„Caricatura şi Banda desenată“ deschide seria conferinţelor la Muzeul BD

iun. 29th, 2011 | By | Category: Eveniment

Joi, 30 iunie 2011, la ora 18.00, seria de conferinţe din cadrul Muzeului Benzii Desenate se deschide, la etajul 4 al Muzeului Naţional de Artă Contemporană Bucureşti, cu o discuţie pe tema „Caricatura şi Banda desenată (contrarii & versiuni)“, abordată de Paul Stoica şi ilustrată într-o mini-expoziţie de o zi.

Muzeul Benzii Desenate este un proiect pilot derulat de Institutul Cultural Român şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, cu sprijinul clusterului EUNIC în România, al Centrului Belgian de Bandă Desenată şi în parteneriat cu Asociaţia Bedefililor din România, în perioada 16 iunie – 16 octombrie 2011.

„Caricatura şi BD sunt arte siameze, dacă le raportăm la acelaşi autor, capabil să-şi transfere peniţele şi tuşurile de la o planşă la alta, dar în rest diferenţele sunt multiple. În banda desenată primează arta naraţiunii, în ritm tahicardic de aventură, cu accente pe detalii de atmosferă şi personaje, cu secvenţe seriate întocmai ca un story-board cinematografic, iar în caricatură – twist-ul este vedeta, ironia aprigă a ideii exprimată cât mai sintetic. Două lumi paralele, dar pornite din acelaşi resort creativ. (…) Conferinţa „Caricatura şi Banda Desenată (contrarii & versiuni)“ propune un plonjon în istoria unui segment din artele grafice româneşti, avându-i invitaţi, într-un expozeu vizual, pe enigmaticii domni Marin Iorda, Pompiliu Dumitrescu, Jo Teodorescu, Benedict Gănescu, T. Pall, Cik Damadian – din trecut – Florian Doru Crihană şi Cristian Marcu – din prezent, autori consacraţi ai graficii satirice, care au cochetat şi cu broderiile narative ale benzii desenate. Caricatura şi banda desenată nu sunt precum şoarecele şi pisica, deci pot convieţui într-un perimetru comun, iar aventura BD-ului şi elocinţa caricaturii vor deveni stele pe aceeaşi medalie, într-un sigur muzeu.“ (Paul Stoica)
Paul Stoica este colecţionar de grafică satirică şi editorul revistei on-line de caricatură Dum-Dum, proiect iniţiat în 2008 alături de artistul satiric Florian Doru Crihană. În prezent, lucrează la redactarea unui dicţionar al caricaturiştilor români.
Seria de conferinţe va continua cu conferinţe lunare consacrate imaginilor din zone paralele cu arta BD. După caricatura, va fi rândul filmului de animaţie şi al ilustraţiei de carte să-şi dezvăluie punctele comune cu banda desenată. Pe 20 iulie, Daniel Todoran va vorbi despre animaţia contemporană românească, iar Patricia Suliman şi Igor Mocanu vor discuta, pe 24 august, despre relaţia dintre ilustraţia de carte şi bandă desenată. Fiecare conferinţă va fi însoţită de o expoziţie de o zi. O dezbatere despre literatură şi banda desenată, pe subiecte de interes pentru autori şi editori, va întregi seria conferinţelor din cadrul Muzeului Benzii Desenate.

Număr de vizualizări :988


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro