G. M. Tamás conferenţiază pe tema “Scrisoare către prietenii români. Zece ani mai târziu”, la Bucureşti

mai 25th, 2011 | By | Category: Postcard

Joi, 26 mai 2011, ora 11:00, la Fundaţia Europeană Titulescu (Şoseaua Kiseleff nr. 47, Bucureşti), va avea loc conferinţa Scrisoare către prietenii români. Zece ani mai târziu”, susţinută de filosoful şi disidentul maghiar G. M. Tamás.

G. M. Tamás s-a născut la Cluj, în 1948. După studii de filologie clasică şi filosofie la Bucureşti şi Cluj, începînd cu 1972 a fost redactor la un săptămînal literar din Cluj. Retrogradat din poziţia de redactor la cea de corector, dupa ce, din 1974, i s-a interzis – cu cîteva rare excepţii – să mai publice şi a început să fie hărţuit de Securitate, părăseşte în cele din urma România. Din 1979 a predat filosofia la Facultatea de Litere din Budapesta, fiind concediat în 1981 pentru scrierile sale clandestine şi proteste ilegale. A fost unul dintre liderii disidenţei maghiare. Ales deputat în 1989, va părăsi viaţa politică în 1994 şi partidul liberal în 1999. Începînd cu 1991 a fost director al Institutului de Filosofie al Academiei Maghiare de Ştiinte. A ţinut cursuri şi a făcut cercetări la universităţile Columbia, Oxford, Woodrow Wilson Center, Chicago, Wissenschaftskolleg din Berlin, Georgetown, Yale, New School for Social Research, Collegium Budapest etc. Cărţi: A teória esélyei [Şansele teoriei, Bucureşti/Cluj, 1975], Descartes a módszerrol [Descartes despre metoda, Bucureşti/Cluj, 1977, ed. a II-a: Cluj, 2002], A szem és a kéz [Ochiul şi mîna (samizdat), Budapesta, 1983, Geneva, 1985], Idola tribus [în maghiară: Paris, 1989, trad. fr. Paris, 1991], Másvilág [Cealaltă lume, Budapesta, 1994], Törzsi fogalmak [Idolii tribului, vol. I şi II, Budapesta, 1999; parţial tradusă în limba română: Cluj, 2001], A helyzet [Situaţia, Budapesta, 2002]. A publicat numeroase eseuri, studii şi articole în periodice şi antologii; scrierile sale au fost traduse în 14 limbi. De asemenea, publică în mod regulat articole de comentariu politic în marile cotidiene maghiare. Din 2003, G. M. Tamás este vicepreşedinte al ATTAC Ungaria.

Număr de vizualizări :1380


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro