“Comunicarea din spaţiul fizic s-a transferat în cel virtual”

iul. 17th, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

La Editura Cadmos & Meronia a apărut albumul „Centrul istoric financiar-bancar al Bucureştilor” de Cristina Ţurlea. „Faptul că doamna Cristina Ţurlea scoate în relief clădirile grupate în centrul istoric al Bucureştilor, destinate instituţiilor financiare, redeschide dezbaterea despre o problemă extrem de importantă: ce destinaţie vor dobândi, în viitorul apropiat, aceste clădiri.”, a scris Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Andra Rotaru a dialogat cu arh. Cristina Ţurlea, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro


După al Doilea Război Mondial şi până în luna decembrie a anului 1989, centrul istoric financiar-bancar bucureştean a trăit un “timp fără istorie”. Cum a fost posibil ca mai bine de 200 de bănci să dispară după cel de-al Doilea Război Mondial? Care au fost factorii care au dus la această situaţie? Care au fost începuturile şi perioada de înflorire a centrului financiar-bancar?

M-am întrebat şi eu: cum a fost posibil să dispară instituţii care contribuiseră la europenizarea şi modernizarea României, şcoli de prestigiu, partide, academii? S-a întâmplat în domeniul bancar exact ceea ce s-a întâmplat în întreaga societate românească. Băncile au fost naţionalizate, închise, falimentate, transformate în orice altceva, clădirile lor au fost atribuite unor ministere, în cazul în care aveau o valoare de patrimoniu, sau altor instituţii, unor magazine, uneori chiar unor particulari. Averile lor au fost confiscate, bunurile lor risipite, devalizate. Chiar şi Banca Naţională a suferit un proces asemănător. Palatul nou a fost preluat de Ministerul Finanţelor, o parte a patrimoniului mobil – tablouri, carţi rare, a fost acaparat de stat. Nici azi recuperarea nu s-a reuşit în totalitate. Aşa că nu trebuie să ne mire – pe mine a ajuns să nu mă mire – că cele aproape două sute de bănci care existau în centrul istoric al Bucureştilor, în jurul Băncii Naţionale, au dispărut pur şi simplu. Majoritatea erau instituţii mici sau foarte mici, cu o mână de funcţionari şi un patron, aşa că puteau fi anihilate într-o clipă de sistemul comunist.

În ce priveşte începuturile înfloririi centrului financiar-bancar, ele se suprapun cu intrarea ţării în modernitate, în a doua parte a veacului al XIX-lea. Atunci în România se construia mult, în mai toate domeniile, economia era înfloritoare şi, oricând economia este înforitoare, un centru financiar devine o realitate. Era o epocă în care dispăreau hanurile, simbol al societăţii vechi, înlocuite cu case de comerţ, cu instituţii financiare diverse care trebuiau să susţină o agricultură în dezvoltare, o industrie efervescentă, comerţ, publicul larg, servicii, presă. Succint, toate acestea le găsiţi şi în album, cu deosebire în cuvântul-înainte al domnului Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Care este acum funcţionalitatea clădirilor din acest centru bucureştean, care sunt activităţile predominante pe care le adăpostesc?

În deceniile comuniste, în mai toate clădirile mari, de patrimoniu din zonă au funcţionat diverse ministere sau insitituţii ale statului. După 1990, unele au continuat să adăpostească asemenea instituţii, altele au fost retrocedate şi sunt acum părăsite, altele au fost abandonate şi sunt pe care să se distrugă. Exemple? În Palatul Băncii de Scont sunt birouri, între altele Oficiul de cadastru. Palatul fostei Bănci Franco-Române adăposteşte secţia consulară a ambasadei Cehiei. În clădirea Băncii Române de Comerţ şi Industrie funcţionează mai multe firme. Banca Marmorosch Blank a fost, după 1990, o vreme, unul dintre sediile Băncii Române de Dezvoltare; după 1993, clădirea a fost părăsită şi abandonată, există zvonuri că se aşteaptă degradarea ei la maximum pentru a o dărâma şi înlocui cu un bloc turn. Dar ar fi bine să nu dăm crezare zvonurilor, chiar dacă ele se cam adeveresc… O excepţie, fericită, este Palatul Băncii Chrissoveloni. Când Banca Chrissoveloni era în prag de faliment, imobilul a fost cumpărat de Banca Naţională a României şi de atunci este utilizat în mod continuu.

În inima centrului istoric, pe Lipscani, s-a dezvoltat de-a lungul timpului un puternic centru financiar, grupat în jurul Băncii Naţionale. Ea reprezintă a 16-a bancă centrală din lume. Ce înseamnă asta pentru istoria României?

Banca Naţională a fost, în ordine cronologică, într-adevăr, a 16-a bancă centrală din lume. Asta spune ceva, anume că România are o tradiţie bancară. O asemenea tradiţie nu poate fi ignorată. În faza imediat următoare s-a produs şi la noi un fenomen specific ţărilor cu pieţe dezvoltate. În apropierea Băncii centrale s-a format o adevărată cetate financiară – au apărut alte bănci, şi-au făcut loc Bursa şi Camera de Comerţ, societăţi de asigurare. Toate au fost preocupate să-şi construiască sediile în apropierea băncii centrale, din motive de activitate bancară. Sistemul bancar românesc s-a dezvoltat astfel foarte rapid. Dar mai este un motiv de mândrie pe care trebuie să-l evidenţiem: clădirea Băncii Naţionale a fost printre cele mai frumoase din epoca ei, încă de atunci, de la sfârşitul veacului al XIX-lea, fiind considerată „o lucrare cu totul excepţională, care ar face cinste oricăreia dintre marile capitale ale apusului”. Palatul vechi al Băncii Naţionale a fost şi rămâne un monument arhitectonic de importanţă naţională, de aceea au fost cu totul îndreptăţite eforturile uriaşe de restaurare din ultimul deceniu.

Comerţul cu bani, la începuturile dezvoltării centrului istoric financiar-bancar, presupunea o desfăşurare fizică. Cum au fost atraşi comercianţii, care era rolul consumatorului şi al arhitecţilor, în vâltoarea dezvoltării economiei de piaţă?

Mă tem că îmi cereţi să fac un curs de istorie bancară, lucru care mă depăşeşte. Deşi sunt fascinată de domeniul financiar-bancar sunt arhitect şi nu mă pot lansa în analize socio-economice. Ce vă pot spune fără ezitare este că, de la început, arhitecţii acestor construcţii bancare au fost şi străini, şi români, cei mai mulți cu studii în străinătate, dar cu timpul a început să predomine arhitectul român. Aşa s-a întâmplat şi la Palatul vechi al BNR şi pe alte paliere ale societăţii, cu mai toate instituţiile publice şi construcţiile particulare.

“Astăzi, spre deosebire de trecut, într-o epocă a banilor electronici şi expansiunii informaticii, forţa unei pieţe financiare nu mai este dependentă de aglomerarea instituţiilor într-un perimetru bine determinat”, a scris acad. Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, în cuvântul înainte al volumului.

Pentru a comenta, din punct de vedere arhitectural şi urbanistic, afirmaţia domnului guvernator, pot spune că, în mod firesc, oraşul şi clădirile sale se adaptează nevoilor societăţii. Programele de arhitectură şi de urbanism sunt într-o continuă schimbare. Nevoile de locuire, comunicare, transport, consum, schimb se adaptează şi interferează continuu. Este firesc ca expansiunea informaticii, utilizarea banilor electronici, să imprime schimbări majore în conformarea spaţială a funcţiunii bancar – finaciare şi a organizării acesteia în teritoriu. Comunicarea din spaţiul fizic s-a transferat în cel virtual. Alături de autorităţile locale, pentru noi arhitecţii, provocarea este de a ţine pasul cu transformările pe care societatea le cere de la mediul construit. Altfel ne vedem în situaţia în care atâtea imobile valoroase sunt în paragină.

Ce destinaţie credeţi că vor dobândi, în viitorul apropiat, clădirile grupate în centrul istoric bucureştean?

Revin iar la cuvântul „provocare” şi menţionez iar categoriile profesionale ale arhitecţilor, urbaniştilor şi autorităţile locale. Adaug şi comunitatea locală, pentru că sunt o serie de ONG-uri active, orientate spre centru istoric. Ceea ce cred eu este că un rezultat viabil nu poate fi găsit decât în comun.

Ce neajunsuri aţi găsit în momentul în care aţi început documentarea pentru acest volum?

Am început documentarea în primăvara anului 2005, după ce l-am auzit pe domnul guvernator Mugur Isărescu spunând la o reuniune că, în preajma ultimului război, în centrul Bucureştiului, de la Vulturul de mare până la Galeriile Lafayette şi de la cheiul Dâmboviţei până în Piaţa Universităţii, funcţionau aproape două sute de bănci. Neajunsurile au fost multe, începând cu inexistenţa unei bibliografii în care să se vorbească despre bănci, absenţa unor memorii în care să fie relatată viaţa din zonă cu hanuri, magazine, hoteluri. Arhivele puţinelor instituţii ale statului nu sunt accesibile, în cele mai multe cazuri nici nu se ştie ce cuprind. În sfârşit, multe clădiri nu pot fi vizitate. Din acest motiv, fără să mă laud, cred că acest album este o contribuţie de pionerat într-un subiect de importanţă pentru viaţa culturală românească.

Număr de vizualizări :2451


4 Comments to ““Comunicarea din spaţiul fizic s-a transferat în cel virtual””

  1. Exceptional album. L-am primit de vreo doua saptamini si ma tot uit in el! Felcitari autoarei, editurii, tuturor celor care au facut posibila aparitia aceasta magnifica.

  2. Bobulescu Razvan spune:

    Excelent! Traditiile Romaniei trebuiesc revitalizate

  3. Ovidiu Pecican spune:

    Nu s-au stins inca ecourile excelentei expozitii de pictura ale autoarei, cind, iata, seria de albume dedicate institutiilor bancare – istoriei si arhitecturii lor – din Bucuresci continua magia devotatei arhitecte si autoare plurale care este doamna Cristina Turlea. Felicitari sincere, nu doar pentru realizari, ci si pentru programul inspirat si tenace care le face posibile.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro