Declaraţie politică în Parlamentul României: „Guvernul batjocoreşte elita României”

iun. 26th, 2011 | By | Category: Eveniment

Deputatul PSD Cornel Itu va face marţi, 28 iunie 2011,o declaraţie politică în Parlamentul României privind „Protestul împotriva ANAF pentru apărarea drepturilor de autor” iniţiat şi semnat zilele trecute de mai mulţi scriitori, jurnalişti, actori şi artişti vizuali nemulţumiţi de abuzul ANAF care „susţine că pentru veniturile obţinute avem obligaţia de a plăti TVA retroactiv timp de cinci ani, cu penalităţile aferente”. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă, în exclusivitate, în cele ce urmează, declaraţia politică a deputatului Cornel Itu.

„Guvernanţii actuali vorbesc despre oamenii de valoare din România doar când cred că pot să tragă foloase de imagine de pe urma lor. De fapt, ei sunt dezinteresaţi de ce se întâmplă în mediul artistic şi chiar deranjaţi de personalităţile proeminente, care nu acceptă să facă sluj în pseudo-dictatura portocalie. Acum, fiindcă PD-L este într-o ireversibilă prăbuşire, şi puţini intelectuali autentici îi mai cauţionează, ei îşi arată adevărata faţă, a aversiunii la valoare, a plătitorilor răzbunători de poliţe.

Anul trecut am mai avut două declaraţii politice în Parlamentul Românie, legate tot de problemele oamenilor de cultură şi din media. Am protestat împotriva tentativei de diminuare a drepturilor de autor printr-o mărire a impozitării şi m-am solidarizat cu proiectata grevă fiscală a artiştilor, scriitorilor şi ziariştilor, care n-a mai avut loc deoarece politicienii s-au speriat de amploarea protestului.

În prezent, echipa Boc s-a pornit iar pe batjocorirea elitelor. Redau, mai jos, un text de protest semnat de-o serie de  oameni care reprezintă ceva în ţara asta, nu praf în vânt. Sunt onorat să le sprijin demersul. Unii dintre protestatari m-au asigurat că lista semnăturilor a rămas deschisă. Iată:

“Noi, semnatarii prezentului comunicat, ne-am asociat pentru a semnala abuzul grav pe care îl face ANAF în materia drepturilor de autor. Acest abuz afectează sute de scriitori, artişti, arhitecţi, jurnalişti, precum şi reprezentanţi ai altor categorii socioprofesionale care au obţinut venituri în schimbul activităţii lor de creaţie.

În mod eronat, ANAF susţine că pentru veniturile obţinute avem obligaţia de a plăti TVA retroactiv timp de cinci ani, cu penalităţile aferente. Aceste penalităţi depăşesc cu mult debitul, ajungându-se astfel la sume colosale, care au început deja să fie oferite opiniei publice într-o campanie menită să ne arate drept beneficiarii unor venituri frauduloase.

În realitate, niciunul dintre noi nu a facturat şi nu a încasat TVA de la beneficiarii operelor noastre şi, ca atare, statul nu avea cum să fie prejudiciat, iar noi nu aveam cum să ne însuşim vreun venit necuvenit. Dovadă că, în fiecare an, în urma analizei declaraţiilor de venit, Fiscul ne-a comunicat taxele pe care urmează să le plătim, noi le-am plătit şi am obţinut în scris descărcarea de la Fisc. Dacă urma să fim supuşi şi altor taxe, Fiscul avea obligaţia să ne încunoştinţeze. În fiecare an, societăţile care ne-au plătit drepturile de autor au fost verificate de aceeaşi instituţie şi, în fiecare an, instituţia Fiscului nu a constatat niciun fel de nereguli. Chiar şi în momentul declarării ca plătitor de TVA statul nu ar încasa sumele pretinse, întrucât societăţile beneficiare ale operelor noastre au posibilitatea de a deduce cuantumul taxei.

Mai mult, demersul ANAF este ilegal, întrucât contravine dreptului comunitar european şi jurisprudenţei CEDO, potrivit cărora acordarea dreptului de exploatare a unui drept de proprietate intelectuală de către autor angajatorului său nu este un contract de prestări de servicii, ci un contract de realizare a operei.

Ca atare, sub nicio formă nu putem fi supuşi plăţii TVA şi, cu atât mai puţin, unor plăţi retroactive şi unor penalităţi.

Avem convingerea că, prin intermediul ANAF, Guvernul încearcă în mod deliberat să-i intimideze şi să-i discrediteze pe jurnalişti, celelalte categorii socioprofesionale, care astăzi sunt somate să plătească TVA, fiind doar victime colaterale.

Înţelegem să acţionăm sub toate formele permise de Constituţia României, de celelalte acte normative, precum şi de legislaţia europeană, pentru a ne apăra de acest abuz. Ne-am adresat deja mai multor case de avocatură şi mai multor experţi fiscali  pentru a ne asista în toate demersurile juridice pe care le vom declanşa.

Lista de semnături rămâne deschisă pentru a permite tuturor celor împotriva cărora ANAF face abuzuri legate de drepturile de autor să se asocieze cu noi ».

Semnează:

Actorii Radu Beligan, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Dorel Vişan, Maia Morgenstern, Dan Condurache, Mircea Diaconu, Mihai Bendeac, Cireşica Litinschi, Lia Bugnar,

Creola Condurache(consultant financiar),

Regizorul Dan Chişu,

Muzicianul Florin Chilian,

Artiştii plastici Nicolae Aurel Alexi, membru UAPPR, Conf. Univ. Dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti şi Adrian Pîrvu, membru U.A.P. Bucureşti , conf. univ. dr. la U.N.A. din Bucureşti, secţia de sculptură,

Jurnaliştii Cornel Nistorescu, Sorin Roşca Stănescu, Petre Mihai Băcanu, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Dana Grecu, Oana Stancu, Adrian Ursu, Gabriela Vrânceanu Firea, Radu Preda, Victor Ciutacu, Răzvan Dumitrescu, Dan Constantin, Oana Stănciulescu, Lelia Munteanu, Marius Niţu, Bogdan Chirieac, Ionel Dancă, Rareş Bogdan (Ziua de Cluj, Realitatea TV Cluj), Octavian Hoandră (Ziua de Cluj, Realitatea TV Cluj),

Economistul Ilie Şerbănescu,

Preşedintele Grupului pentru Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică,

Realizatorii TV/radio Mircea Badea, Daniel Buzdugan

Jurnaliştii şi scriitorii de la AgenţiadeCarte.ro: Dan Mircea Cipariu (preşedintele Secţiei Poezie-Asociaţia Scriitorilor Bucureşti), Dorina Cioplea, Alexandru Petria şi Andra Rotaru”.

Între Radu Beligan şi Victor Rebengiuc, pe de-o parte, şi Emil Boc, de cealaltă parte, un om responsabil are de făcut o alegere extrem de simplă. Fac apel la colegii politicieni să sprijine acţiunea acestor oameni”.

Deputat PSD Cornel Itu

Declaraţie politică pentru Parlamentul României

Număr de vizualizări :780


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro