Tabără culturală în România pentru tinerii din Regiunea Autonomă Găgăuzia (Republica Moldova)

iul. 28th, 2011 | By | Category: Eveniment

În perioada 4-14 august 2011, 40 de elevi şi profesori de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“, singura şcoală cu predare în limba română din Comrat, Regiunea Autonomă Găgăuzia (Republica Moldova), vor participa la tabăra de cultură şi civilizaţie românească organizată de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Țării. Participanţii vor vizita obiective turistice şi culturale din București și Constanța, iar tabăra se va încheia cu un sejur cultural în Delta Dunării, la Sulina (judeţul Tulcea).

Tinerii participant la tabăra se vor afla pentru prima data în România. În cele zece zile cât vor sta în Bucureşti şi Constanţa, vor participa la seri de poezie şi folclor românesc, precum şi la proiecţii de filme româneşti.

Găgăuzia este o regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi, un popor vorbitor al limbii turce și apropiat cultural de turci, însă de confesiune creștin-ortodoxă. Cu excepția a cinci zile, când a fost de facto independentă, în iarna anului 1906, atunci când o răscoală țărănească a declarat republica autonomă din Comrat, găgăuzii au fost integraţi în Imperiul Rus (1812-1917), România (1918 – 1940 și 1941 – 1944), Uniunea Sovietică (1940-1941 și 1944-1991) și Republica Moldova (1991 până în prezent). Comrat, oraş cu rezonanţă în istoria neamului românesc, este un mare centru de învăţămînt şi un important centru turistic. În această regiune locuiesc atât români, cât şi alte etnii: găgăuzi, bulgari, ruşi, ucraineni. Deoarece în instituţiile din oraşul Comrat predarea se făcea doar în limba rusă, la începutul anilor ‘90 a apărut necesitatea vitală de a deschide o şcoală naţională cu predarea în limba română. Astfel, între 1993 -1994 a fost deschisă prima clasă cu predare în limba română. În anul 2000 a luat fiinţă Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Comrat, singura școală în limba română din zonă, la care vin și copii români din satele din împrejurimi.

Număr de vizualizări :1066


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro