O nouă ediţie a romanului “Ieşi din rând!” de Stelian Ţurlea

iun. 27th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

De curând, scriitorul Stelian Ţurlea a publicat ediţia a doua a romanului “Ieşi din rând!”, editura Crime scene. Lansarea cărţii a avut loc sâmbătă, 25 iunie 2011, la Palatul Suţu din Bucureşti, în cadrul primului Festival Mystery & Thriller din România. Prima ediţie a romanului a apărut în 2004, la Editura Fundaţiei Pro.

Într-un oraş de provincie, în apropierea alegerilor, oameni de afaceri, poliţişti, politicieni, procurori şi avocaţi, dame de companie şi mafioţi luptă pentru putere şi, ca întotdeauna, se înţeleg între ei, iar cei care suferă sunt anonimii. Un roman politic şi poliţist totodată, pentru că există un asasinat al cărui făptaş îl vor afla cititorii. Deşi descrie un sistem corupt şi cangrenat, autorul nu e un pesimist. Se mai poate face ceva in România, dar acţiunea nu e de aşteptat din partea autorităţilor, acţiunea e individuală.

„Cu această realizare a sa, Stelian Ţurlea „a ieşit din rând”, fiindcă puţini prozatori români de azi au oferit cititorilor o carte scrisă cu mai multă furie, vehemenţă şi disperare şi, evident, cu talent despre o realitate contemporană nouă.” – scria George Arion

Stelian Ţurlea a debutat în volum în 1980. A publicat paisprezece romane, nouă cărţi pentru copii, zece volume de publicistică, două traduceri şi a îngrijit cinci albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pe 2003 şi Premiul Asociaţiei Editorilor din România in 2005.

Număr de vizualizări :1250


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro