Despre nevoia de agenţi literari şi o soluţie punctuală

iul. 17th, 2011 | By | Category: La Țintă!

N-am habar pe bune dacă există vreun agent literar în România. Nu dintre cei care aduc autorii străini spre edituri, care le negociază contractele – asemenea mijlocitori de importuri ştiu că sînt. Mă refer la aceia care ar trebui să se ocupe de publicarea autorilor autohtoni, ca să se delecteze, pe lîngă americani, francezi şi alţi crunţi imperialişti, şi patagonezii, şi mongolii, şi burundezii cu producţiile noastre literare. Or, dacă există, sînt de-o invizibilitate deplină. Înmuiată în glumă, asta-i realitatea: stăm catastrofal cu exporturile metodice. În acest text iau în calcul strict proza. Şi nu sub aspect valoric, ci ca produs de piaţă, vandabil în varii proporţii.

Ca să rămîn legat de terminologia economică, în exporturile literare nu avem o piaţă realmente liberă, unde să nu conteze apartenenţa sau neapartenenţa la o grupare literară şi interferenţele politice, nu în ultimul rînd. Şi despre ce piaţă liberă putem să discutăm, dacă nu avem intermediari între autori şi editurile străine, adică agenţii literari? Editurile româneşti se ocupă şi mai mult nu se ocupă de publicarea în exterior a scriitorilor, chiar dacă ar putea să cîştige un comision ce le-ar acoperi costurile autohtone de producţie cu volumul scriitorului vîndut. Şi, în principal, de fapt, nu e treaba lor.
În tentativa de a-mi căuta un agent literat, ajutat de nenea Google, am citit jelaniile unora, întristaţi de situaţia despre care scriu. Şi jelaniile – redactate şi cu ani destui în urmă – au rămas jelanii, fără finalitate, îngropate în cotloanele internetului. Fiecare autor merge pe barba lui, dacă nu orbeşte pe mîna editurii care l-a editat aici, ale cărei interese nu converg totdeauna cu ale lui, se străduieşte să publice unde poate în străinătate şi se bucură umil dacă reuşeşte oriunde, ceea ce este un amatorism cu potenţial păgubos. Şi de imagine, şi financiar. Dacă scriitorul n-are acces la o serioasă bancă de date cu editurile dintr-o anumită ţară, ca să cunoască specificul şi influenţa lor, tarifele practicate, fie şi dacă are romanul tradus, o să ştie unde şi cum să se adreseze cu şanse de reuşită? Şi dacă i se acceptă textul, o să reuşească să nu-şi prindă urechile în hăţişurile contractului pe care va trebui să-l semneze? Nu pun la socoteală că-şi pierde şi timpul. Agentul literar însă, al cărui cîştig depinde de comisionul convenit cu scriitorul, are interesul omenesc să cîştige cît mai mult şi cît mai repede şi să-şi cultive reciproc avantajos relaţiile, atît cu scriitorii, cît şi cu editurile străine, să le împingă spre prietenie, fiindcă trăieşte de pe urma lor.
Despre o veritabilă promovare a literaturii române în lume, în absenţa agenţilor literari, e cam la fel ca a vorbi cu suficienţă de pornirea la un maraton într-un picior, şi ăla betegit de reumatism. Neputîndu-se asigura traiul scriitorilor de pe piaţa de carte internă, exporturile, prin intermediul agenţilor, sînt şansa mult visată, nedepinzînd de vînzoleala pe la dosul politicienilor pentru subvenţii. Şi realistă. Oricum, scriitorii sînt învăţaţi cu traiul modest.
Este extraordinar că anumite instituţii subvenţionate de Statul român, adică din buzunarele noastre, la urma urmei, încearcă să formeze traducători. Dar nu este suficient, nici maximum de eficient – fără agenţi literari, veriga nu este închisă. Deşi este o ocupaţie liberală, în stadiul incipient, în care ne aflăm acum, intervenţia Institutului Cultural Român şi a Uniunii Scriitorilor ar fi binevenită. Cum? Consiliindu-i, de exemplu, pe literaţii doritori să-şi scoată autorizaţii de persoane fizice autorizate măcar (P.F.), nu e nevoie de înfiinţarea unor SRL-uri, care sînt mai costisitoare, cu contabili plătiţi şi alte cele, ca să poată încheia legal contractele de intermediere. Ce ar mai trebui? Să li se asigure doritorilor, selectaţi pe criterii care se pot schiţa, numai dorinţă să fie, că nu e imposibil, un fel de bursă care să le permită să înceapă să se ocupe numai cu stabilirea contactelor în interior şi în exterior, să lase orice altă ocupaţie de-o parte, pentru formarea portofoliilor de scriitori şi edituri. Moare cineva dacă i se alocă unui asemenea om 200-300 de euro pe lună, pe o perioadă fixă, asistenţă juridică şi acces gratuit la Internet, dacă respectivul n-are acasă? Că de altceva nu mai are nevoie, abilităţile comunicaţionale şi flerul fiind subînţelese. Eventual, banii investiţi se pot recupera în timp, dacă treaba începe să aducă profit. Mă gîndesc la ceva asemănător incubatoarelor de afaceri din industrie. Nu-i exclus să se poată accesa şi fonduri europene pentru acest scop. Chiar deloc.
Am formulat o soluţie punctuală pentru promovarea literaturii române actuale în lume şi profitabilă pecuniar pentru creatori. Ieftină şi cu beneficii imense în timp. O să intereseze pe cineva? Sau rămînem la gargara că nu ne bagă mai nimeni în seamă. Dar cine deschide uşa cuiva care nu ştie să bată la ea?

Alexandru Petria

Număr de vizualizări :2236


6 Comments to “Despre nevoia de agenţi literari şi o soluţie punctuală”

  1. Carol Stroe spune:

    Cred ca in tara este Agentia Kessler la Bucuresti.
    In afara de asta, aveti dreptate. Literatura, pentru scriitori, functioneaza mult mai bine în SUA cu agentii literari.
    Numai bine.
    CS

  2. Alexandru Petria spune:

    Se ocupa numai de autorii straini.

  3. calauza spune:

    Eu ma gandesc ca un agent literar e un soi de impresar, un om de afaceri pana la urma, care trebuie sa fie capabil sa negocieze, sa promoveze, sa isi creeze contacte, sa participe la evenimentele industriei etc. Nu inteleg de ce abilitatile comunicationale si flerul ar fi subintelese, ca nu e suficient sa le notezi intr-un CV. Dar trecand si peste asta, portretul celui care nu are casa si nici Internet… cumva nu pare potrivit. Moare cineva daca i se dau primului doritor cateva mii de euro ca Ministerul Culturii sa bifeze o initiativa? Nu, fireste ca nu. Dar de cand a ajuns asta sa fie un criteriu?

    PS: Finalitate inseamna scop, nu rezultate.

  4. Daniela spune:

    Nu exista agent literar pentru scriitorii romani. In urma cu cativa ani am cautat asiduu o urma fina de asa ceva. Nici vorba, am gasit la telefon o doamna care reprezenta numai autorii straini in Ro. Nu stiu de unde vine atata lipsa de interes. Ca am stat de vorba cu un agent american si care a spus „la noi nu mai sunt idei , americanul nu mai are povesti, dar voi, astia din estul Europei va scaldati in povesti, mituri, legende. Scrie, ca ai ce …”
    QED

  5. Andrei Ruse spune:

    Exista agenti literari, eu am avut mai multe propuneri in ultimul an din partea a vreo doua firme. Dar ce sa zic, suna bine si atat. Eu merg pe alta varianta, anume editura, in care am mare incredere.

  6. Marian spune:

    Agentul literar ca intermediar intre autor si editura este un profesionist al cartii ca si redactorul.de editura. Trebuie sa aiba toate calitatile unui bun redactor fiindca el este cel dintii care face selectia manuscriselor editabile. El dispenseaza in felul asta editurile de o mare cantitate de maculatura si, in acelasi timp, ajuta autorii ale caror carti au valoare si mai ales un potential comercial, sa patrunda si mai repede si in conditii fianciare echitabile pe piata cartii. Deci candidatii cei mai potriviti pentru a exersa o asemenea profesie se gasesc inb lumea editoriala. Eventual si printre scriitorii capabili de empatie care pot deci recunoaste si valoarea altor manuscrise decit a celor proprii.
    Asadar formula cu subventionarea unor insi care sa-si incerce norocul in treaba asta nu ar aduce decit improvizatii. Agentul literar este un intermediar credibil care vegheaza la corectitudinea reciproca a ambilor parteneri, pentru ca numai in felul asta el insusi poate cistiga suficient ca sa poata continua. Omul care vrea sa intre in arena ca agent literar trebuie din capul locului sa aiba o personalitate recunoscuta, o competenta care sa-i asigure o autoritate, o deontologie bine pusa la punct si suficiente resurse materiale care sa-i permita sa traiasca pina la obtinerea primelor succese.
    Toat4e astea ssunt banalitati, dar nu cred ca toata lumea este pregatita sa le accepte.
    Agentul literar are aceeasi deontologie ca agentul imobiliar. Sa inlocuim in formula vinzator de casa – agent imobiliar – cumparator, cu autor – agent literar – editor. Daca lucrurile merg bine in Romania in privinta agentilor imobiliari, exista sanse ca sa functioneze si agentii literari. Merge bine si exista corectitudine pe piata imobiliara? Poate ca da. Dar in privinta pietii literare, impresia mea este ca, deocamdata, niimeni nu este pregatit sa exerseze eaceasta meserie si nici sa accepte ca altul s-o faca bine. Vorbesc, fireste, doar de piata de carte autohtona, nu de piata traducerilor.
    In momentul de fata editorii prefera sa trateze direct cu autorii fiindca acestia nu nici o putere de negociere (sa dam exceptiile de-o parte) iar acestia, la rindul lor, nu au nici un fel de pretentii materiale, ambitia lor fiind doar sa-si vada cartea tiparita. Ce sa faca un agent literar cu autori care nu sunt, ei cei dintii, convinsi ca manuscrisul lor e o marfa care trebuie respectata pentru munca investita la producerea ei? Si cu editori care l-ar lua in deridere daca s-ar prezenta cu un manuscris al unui autor necunoscut, avind in plus si pretentia de a-l vinde? Din ce si-ar putea el incasa el comisionul? In momentul de fata, am impresia, autorii vad in agentul literar doar un fel de „pila” care ar trebui sa le deschida mai usor portile editurilor.. (Inca o data, nu vorbesc de toata lumea, cine nu se recunoaste, fie ca editori, fie ca autori, in aprecierile astea trebuie sa stie ca nu ma refer la ei). Iar pentru editori ar fi un ins inutil, un incurca-lume bagacios si ridicol.
    Or nu este asa, agentul literar este departe de a fi o „pila” si un incurca-lume.. Intr-o lume cu institutia agentului literar bine consolidata, editorul trateaza de preferinta (dar nu exclusiv, fireste) cu agentil literari reputati care-i ofera manuscrise valoroase si care, in acelasi timp, negociaza cu fermitate conditiile comerciale ale editarii lor. Dar agentii literari, la rindul lor, nu retin decit un numar infim de manuscrise dintre cele care li se trimit. Si editorul stie asta, si are incredere in ceea ce i se propune. Si gratitudine, intr-un fel, fiindca-l scuteste sa faca el selectia. Oricum si el negociaza.
    Autorii romani – multi dintre ei – ar fi deceptionati de acest filtru intermediar si ar prefera de departe un contact direct cu editorul, in ideea ca mai important decit cistigul material, este sa publice.
    Si publica oricum: fara promovare, fara difuzare, fara contracte corecte, in 100-500 de exemplare, dar cu mindria de a-si vedea numele tiparit pe-o carte cu un comentariu amabil pe coperta a patra (sau cu o prezentare proprie infrumusetata). O carte din start anonima si fara cititori. Agentul literar daca ar exista, si-ar schimba repede profesia

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro