“Flori de piatră” de Pavel Bellu

aug. 12th, 2011 | By | Category: Eveniment

Marţi, 16 august 2011, ora 10:00, la Primăria comunei Răcăşdia, jud. Caraş-Severin, va avea loc, în cadrul unor manifestări locale, lansarea volumului de poezii Flori de piatră” de Pavel Bellu. Volumul a apărut la Editura Dacia XXI, în colaborare cu Consiliul local al comunei Răcăşdia. „Flori de piatră” inaugurează colecţia de autor „Pavel Bellu”. Volumul va fi prezentat de poetul Adrian Iovan. Evenimentul se încadrează în seria de manifestări „Zilele culturii Răcăşdene”.

„Deşi lui Pavel Bellu nu-i este străin spiritul mesianic, specific literaturii transilvănene şi refertilizat de Octavian Goga (v. ciclul Golgota din Flori de piatră), poetul nostru se vădeşte a fi un spirit novator, atunci când, determinat de un anumit panteism, îl caută pe Dumnezeu în infinita întruchipare a sa în toate formele realităţii:

«Doamne, încerc să Te gust din izul pădurii, / Din ferigi şi din pinii ce-şi risipesc puterea-n Neant; / Vreau vântul genei Tale, să-l prin din piscul înalt, / Şi să Te mestec ca o frunză amăruie-n colţul gurii. // Nu Te găsesc / Nici în zborul vulturilor, nici în platani, / Nici pe urma ciobanului cu sudălmi şi ceartă, / În peştera lui Ioan, acelaşi ceas al stalactitelor, – de piatră – / Sună domol ca şi acuma două mii de ani.» («Căutare»).” (Cezarina Adamescu)

Număr de vizualizări :1139


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro