Protest împotriva ANAF pentru apărarea drepturilor de autor

iun. 23rd, 2011 | By | Category: Postcard

Pe adresa AgentiadeCarte.ro, am primit o reacţie fermă a deţintorilor drepturilor de autor la abuzul făcut de ANAF cu privire la aceste drepturi.. AgenţiadeCarte.ro şi jurnaliştii săi se raliază acestui protest. Amintim cititorilor faptul că, pe 11 iulie 2010, scriitorul Dan Mircea Cipariu a iniţiat o Scrisoare de Protest şi  Greva fiscală împotriva suprataxării drepturilor de autor de către Guvernul Boc, protest semnat de peste 1000 de creatori români din toate domeniile artistice şi ale lumii noastre culturale.

Redăm integral protestul împotriva ANAF:

“Noi, semnatarii prezentului comunicat, ne-am asociat pentru a semnala abuzul grav pe care îl face ANAF în materia drepturilor de autor. Acest abuz afectează sute de scriitori, artişti, arhitecţi, jurnalişti, precum şi reprezentanţi ai altor categorii socioprofesionale care au obţinut venituri în schimbul activităţii lor de creaţie.

În mod eronat, ANAF susţine că pentru veniturile obţinute avem obligaţia de a plăti TVA retroactiv timp de cinci ani, cu penalităţile aferente. Aceste penalităţi depăşesc cu mult debitul, ajungându-se asfel la sume colosale, care au început deja să fie oferite opiniei publice într-o campanie menită să ne arate drept beneficiarii unor venituri frauduloase.

În realitate, niciunul dintre noi nu a facturat şi nu a încasat TVA de la beneficiarii operelor noastre şi, ca atare, statul nu avea cum să fie prejudiciat, iar noi nu aveam cum să ne însuşim vreun venit necuvenit. Dovadă că, în fiecare an, în urma analizei declaraţiilor de venit, Fiscul ne-a comunicat taxele pe care urmează să le plătim, noi le-am plătit şi am obţinut în scris descărcarea de la Fisc. Dacă urma să fim supuşi şi altor taxe, Fiscul avea obligaţia să ne încunoştinţeze. În fiecare an, societăţile care ne-au plătit drepturile de autor au fost verificate de aceeaşi instituţie şi, în fiecare an, instituţia Fiscului nu a constatat niciun fel de nereguli. Chiar şi în momentul declarării ca plătitor de TVA statul nu ar încasa sumele pretinse, întrucât societăţile beneficiare ale operelor noastre au posibilitatea de a deduce cuantumul taxei.

Mai mult, demersul ANAF este ilegal, întrucât contravine dreptului comunitar european şi jurisprudenţei CEDO, potrivit cărora acordarea dreptului de exploatare a unui drept de proprietate intelectuală de către autor angajatorului său nu este un contract de prestări de servicii, ci un contract de realizare a operei.

Ca atare, sub nicio formă nu putem fi supuşi plăţii TVA şi, cu atât mai puţin, unor plăţi retroactive şi unor penalităţi.

Avem convingerea că, prin intermediul ANAF, Guvernul încearcă în mod deliberat să-i intimideze şi să-i discrediteze pe jurnalişti, celelalte categorii socioprofesionale, care astăzi sunt somate să plătească TVA, fiind doar victime colaterale.

Înţelegem să acţionăm sub toate formele permise de Constituţia României, de celelalte acte normative, precum şi de legislaţia europeană, pentru a ne apăra de acest abuz. Ne-am adresat deja mai multor case de avocatură şi mai multor experţi fiscali  pentru a ne asista în toate demersurile juridice pe care le vom declanşa.

Lista de semnături rămâne deschisă pentru a permite tuturor celor împotriva cărora ANAF face abuzuri legate de drepturile de autor să se asocieze cu noi ».

Semnează:

Actorii Radu Beligan, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Dorel Vişan, Maia Morgenstern, Dan Condurache, Mircea Diaconu, Mihai Bendeac, Cireşica Litinschi, Lia Bugnar,

Creola Condurache(consultant financiar),

Regizorul Dan Chişu,

Muzicianul Florin Chilian,

Artiştii plastici Nicolae Aurel Alexi, membru UAPPR, Conf. Univ. Dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti şi Adrian Pîrvu, membru U.A.P. Bucureşti , conf. univ. dr. la U.N.A. din Bucureşti, secţia de sculptură,

Jurnaliştii Cornel Nistorescu, Sorin Roşca Stănescu, Petre Mihai Băcanu, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Dana Grecu, Oana Stancu, Adrian Ursu, Gabriela Vrânceanu Firea, Radu Preda, Victor Ciutacu, Răzvan Dumitrescu, Dan Constantin, Oana Stănciulescu, Lelia Munteanu, Marius Niţu, Bogdan Chirieac, Ionel Dancă, Rareş Bogdan (Ziua de Cluj, Realitatea TV Cluj), Octavian Hoandră (Ziua de Cluj, Realitatea TV Cluj),

Economistul Ilie Şerbănescu,

Preşedintele Grupului pentru Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică,

Realizatorii TV/radio Mircea Badea, Daniel Buzdugan

Jurnaliştii şi scriitorii de la AgenţiadeCarte.ro: Dan Mircea Cipariu (preşedintele Secţiei Poezie-Asociaţia Scriitorilor Bucureşti), Dorina Cioplea, Alexandru Petria şi Andra Rotaru

Număr de vizualizări :2277


3 Comments to “Protest împotriva ANAF pentru apărarea drepturilor de autor”

  1. Adrian Suciu spune:

    Luati in considerare si semnatura mea, desi sint convins ca sefii ANAF sint mult mai preocupati de securizarea traseelor spagilor decit de faptul ca protesteaza niste artisti pirliti fata de o aberatie.

  2. Draga Mircea,

    Ma alatur semnatarilor demersului tau.

  3. […] de autor, semnând Protestul împotriva abuzului ANAF. AgentiadeCarte.ro a publicat, recent, reacţia fermă a deţintorilor drepturilor de autor la abuzul făcut de ANAF, instituţie care susţine, în mod […]

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro