Bunul simţ ca gen jurnalistic

iun. 26th, 2011 | By | Category: La Țintă!

Acum câteva zile, pe 100,6 FM, am auzit o inepţie care m-a făcut să-l înjur pe domnul care a prezentat-o, apoi să mă gândesc dacă în presa literară s-a pomenit aşa ceva. Am ajuns la concluzia că încă nu, sau nu am aflat. Şi totuşi, fie el radio sau revistă, fie el domeniu literar sau muzical, bunul simţ ar trebui şi el să fie un gen jurnalistic. Domnul prezentator x-ulescu o prezenta pe Courtney Love drept “văduva lui Kurt Cobain”, de parcă nu făcuse nimic altceva în viaţă, fără să pomenească, măcar pe lângă acest calificativ, altceva. Apoi, o ştire de tabloid…despre cum îi luase foc perdeaua şi nu solicitase ajutor medical, chiar dacă suferise arsuri la mâini, ca ştirea să se încheie cu un alt calificativ şi mai dubios: să o lăsăm pe nebună…..(am reprodus din memorie). Orişicum, nu cred că domnul prezentator ar dori vreodată să îi fie pomenită activitatea “jurnalistică” în aceşti termeni.

Dacă vreun scriitor ar fi prezentat drept “văduva” sau “văduvul”, aş spune că ţine de domeniul SF-ului. La fel de injuste mi se par şi prezentările de tipul sora lui X, soţia lui Y, copilul lui Z etc. Dacă în România putem să facem miştouri ieftine despre o personalitate despre care a auzit o lume întreagă, cum e Courtney Love, fie ea văduvă sau nu, fie ea co-fondator al trupei Hole sau “una dintre cele mai controversate femei din istoria rockului”, conform revistei Rolling Stone, atunci nu ar fi normal şi reversul? Ne tot plângem că suntem numiţi ţigani sau pungaşi prin afară, că nu avem suficiente personalităţi cu care să ne mândrim.

Odată ce suntem primii care ne blamăm atât scriitorii, regizorii, actorii ş.a. şi căutăm, precum în politică sau precum pe 100,6 FM (numai) lucruri denigratoare despre semenii noştri (noroc cu globalizarea!) şi, mai ales atunci când cei din afară ne valorizează într-un fel sau altul, aceste lucruri spun câte ceva despre “soiul” latin al vocabularului şi mentalităţii noastre.

Îmi pare rău că-n echipa 100, 6 FM, post de radio pe care-l ascult 98% din timpul petrecut în maşină sau în casă, mai există şi văduvi ai bunei creşteri.

Andra ROTARU

PS: Şi sper ca în presa literară să nu am parte de asemenea dezamăgiri.

Număr de vizualizări :1660


One Comment to “Bunul simţ ca gen jurnalistic”

  1. roxana - filosof spune:

    TOATE ŢAŢELE SE VISEAZĂ CU OCHII DESCHISI, ACUM , MARI SOMITĂŢI, PRECUM PĂDUCHELE PE FRUNTE. DE PARCĂ STATUTUL DE SOŢIE DE… AR FI ÎNJOSITOR SI LE-AR ECLIPSA IMENSA PERSONALITATE. BEAHHHH….

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro