Erotic, parodic, biblic (I)

iul. 14th, 2011 | By | Category: No comment

A trecut aproape neobservată o antologie poetică „plimbând” numele Daniel Bănulescu din dreptul autorului în titlul cărţii sale: „Ce bine e să fii Daniel Bănulescu”. Aici ar fi mers şi un semn de exclamare, dar Bănulescu-poetul se va fi gândit că şocul este suficient de mare pentru a-l mai marca şi gramatical. Iată că n-a fost. Atâtea volume şi volumaşe ce vor avea destinul unor efemeride editoriale au tot fost discutate şi analizate de cronicarii noştri care ar face un eveniment din orice. În schimb, la o asemenea carte datorată unui astfel de poet, am citit o singură cronică, şi aceea jalnică.

Antologia este puternică şi, într-un sens profund, izbitoare. Autorul „nouăzecist” a făcut o selecţie dură din conţinutul a trei volume anterioare, foarte diferite între ele (Te voi iubi pân’ la sfârşitul patului, 1993, Balada lui Daniel Bănulescu…, 1997, şi Daniel, al rugăciunii, 2002), deschizând acest ansamblu, aparent, imposibil de obţinut cu cinci poeme inedite. Şi pentru că majoritatea textelor din antologie sunt de o relativă întindere, neputând fi citate în întregime, să aleg chiar prima dintre aceste piese inedite, pentru a da o idee despre netocita expresivitate a poetului: „Mă chemi. Şi cărăm împreună pe stradă o găleată cu clor./ Disperarea bate veselă pasul peste feţele tuturor!// Înmuiem bidineaua. Şi-o strivim de nasul oricărui lucru impur./ Disperarea flutură fericită peste chipurile celor din jur!// Tu să nu mori. Fiindcă eu la mine numai pe tine te am./ Aşa murdară cum eşti de carne pe suflet. Cum e de abureală un geam.// Te rog frumos să nu mori. Să nu care cumva să uiţi şi s-o faci./ Ajungând aidoma celor ce sar de pe blocuri. Ca o carne oferită la draci.// Te clatini. Îndureraţii şi suferinzii se zvârcolesc. Stai jos./ Lumea în care trăim pare luminată de la intestinul meu gros.// Aprind un chibrit. Facem un pas. Mai scăldăm locul într-o băltoacă de clor./ Murdăria fuge ca o şopârlă. Şi se caţără pe inima tuturor.// Tu să nu suferi că la tot ce facem lucrăm în zadar./ Poate Dumnezeul meu ne va ridica la el. Într-o a lui hârtie de ziar.// Şi atunci în tot împrejurul meu va fi dragoste. Desăvârşire. Text sfânt./ Chiar şi în stânga. Încleştată de mâna-mi. Tu. Despăducheată de tot de pământ.// Aşa că nu te grăbi. Haide. Nu putrezeşte-te (sic!). Mai rabdă un strop./ Disperarea îşi bate pasul ei de defilare… Hei, Hop!” (Cântecul de disperare al lui Daniel Bănulescu).

În ultimul poem din antologie, apăsat-biblic, personajul Daniel va zări cameleoni ce-şi tot schimbă culoarea, atârnaţi în „pâlcuri de copaci”. Dar şi lirismul acestei cărţi de traseu şi experienţe este unul cameleonic. Daniel Bănulescu poate schimba tematica, registrul, ritmul şi formula cu o dezinvoltură caracteristică. Şi o face. Piaţa Universităţii, încă o bucată remarcabilă, pare scrisă de un alt poet: „Nu ne-am nimerit nu eram foarte aproape/ Când ea încă striga/ Prietenul meu luase un glonte în spate/ Şi-acum îl plimba// Ajunsese cu el pe la Scala/ Ajunsese cu el pe la «Te rog frumos»/ Glontele era viu prietenul meu era fraier/ Era cea mai grozavă bucată de os// Cu care altădată iubeam lumea/ Cu care el iubind lumea bărbăteşte se lăsa peste ea/ Prietenul meu repet era fraier/ Dăduse un colţ îl dădea// Eu stăteam şi beam o cafea mi-era bine/ Şi după ce beam o cafea mai beam o cafea/ Lumea se cam plictisise de mine/ Prietenul meu se cam plictisise de ea”.

Proiectul antologiei de faţă subsumează aceste diferenţe, fără a le topi însă şi a amesteca totul într-o pastă vizionară. Autorul a fost atent şi la delimitarea vârstelor poeziei sale, cu marcarea unor specificităţi de etapă; şi la traseul subteran ce dă reliefului vizibil o altă dimensiune. Lectura este aşadar de două ori palpitantă. Mai întâi, fiindcă acest relief imagistic e variat şi spectaculos, provocator şi exotic. Iar apoi, deoarece imaginile atât de insolite şi gesticulaţiile post-avangardiste, nota picantă şi sexualizarea locvace se desfăşoară, de fapt, în marginile unui proiect – pe care îl putem înţelege pe măsură ce se materializează.

Primul Daniel Bănulescu, cel din Te voi iubi pân’ la sfârşitul patului, e un autor proiectat ca personaj erotoman tăvălindu-şi tinereţea prin aşternuturile femeilor. Un „ghem de femei” care mai târziu va deveni un „trib de femei”: prima imagine conotează încâlceala, posesia uşoară la un capăt şi complicată la celălalt; a doua consacră regalitatea, dominaţia absolută a unui mascul încoronat. În ambele ipostaze, diferenţiate destul de clar, dar şi suprapuse în unele versuri, interiorul de acuplare se va desface spre exteriorul de vizibilitate, asimilând, pe rând, blocul, strada, cartierul, oraşul, lumea toată.

Daniel Cristea-Enache

_______________________________________________________________________________

Daniel Bănulescu, Ce bine e să fii Daniel Bănulescu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010, 144 p.

Număr de vizualizări :4477


One Comment to “Erotic, parodic, biblic (I)”

  1. Dan Danila spune:

    Pot să scriu un roman despre ciudăţeniile criticilor şi cronicarilor români, mai ales ale acelora care, primind cartea, o scapă „din greşeală” sub masă… Interese meschine, cecitate, lene inerţială, spirit de turmă?
    Poate toate la un loc… dacă scrie cutare, scriu şi eu… nu-l cunosc, nu mă interesează… când un profesionist
    lucrează de fapt numai şi numai cu textul, iar relaţia personală cu autorul e de fapt un handicap… dar de ce ar face excepţie filologii de la regula naţională „să moară capra vecinului”? E trist….
    Dan Dănilă

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro