„Delicii” în Noaptea Albă a Galeriilor

iun. 9th, 2011 | By | Category: Proiecte

Vineri, 10 iunie 2011, de la ora 20.00, „Atelier în tranziţie” (strada dr. Louis Pasteur nr. 1,  Bucureşti) va fi prezent pe harta Nopţii Albe a Galeriilor. Se va vernisa expoziţia „Delicii”. Organizatorii ediţiei cu numărul patru a „Atelierului în tranziţie” sunt Francisc Chiuariu şi Constantin Cioc. Invitatul special al „Deliciilor” este scriitorul Dan Mircea Cipariu.

35 de artişti vizuali şi un scriitor – George Anghelescu, Anamaria Avram, Daniel Brici, Irina Broboană, Vlad Burciu, Traian Chereches, Francisc Chiuariu, Constantin Cioc, Ioana Ciocan, Dan Mircea Cipariu, Claudiu Cobilanschi, Mihail Coşuleţu, Tudor Ene, Daniel Petru Ionescu, Flavia Lupu, Cosmin Florin Moldovan, Miruna Moraru, Cosmin Păulescu, Laurian Popa, Cătălin Precup, Lea Rasovszky, Bogdan Raţă, Ratski, Ramon Sadic, Anamaria Şerban, Tudor Stancu, Irina Tănase, Aurel Tar, Bogdan Teodorescu, Virginia Toma, Florin B. Tomescu, Mirela Trăistariu, Ştefan Ungureanu, Simona Vilău, Mihai Zgondoiu – îşi vor prezenta „deliciile” într-un fost laborator de ciocolată şi cofetărie din perioada comunistă, laborator acum abandonat.

Propunându-şi interacţiunea vizuală a artiştilor doritori de a expune într-un cadru neconvenţional, cât şi un acces direct şi real al acestora cu publicul, „Atelier în tranziţie” a fost iniţiat în 2008 de către artiştii Francisc Chiuariu şi Constantin Cioc şi este prezent pentru a patra oară în „Noaptea Albă a Galeriilor/NAG”. Prima ediţie a NAG a avut loc în 2008, fiind, după Noaptea Muzeelor, al doilea eveniment cultural din România desfăşurat pe durata unei nopţi. Anul acesta 54 de galerii şi spaţii alternative vă aşteaptă să petreceţi o noapte de neuitat parcurgând traseul hărţii NAG#5 din 10 iunie.

Număr de vizualizări :1179


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro