„Săvoiu-cronica unei familii din Muscel” de Adrian Săvoiu

iun. 24th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 25 iunie 2011, la ora 11.00,  la Galeria „Arta” din Câmpulung, va avea loc lansarea volumului „Săvoiu-cronica unei familii din Muscel” de Adrian Săvoiu, apărut la Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti, 2011. Cu această ocazie va fi vernisată şi expoziţia „Portul popular din Muscel în albumele lui Ioan Niculescu”, care cuprinde fotografii şi reproduceri din albumele „Monumente istorice ale României. Tipuri din judeţele Argeş şi Muşcel”, anul 1893, ediţie de Adrian Săvoiu, Editura Ars Docendi, 2011, şi „Modele de cusături pentru costume naţionale române culese în judeţul Muscel”, ediţie de Ioan Crăciun, Editura Ars Docendi, 2010.

Cartea prezintă istoria a cinci generaţii descendente din Moise, fiul unui preot din Moeciu, care s-a stabilit în urmă cu aproape două sute de ani la Mălin (Bughea de Sus), lângă Câmpulung, şi s-a căsătorit cu Stana, o fată din partea locului. Povestea vieţii lor şi a urmaşilor acestora este urmărită până în zilele noastre pe baza documentelor descoperite în  arhive, dar şi a informaţiilor păstrate prin memoria membrilor familiei.

Adrian Săvoiu: S-a născut la 31 octombrie 1954 la Câmpulung-Muscel, într-o familie de profesori. A făcut studii gimnaziale şi liceale în oraşul natal, apoi a urmat Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti, specialitatea română-latină (promoţia 1978). Este profesor titular gradul I de limba şi literatura română, în prezent la Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” din Bucureşti. De la debutul publicistic din anul 1977, a publicat constant articole, studii de istorie şi critică literară, eseuri, recenzii în reviste de specialitate: „Manuscriptum”, „Viaţa românească”, „Jurnalul literar”,  „Memoria”,  „Limbă şi literatură”, „Limba şi literatura română”, „Mitropolia Olteniei” etc. Din 1984 a fost colaborator la Radio România şi a participat, pe parcursul a 15 ani, la numeroase  emisiuni. O selecţie a intervenţiilor la Societatea Română de Radiodifuziune fac obiectul CD-ului Conferinţe radiofonice, apărut în 2009. În anul 1977 a devenit membru al Societăţii Numismatice  Române, apoi a fost membru al Societăţii de Ştiinţe Filologice, făcând parte din colegiul de redacţie al revistei „Limba şi literatura română”. Este membru  de onoare al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Muscel.

Număr de vizualizări :2607


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro