Regizoarea Elisabeta Bostan, Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate, la “Dream Fest Cinema 2011”

iun. 6th, 2011 | By | Category: Eveniment

În perioada 1 – 5 iunie 2011, la Slatina s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film şi Carte pentru Copii -“Dream Fest Cinema 2011”. Festivalul a fost organizat de Aldaco Film şi Primăria Municipiului Slatina, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. În competiţie au participat filme artistice şi documentare de lung şi scurt metraj, inspirate din lumea copilăriei şi realizate de cineaşti din Germania, Spania, Danemarca, Norvegia, Cehia, Rusia, India şi România. Juriul internaţional a fost format din reputaşi critici, realizatori şi cineaşti: Augusto Orsi (Elveţia),  Zuzana Bielikova (Cehia), Carmen Leliana Drăghici(Belgia), Eugen Doga (Rusia), Călin Stănculescu (România). Realizator Dream Fest Cinema Slatina 201: Cornel Diaconu. Director artistic Dream Fest Cinema Slatina 2011: Marin Vladimir.

Au fost acordate următoarele premii:

Menţiune specială pentru muzică:

Povestea micilor cavaleri – Cehia

Muzica: Ondřej Brzobohatý şi Miroslav Chyška

Premiul pentru scurt metraj – ex aequo

Punctul zero – România

Regia: Ruxandra Cernat

Echipa – România

Un film de Florin Orezeanu şi Alina Cosmoiu

Premiul pentru regie

Twingson (Crenguţa) – Norvegia

Regizor: Åsleik Engmark

Scenariul: Birgitte Bratseth

Premiul special al juriului

I am Kalam – India

Regia: Nila Madhab Panda

Scenariul: Sanjay Chouhan

Marele premiu Dream Fest Cinema 2011

Who’s Afraid of the Wolf (Cine se teme de lup?) – Cehia

Regia şi scenariul: Maria Procházková

Un juriu format din nepoţi şi bunici a acordat:

Premiul Publicului

I am Kalam – India

Regia: Nila Madhab Panda

Scenariul: Sanjay Chouhan

Totodată, juriul internaţional şi organizatorii au acordat două premii de excelenţă, pentru întreaga activitate, regizoarei Elisabeta Bostan şi directorului fondator al celui mai mare festival de film pentru copii din lume: Giffoni Film Festival, Claudiu Gubitosi, oaspeţi de onoare ai Festivalului de la Slatina.

Număr de vizualizări :1114


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro