Editura „Dacia XXI”, în colecţia „Poeti contemporani”, a apărut volumul “Călătorie în cerc” de Victor Teişanu.
„Un talent şlefuit cu asiduitatea giuvaergiului; totul ar trebui să fie perfect, poate de aceea spaţiul iubirii la Victor Teişanu se configurează într-o sferă simbolică unde timpul trăirii cu al absenţei se întrepătrund… Totul pare a fi subordonat stringenţei dorinţe de depăşire a barierelor deja cunoscutului, având culori şi ecouri vizibile post-moderniste. Cu predispoziţii intelectuale de excepţie, autorul realizează un matur exerciţiu iniţiatic de înţelegere a limitelor propriilor libertăţi.” (Dumitru Ţiganiuc)
„Poezia lui Victor Teişanu este o călătorie spre comuniune. Cu aşteptări indelunge, dar totuşi călătorie şi încă spre iubire, pentru că suntem condamnaţi, se pare, la aceasta. Aşteptăm să ni se întâmple ce ne este rânduit, dar şi înaintăm spre împlinirea propriului destin. Poezia acestui volum (Neantul în doi) ne poartă cu delicateţe şi smerenie în dimensiunea metafizică a fiinţei, casa ei adevărată după care mistuitor însetează ochiul adâncului nostru.” (Theodor Damian)
„Poeziile vin să se aşeze ca nişte definiţii ale unor stări poetice mulate pe aceleaşi vibraţii ale sufletului toate ivite una după alta, ca într-o goană în urma căreia alergătorului i se arată drumul întors… Veşnicul bibliotecar nordic, poetul Victor Teişanu pare la fel de proaspăt şi singular ca la început, din stirpea acelor poeţi pentru care cuvintele nu pot avea excrescenţe parazitare.” (Gellu Dorian)
„Poezia lui Victor Teişanu e o continuă căutare a unui univers pre-existent al purităţii şi luminii. Există mereu ideea unui divorţ între trupul vieţuind în materia lui şi sufletul care îl depăşeşte… Victor Teişanu cultivă o poezie de meditaţie, poetul fiind un neobosit căutător de sensuri, cel care se întreabă mereu, rosteşte şi se rosteşte.” (Maria Baciu)
„Victor Teişanu trăieşte existenţa în eternitatea simplă a frunzei, a esenţialului, a poezie cu alte cuvinte. Liric prin excelentă Victor Teişanu impune prin acurateţea spunerii pe nume a lucrurilor, o spunere încărcată de melancolie, chiar elegiacă, materializată prin versul grav, apodictic, ce trimite cu gândul la antici.” (Horaţiu Ioan Lascu)
O carte super!O recomand cu caldura!