Călin-Andrei Mihăilescu şi Dumitru Radu Popa – dublă lansare de carte la Palatul Şuţu

iun. 13th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Marţi, 14 iunie 2011, de la ora 18.30, la Palatul Şuţu (Muzeul Municipiului Bucureşti – B-dul I.C. Brătianu, nr.2), va avea loc o dublă lansare de carte, atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici: “Happy New Fear!” de Călin-Andrei Mihăilescu  şi „Închide ochii! Povestea seminţei” de Dumitru Radu Popa, Editura Curtea Veche. La eveniment vor lua cuvântul Ioana Pârvulescu, Rodica Zafiu şi Nicolae Prelipceanu, iar actriţa Maria Dinulescu va recita un poem cu tentă politică din volumul “Happy New Fear!” – “Înc-un mi’ion”.

“Happy New Fear!” de Călin-Andrei Mihăilescu, scris în limba română a secolului XXII “pentru doamne, domni şi români”, este un volum de eseuri ce spune: “Do worry! Be happy!”. Volumul se împarte în cinci: „A fi (român)”, „Criţă-n criză”, „Obiceiuri la oameni”, „Cică niscai theoroi” şi „P-ici, pe colo”. Personajul central al cărţii este omul pixelat – român, în criză, asuprit şi calmat de obiceiuri, teoretician şi călător.

Călin-Andrei Mihăilescu scrie în mai multe limbi şi genuri: eseuri, monografii şi articole academice, proze scurte, poezii. Dintre cărţile sale româneşti, toate apărute la Curtea Veche Publishing, amintim “Călindar de noapte” (2003), “Antropomorfina” (2005) şi (coord.) “Cum era? Cam aşa… Amintiri din anii comunismului (românesc)” (2006). În prezent este profesor de literatură comparată şi filosofie la University of Western Ontario (London, Canada).

“Închide ochii! Povestea seminţei” de Dumitru Radu Popa este o carte pentru copiii care vor să înţeleagă mai bine lumea în care cresc. Mica sămânţă a unei flori îi duce pe copii într-o călătorie prin lumea plantelor şi animalelor. Fiecare ilustraţie a cărţii este dublată de o schiţă care abia aşteaptă să fie colorată de copiii curioşi. Astfel, cartea răsplăteşte dorinţa de cunoaştere a copiilor cu şase planşe de colorat amuzante.

Dumitru Radu Popa este un romancier, traducător, critic literar şi eseist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Printre volumele publicate în România se numără şi “Lady V.” (Editura Curtea Veche, 2006) şi „Skenzemon!” (Curtea Veche, 2005). În prezent, locuieşte în Statele Unite, unde este Director al Bibliotecii de Drept de la Universitatea New York.

Număr de vizualizări :1569


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro