Pierre Rabhi conferenţiază la Timişoara

iun. 15th, 2011 | By | Category: Postcard

Joi, 16 iunie 2011, la ora 18.00, la Institutul francez din Timişoara (IFT), prin Centrul său de Resurse pentru Educaţie Ecologică (CREE), în parteneriat cu CRIES şi ASAT, are loc  la o întâlnire excepţională cu scriitorul, gânditorul şi agro-ecologistul francez Pierre Rabhi, în cadrul conferinţei „Pământ şi umanism”.

Agricultor, scriitor, filosof şi gânditor francez de origine algeriană, Pierre Rabhi este unul dintre pionierii agro-ecologiei. Fondator al Mişcării COLIBRIS (mişcare pentru pământ şi umanism), iniţiator al proiectului Amanins (asociaţie care vrea să reconcilieze ecologia şi economia), este autorul multor lucrări, printre care: „Parole de Terre”, „Du Sahara aux Cévennes”, „Conscience et Environnement” sau „Graines de Possibles”, unde îl are co-autor pe Nicolas Hulot. Pierre Rabhi apără un mod de viaţă respectând omul şi natura şi susţine dezvoltarea practicilor agricole accesibile tuturor, mai ales celor nevoiaşi, fără impact asupra patrimoniului natural.

Din 1981, Pierre Rabhi transmite cunoştinţele sale în ţările aride din Africa, în Franţa şi în Europa, căutând să le redea populaţiilor locale autonomia alimentară.

În prezent, este un recunoscut expert internaţional în securitatea alimentară şi a participat la elaborarea Convenţiei Naţiunilor Unite pentru lupta împotriva deşertificării.

Număr de vizualizări :863


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro