Plângere penală pentru amplasarea ilegală a unei plăcuţe în faţa statuii ecvestre a lui Matei Corvin

iul. 21st, 2011 | By | Category: Eveniment

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a depus plângere penală în cazul statuii lui Matei Corvin din Cluj-Napoca, monument istoric de categoria A, în faţa căruia a fost montată ilegal o plăcuţă de bronz.

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, a semnat marţi, 19 iulie 2011, plângerea penală împortiva celor care au amplasat, în mod ilegal, placa de bronz pe statuia ecvestră a regelui Matia. Plângerea penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în atenţia domnului Prim Procuror Eugen Crişan.

În plângerea penală se arată că, în data de 23 mai 2011, în faţa statuii ecvestre a Regelui Matia din municipiul Cluj-Napoca, monument istoric de categoria A, a fost montată ilegal o plăcuţă de bronz, lângă cea amplasată în cadrul procesului de restaurare. Proiectul de restaurare, contractat de Primăria municipiului Cluj-Napoca şi avizat de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2008, prevedea amplasarea unei singure plăcuţe, cu textul „Statuia ecvestră a Regelui Matia, operă a sculptorului Fadrusz Janos, inaugurată la 12 octombrie 1902”, text repetat în limbile maghiară, germană şi engleză.

Placa montată în luna mai 2011 a fost amplasată fără avizul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, şi fără autorizaţie de construire, fapt care contravine  art 23 şi 54  din Legea 422/2001 privind protecţia monumentelor istorice, conform căreia orice intervenţie asupra unui monument istoric, fără un aviz din partea Ministerului Culturii  şi Patrimoniului Naţional, constituie infracţiune şi se sancţionează conform legii.

Număr de vizualizări :851


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro