„Culoare şi veselie”, concurs de desen pentru copiii cu dizabilităţi

iul. 23rd, 2011 | By | Category: Eveniment

În perioada 20 iulie – 20 septembrie 2011, Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, Departamentul Cultural Artistic & „Atelierele de lectură ale poetei Angela Baciu” organizează un concurs inedit de desene cu tema „Culoare şi veselie”, care se adresează doar copiilor cu vârste cuprinse între 4 – 15 ani cu dizabilităţi.

Proiectul are ca scop descoperirea, promovarea micuţilor artişti, cât şi dezvoltarea acestora în societate. Proiectul încurajează şi susţine participarea activă a tinerilor cu dizabilităţi în viaţa socială, dezvoltarea talentelor şi a creativităţii.

Condiţii de participare: fiecare participant va trimite 2 desene (format bloc de desen), tehnicile sunt la alegere (creion, acuarele, etc.) cu tema dată; fiecare desen va fi semnat. Plicurile cu cele 2 desene vor fi însoţite de un scurt C.V. şi trimise prin poştă la adresa Galaţi , Str. Brăilei, Nr.134 – pentru concurs desene copii cu dizabilităţi “Culoare şi veselie”.

Număr de vizualizări :2762


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro