Pianistul român Eduard Stan va concerta la Varşovia

iul. 15th, 2011 | By | Category: Postcard

Duminică, 17 iulie 2011, la ora 12.00, în parcul Łazienkowski din Varşovia, lângă statuia celebrului compozitor polonez Fryderyk Chopin, va avea loc un concert susţinut de pianistul român Eduard Stan. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Varşovia.

Aflată la a cincizeci şi doua ediţie, seria de concerte „Chopin” este organizată anual, din mai până în septembrie, în cel mai cunoscut parc din capitala poloneză. Astfel, timp de cinci luni, în fiecare duminică au loc aici concerte pe muzică de Chopin, în interpretarea unor pianişti polonezi şi străini. Concertele sînt organizate de Estrada oraşului Varşovia (instituţie susţinută financiar de Primăria Varşoviei) şi de Societatea „Fryderyk Chopin”, uneori în colaborare cu institute culturale.
ICR Varşovia susţine pentru a doua oară participarea unui pianist român la acest important eveniment muzical estival, după concertul din 2009 al tânărului pianist Andrei Licareţ.

Eduard Stan va reveni în Polonia în octombrie a.c. pentru a susţine alte două concerte, tot cu sprijinul ICR-Varşovia, unul în cadrul Festivalului Internaţional de Pian de la Cracovia şi altul la Palatul Rybnej.

Eduard Stan s-a născut la Braşov, dar s-a afirmat după emigrarea în Germania, la vârsta de 11 ani. Absolvent al Academiei de Muzică şi Teatru din Hanovra, pianistul a concertat pe mari scene din Europa (printre altele Konzerthaus şi Filharmonica din Berlin, Konzerthaus Viena, Concertgebouw Amsterdam, Auditorio Nacional Madrid, Palais des Beaux Arts şi Flagey din Bruxelles, Rudolfinum din Praga) şi din S.U.A (Carnegie Hall New York). Printre profesorii cu care a studiat se numără Arie Vardi, Karl-Heinz Kämmerling şi Martin Dörrie. Muzicianul a înregistrat un dublu CD cu lucrările pentru vioară şi pian ale lui George Enescu, realizat împreună cu violonistul român Remus Azoiţei, cu care a format un duo de succes în ultimii zece ani, precum şi un CD Chopin, apărut anul trecut, despre care presa a scris că “este înregistrat sub semnul unei inspiraţii clare”. Eduard Stan este fondatorul şi directorul artistic al Festivalul Enescu din Heidelberg/Mannheim.

Număr de vizualizări :1214


One Comment to “Pianistul român Eduard Stan va concerta la Varşovia”

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro