Evenimente pentru toate gusturile în week-end, la C.N.M. ASTRA

mai 13th, 2011 | By | Category: Eveniment

În perioada 14-15 mai 2011, Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu organizează mai multe evenimente, pentru toate categoriile de public. Sâmbătă dimineaţa, începând cu ora 10:00, producătorii de bucate tradiţionale vor fi prezenţi la cea de-a patra ediţie a Târgului de produse tradiţionale şi ecologice. Târgul va fi deschis în ambele zile până la ora 16:00. Produsele expuse în vitrine vor fi însoţite, şi de această dată, de preparate la ceaun, care vor putea fi consumate pe loc.

Sâmbătă, 14 mai 2011, de la ora 18,00, începe programul de Noaptea Muzeelor, iar de la ora 19,00, în Muzeul în aer liber, pe scena de pe lac, se va desfăşura primul spectacol al Festivalului „Tarafuri şi Fanfare” din acest an. Cei mai valoroşi lăutari din satele româneşti vor delecta publicul vizitator cu muzică de ascultare şi de joc care făcea farmecul sărbătorilor săteşti de odinioară. Festivalul „Tarafuri şi Fanfare” duce mai departe filonul muzicii româneşti autentice. Vor urca pe scenă, rând pe rând, Fanfara din Darvari (Mambo Siria), Taraful din Ianca, Taraful din Goicea, Fanfara din Lapuşnicu Mare, Muzicanţi şi danţăuşi din Şoimi, Taraful lui Ieremeia din Bucovina şi Comunitatea din Vinerea. Coordonatorul şi prezentatorul festivalului este Grigore Leşe.

Cea de-a doua seară de festival va începe la ora 18,00, cu momente de muzică şi joc tradiţional pe aleile muzeului, urmate, de la ora 19,00, cu un nou spectacol pe scena de pe lac.
Programul de Noaptea Muzeelor include vizite în expoziţiile de bază (Din cultura şi arta popoarelor lumii)  şi temporare (Crucea – Puntea Învierii, Călători pe alte continente),  precum şi concert de toacă la Biserica din Bezded, concursuri, proiecţii de film documentar – Focurile morţii (Cornel Mihalache), Cultul morţii (Martin Gruber), Focurile din Velines (Centrul de Cultură Populară Velinius.

Sâmbătă, cu prilejul Nopţii Muzeelor, publicul este aşteptat în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber) în intervalul orar 18.00 – 00.30, iar la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din Piaţa Mică, nr.11 şi la Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus” din Piaţa Mică, nr.21, în intervalul orar 20.00 – 00.30. Muzeele se vor închide la ora 01.00, iar accesul publicului este gratuit.
Programul complet al Noptii Muzeelor poate fi gasit pe pagina de Internet: http://jurnalvirtual.muzeulastra.com/, unde sunt postate detalii despre toate evenimentele organizate de C.N.M. ASTRA.

Număr de vizualizări :897


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro