„Paparuda” de George Anca

aug. 28th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

În colecţia „Poezie şi muzică creştină”, editura Dacia XXI, a apărut volumul „Paparuda” de George Anca.

„Am citit câteva din lucrările lui George Anca şi rezumându-mă la modestele mele „scule” literar/artistice, îl văd ca fiind unul dintre cei mai mari scriitori progresişti ai literaturii române, un poet, un prozator de excepţie, un gânditor, un vizionar, un artist modern al cuvântului scris. În general ne folosim de limbă ca să exprimăm prin cuvinte ceea ce simţim şi raţional să le aranjăm, folosind cele mai avansate metode de a ne face înteleşi. Încercăm să pictăm sau să sculptăm imagini. Imaginaţi-vă că ce face George se poate compara cu reconstruirea unui vas antic folosindu-te de resturi, cioburi arheologice, răzleţ aplicate pe un mold ca să creezi posibila imagine originală. Imaginea originală sunt emoţiile lui iar cioburile sunt cuvintele pe care este capabilă limba să i le pună la dispoziţie. El emoţionează prin cuvinte, puţinele cuvinte pe care le avem, iar golurile va trebui să le completăm noi. Dacă se spune despre limbă că EA este o formă de exprimare încă primitivă în comparaţie cu muzica, atunci George Anca, prin tehnica sa, este autorul care o întinde şi-o catapultează spre extremităţi, atras fiind “parcă” de limba originală dată de Dumnezeu, vrând să ne aducă acasă din “BABEL”. Într-un babel în care intenţionat am fost trimişi ca s-o-ntregim, ca să realizăm cine suntem. Dacă George va reuşi în perioada vieţii sale rămâne de văzut, însă încercarea sa trebuie împărtăşită cu cei tineri dornici de o asemenea experienţă şi aventură.”

(Ben Todică)

Număr de vizualizări :1264


One Comment to “„Paparuda” de George Anca”

  1. adinadanieladumitrescu spune:

    Despre George Anca, acel călător fără darul opririi, fără limita cunoaşterii şi-n balans de rostire-tăcere ca diluţia sublimată rapid în condens, poetului – scriitor, antemergătorului…

    Nu-i noapte, e zi, vino să te ascunzi la umbra statuilor din Insula Paştelui, ai loc de gândire şi tu ai drept de răspuns. Te strigă de sus de sub fiord vorbire-tânguire de Peer Gynt, ţi se răceşte spinarea de suspinele ibseniene , ţipete din casele de păpuşi îţi aduc disperarea şi frica de praf şi de trecere? Vino în Rapa Nuit, ai luminare de lună…. Rapa Nuit

    În şoapte pe ducă din oraş adormit, în linştire de cuget, de buze, printre capitule-nchise de Floarea Soarelui, când gura ţi se închide, nu poţi adormi, nu intri cu totul în noapte, veghezi. Caută-ţi pana, desenează cuvinte şi cântă… Gira sole

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro