“Răul ni s-a depus, ca metalele grele, în oase”

aug. 7th, 2011 | By | Category: Studioul de carte

Ştefan Manasia a publicat volumul de poezie “Motocicleta de lemn” la Editura Charmides, în 2011. “Tchukudu” se numeşte vehicolul folosit de nativii congolezi pentru a transporta (lemn, cărbune, alimente) şi descoperit de europeni ca obiect funny (vezi pe youtube), artizanat, piesă de muzeu etc. Colonialismul şi rasismele sunt încă la ele acasă în mintea bătrânelor pisici europene. Dar asta e deja prea mult iar eu aş arde mustăţile criticilor literari la flacăra brichetei. Ofer bucurie curată, cer distincţie, gust, respect, love.”, a spus Ştefan Manasia. Andra Rotaru a dialogat cu autorul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Odată ieșită din carapace, ființa care ia naștere în poemele tale are ADN-uri zoomorfice, istorice, ale modernității ș.a. Poate fi colonizată de cineva sau de ceva? Care sunt resursele umanității sale?

Încerc să iau întrebările tale în serios, dar nu sunt foarte inteligent dimineaţa asta. Ce vrei, concediu, vară, toropeală. În orice caz, nu mai inteligent decât poemele din ceva dinspre umanitate – ciclul-deschidere al motocicletei de lemn. Colonizată, am vrea noi, de frumuseţe şi bunătate, “searching for a heart of gold” ca în piesa lui Neil Young sau făcându-şi, cel puţin, inima să intre-n vibraţie cu universul, ca-n nu ştiu ce roman al lui Sorokin. Colonizată – adică năpădită – e, însă, de mizerie, brutalitate, impostură, minciună, exasperare, depresie şi altele asemenea.

Când corpul devine „hidos și etanș” acesta începe să perceapă reziduurile dimprejur, iar mișcările „subcelulare” îl pregătesc pentru izul oriental al lumii autohtone.

Spune ce ştii, spune cât ştii. Poezia e degeaba dacă nu-i scrisă cinstit. Suborientul (sau Suboccidentul) în care trăim l-am transcris limpede, tematizat, fără ochelari, microscop, bandaj dar şi fără să-i smulg – cât se poate de trendy – crusta rugoasă de pe rană.

În poemul Periferia atingi și probleme sociale: condamnarea popilor sataniști; micșorarea concediului maternal; impozitarea pensiilor. Cât de mult te reprezintă și cât te inspiră ceea ce te înconjoară în ziua de azi?

Simplu ar fi: nu mă reprezintă. Dar răul ni s-a depus, ca metalele grele, în oase. Poemul e forma alienată, infantilă, şamanică prin care-l exorcizăm.

Poate fi văzută poezia doar prin prisma „încrederii” și a unui „idealism romantic”? Către ce tip de specie se îndreaptă sau ar trebui să se îndrepte receptorii de poezie?

O ştim amândoi, Andra, poetul are o “încredere” de tip neo, post (dacă ţinem morţiş, anti) romantic în ceea ce va scrie. Nu ştiu cum sunt ceilalţi. Eu citesc – corect ar fi: recitesc – numai textele acelor poeţi care sapă tuneluri între agora şi iatac, cârciumă şi altar, junglă şi grădină etc. Care-mi lasă senzaţia genezei unor lumi stranii şi îndepărtate, colorate însă într-un mod suportabil – aşa cum o fac astronomii NASA. E imposibil de spus încotro se îndreaptă poezia fără a generaliza diletant sau fără a particulariza (mai mult decât) ridicol. Cred că Antwerpen şi Alevin, poeme ample şi sofisticate, aproape insuportabile formal, duc, într-un fel, poezia mai departe. După cum o dusese, la vremea sa, şi Ostroveni. Viaţa şi contactele (“epopeea grunge” din 2003, recontextualizată, definitivată în motocicleta de lemn).

„Trăim în triburi/ de-o violență/ necesară”

Am crescut într-o familie violentă dintr-un cartier violent într-un sistem (pervers) violent. Sunt câteva persoane – în proces avansat de dezintegrare – cărora le-aş suci şi acum gâtul. Sunt probabil câteva persoane care mi-ar suci gâtul.

Cum s-a produs melanjul poetic cu acela vizual, realizat de Ovidiu Petca?

Ovidiu Petca e, poate, colegul meu cel mai apropiat din redacţia revistei Tribuna. Prin urmare discutăm mult, era normal să-i solicit asistenţă vizuală 🙂 De altfel şi coperta primei ediţii din Amazon şi alte poeme (Tritonic, 2003) a fost gândită tot de Ovidiu.

De ce „Motocicleta de lemn”?

E ca şi cum autorul unui roman poliţist ar deconspira, pe coperta a patra, criminalul. Metafora motocicletei de lemn (tchukudu) însoţeşte, prin pulbere şi nămol, cititorul, în hăţişul unor poeme nemaivăzute. E, mai degrabă, nu titlul unei (noi) cărţi de poezie, cât titlul unui roman.

Număr de vizualizări :1124


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro