“Pentru un om raţional moartea nu este o necunoscută”

aug. 28th, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

La Editura Brumar a apărut, de curând, volumul de poeme „Viaţă mahmură şi neagră” de Lucian Alecsa. “Teatralizarea suferinţei şi proiectarea existenţei în discurs – atitudini textuale care i-au pasionat îndelung pe colegii de ofensivă în renovarea lirismului – devin dominante în poezia lui Lucian Alecsa, înrudită în destule privinţe cu universul lui Matei Vişniec, cultivând şi ea angoasa apocaliptică, pe fondul pustietăţii citadine şi a implacabilei judecăţi finale.”, a scris Cristian Livescu. Andra Rotaru a dialogat cu Lucian Alecsa, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Posibilele inserţii ale autobiograficului în poeme pot deschide sau restrânge receptarea poeziei de către cititori? În ce condiţii?

E greu de spus dacă autobiografismul poate sau nu restrânge receptarea poeziei de către cititor, dar un lucru e cert: în momentul când sentimentele, emoţiile şi trăirile tale sunt învelite în foi de …viaţă, ele vor fi receptate ca atare de către cititor, mai ales dacă tu, autor, ai  ştiut să le proiectezi pe o partitură estetică originală, într-o cheie a sincerităţii, atunci totul e perfect. Esenţial  e să ai puterea să insinuezi starea ta în sufletul cititorului. Acest aspect îl consider esenţial în relaţia autor –receptor.  Atât timp cât eşti sincer cu tine şi loial trăirilor tale nu există riscul să-ţi îndepărtezi cititorul. Orice poezie „fabricată” în laboratorul minţii, chiar dacă e sub o arhitectură estetică superioară,  are o perioadă de viaţă mai scurtă decât un poem trăit, fie el exprimat mai greoi şi cu unele stângăcii. Un poem controlat mental de la primul la ultimul cuvânt la prima citire poate şoca, numai că în scurt timp există pericolul să se ofilească, pe când  poezia ţâşnită din durere şi suferinţă va regenera oricând în sufletul cititorului.  Apoi, moda trebuie să constituie doar cofrajul, structura substanţei lirice nu trebuie să fie supusă unor mutaţii radicale şi nici frigidităţii cuvântului …căutat. Autorul are obligaţia de a pune la dispoziţia cititorului întreaga poză a fiinţei sale, nu numai partea raţională, ci mai ales partea ascunsă, cea a frământărilor. Un alt aspect nociv pentru poezie este promovarea autobiografismul schilod, plin de inserţii abjecte, supus unui crochiu fals. Atenţie: poemele construite în această ecuaţie sunt incitante şi sclipitoare la prima atingere, numai că ecoul lor peste timp va avea o rezonanţă metalică, sâcâitoare pentru un suflet sensibil.

„Nici inima, nici capul nu-mi aparţin pe de-a-ntregul/ şi nici degetele lungi ale mâinii”, scrieţi  dvs. Tematica alterării şi îndepărtării de gândirea serenă naşte capcane pentru cititor la tot pasul. Ironia sumbră pare multistratificată pe structuri care nu mai suportă ontologic lucrurile echilibrate. Care au fost premisele de la care a început scrierea acestui volum, şi cum v-a transformat, ulterior, scrierea sa?

De multe ori sunt „acuzat” că  vorbesc în exces despre moarte. Ei bine, în ultimii patru ani moartea a fost, nici mai mult nici mai puţin, singura entitate căreia m-am confesat fără nicio reţinere, cu ea am purtat cele mai incitante dialoguri, ea mi-a vorbit în permanenţă despre traseul postmortem şi despre… acel dincolo, iniţiindu-mă puţin câte puţin cu lumea întunericului. Totul a pornit în ziua de 31 ianuarie 2007, (ciudat !), zi ce-a coincis cu ziua mea de naştere, când am fost diagnosticat c-un blestemat de cancer rino-faringian. În acea secundă, fără să vreau, i-am dăruit morţii inelul de logodnă. Am început să ne iubim cu disperare, am început să trăiesc pentru ea, doream să-i cunosc toate hachiţele şi pornirile, numai cunoscând foarte bine partenerul de coabitat, ajungi să ştii ce merită să-i oferi : „nici inima şi nici capul nu-mi aparţin pe de-a-ntregul/ şi nici degetele lungi ale mâinii ». Dacă între mintea mea  şi sufletul meu se crease un arc voltaic, între mine şi ea brusc s-a deschis calea dialogului, fiind exclusă între noi orice stare de tensiune. Ce-i drept, uneori au mai existat şi mofturi, atât de-o parte cât şi de alta, dar de voie, de nevoie, eu am fost cel conciliant. La o adică, nici nu aveam cum mă împotrivi. În braţele ei am simţit ce înseamnă alterarea fizică şi poate că şi suflul metafizic, care de altfel e şi oxigenul poeziei,  nu puteam în nici un fel s-o împiedic să-şi facă …damblaua, aşa c-am hotărât să-i răspund uneori ironic, alteori poate chiar sarcastic. Toate aceste le-am trecut cu fidelitate în jurnalul poetic, care, uite, în cele din urmă a ajuns sub forma acestei cărţi.

„Un gând curat îţi face moartea mai plăpândă şi raiul mai încăpător”. Ce se întâmplă cu aceia care nu au această putinţă a gândului curat?

Cititorii au tot dreptul să mă judece. Numărul lor nu-l ştiu, dar sunt convins că cei ce-mi citesc jurnalul vor aprecia cel puţin sinceritatea acestor poeme. Sufletul meu fiind totuşi într-o permanentă stare de încordare şi aşteptare, poate că jurnalul liric pe ici, pe colo, suferă de-o oarecare incoerenţă şi de un exces de subiectivism, dar această stare nu e o expresie a lipsei de echilibru al trăirilor şi nici a unei  lipse de logică poetică, cred că-i efectul unor impulsuri şoc, generate de durere, ce n-au mai putut fi controlate îndeajuns de bine de către cuvânt. Gândul curat şi sentimentul «curtat» de sinceritate reprezintă polii poeziei autentice, poemele de contrabandă, nelegalizate de trăiri şi gânduri sincere, chiar de sunt mai tentante şi mai uşor de asimilat, sunt alterabile, în plus, pot intoxica sufletul cititorul.

Abordaţi în unele poeme experienţa apriorică  a morţii.

Pentru un om raţional moartea nu este o necunoscută: zi de zi ne este în preajmă, de la naştere şi până când ne ia la pieptul ei, ne învaţă tainele existenţei. Important e să ai puterea să te autocontrolezi; nu este normal să cazi pradă disperării – e bine să ai forţa să te foloseşti de ironie (cred că o sperie cel mai tare).  Poeţii, în general, o îndrăgesc ascultându-i cu interes şoaptele, însă puţini vor să-i treacă pragul şi să intre într-un dialog concret cu ea.

Volumul se deschide şi se încheie cu rememorarea unui personaj nucleu al cărţii: fratele geamăn. A reuşit scrierea acestui volum să vă creeze o armonie cu propria  sosie „dintr-o altă lume”?

Omul este o fiinţă gemelară, Dumnezeu e Cel ce ne trasează aria destinală: suntem aruncaţi în vâltoarea vieţii  pentru cunoaşterea fratelui geamăn, în momentul când îl simţi pe aproape  poţi spune că te cunoşti îndeajuns de bine pe tine, aşa că îţi poţi cere şi dreptul la identitate. Cei care bramburesc prin viaţă pivotând doar în jurul umbrei vor ameţi şi vor sfârşi în anonimat. Recunosc, încă nu sunt într-o armonie cu mine, nici cu cealaltă lume pe care într-un fel o tot invoc în acest jurnal liric, însă sunt gata să-l pipăi pe fratele meu geamăn, ca apoi să pot ţipa satisfăcut : « Evrika!» După această experienţă sunt dominat de un singur vers : «nu cred în voci fără de gură, nu cred în vieţi fără măsură.»

Număr de vizualizări :1821


One Comment to ““Pentru un om raţional moartea nu este o necunoscută””

  1. alex n. spune:

    I-am citit cartea lui Lucian Alecsa cu placere, intr-adevar e inscrisa pe linia morbidului dar are o respirartie energica, semn ca poezia nu este deloc apasata de aceasta stare. Va rog sa-i cititi si celelate doua volume de versuri Tinutul Klarei si Iluzionista Babette, sunt de aceeasi forta. E un poet cu totul aparte.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro