„Cititul prozei. De la 1960 până azi” de Constantin Trandafir

iun. 21st, 2011 | By | Category: Agenda de carte

În colecţia „Discobolul XXI” a editurii „Dacia XXI”, a apărut volumul „Cititul prozei. De la 1960 până azi” de Constantin Trandafir.

„În intenţia de a privi mişcarea prozei noastre de la 1960 încoace, an deloc întâmplător, au fost alese, eşantioane reprezentative pentru imaginile „promoţiilor” scurse. Pentru ca imaginea să fie cât mai plauzibilă, se cuvine continuarea iniţiativei cu alte nume de rezonanţă. În toate cazurile, comentariile sunt axate pe volumele de proză cele mai marcante ale autorilor. Principalul scop nu este acela de a contura „siluete”, „profiluri”, „portrete literare” după tiparele tradiţionale, ci de a releva importanţa lucrării selectate în ansamblul unei opere considerate ca fiind de valoare remarcabilă, precum şi semnificaţiile ei în dinamica genului.

Am încercat o viziune deschisă asupra fenomenelor literare, cum ar fi, de exemplu, ilustrarea cu diverse analogii şi aplicarea la ideile estetice ale epocii. Textele cată să se bazeze pe un suport teoretic adecvat şi pe elemente de „critica criticii”. Nu ascund că am preferat, în locul comentariului doct, modul eseistic, liber şi riguros. Am spus şi altădată, modul evocator pare mai potrivit decât interpretarea solemnă. În confruntarea cu textele le-am acordat lor primul credit, ori prin invocarea opiniei lor teoretice-textualiste, ori prin citate care te a duc mult mai aproape de inima operei. Există, nici vorbă, o „cultură a citatului”. Prezenţa sau absenţa unor nume poate crea nemulţumiri, în acest caz, nu se poate spune nimic. Volumul al doilea poate aduce un avantaj numeric. Dar nu acesta e scopul prim.”  (Constantin Trandafir)

Număr de vizualizări :1542


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro