“Istoria Olteniei” de Alex Mihai Stoenescu

mai 25th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 27 mai 2011, ora 12:00, la standul Editurii RAO, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2011, va avea loc lansarea volumului Istoria Olteniei” de Alex Mihai Stoenescu, în prezenţa autorului.

A crede că patriotismul oltenilor este rezultatul propagandei comuniste, al „naţionalismului ceauşist”, al „retoricii indigeniste” sau al protocronismului exagerat lansat în 1974 nu este numai gândirea primitivă a unui „nărod” sau a unei „năroade”, ci în primul rând, o dovadă de ignoranţă

şi de incompetenţă. Patriotismul oltenilor vine din istoria felului în care au fost nevoiţi să fugă înmunţi şi să revină mereu la satele lor din câmpie, din rolul pe care l-au jucat ca proviciali în istoria politică şi economică a Ţării Româneşti, din trecutul, nu neapărat glorios – deşi au fost cei mai încercaţi sau vicleni luptători –, pe care l-au petrecut sau apărat în provincia lor mărginită de râuri şi lanţuri de munţi, şi peste râuri, şi peste munţi, fie cerând pace şi lovind apoi năprasnic la Posada, fie îngropându-i pe otomani în şanţurile de la Rovine şi împotmolindu-i pe la Călugăreni, fie hrănind când pe avari, când pe bizantini şi apoi timp de patru secole şi jumătate Imperiul otoman, plecând capul şi tăcând la orice bătaie din picior, fie împingând la disperare pe ocupantul imperial austriac, fie readucând domnitorii naţionali pe tronul ţării după 1821, fie ridicând Guvernul provizoriu la conducerea ţării în 1848, fie întărindu-l în rezistenţa armată pe Carol I la 1878 împotriva ruşilor sau răsculându-şi ţăranii pe temeiuri politice în 1907. Toate aceste date istorice sunt reale, nu sunt invenţii ale intelectualităţii naţionaliste şi nici produse ale vreunor interese locale.

Alex Mihai Stoenescu se naşte la 2 octombrie 1953 la Bucureşti, la Bucureşti, într-o familie de intelectuali cu veche tradiţie militară. Tatăl său, ofiţer inginer de aviaţie, îi oferă o educaţie germană, din care nu lipsesc lectura organizată (pe curente literare, genuri, specii) şi preocuparea pentru istorie. Din 1979 începe să scrie proze scurte, care nu văd însă lumina tiparului. După 1990 publică mai multe romane. Cărţile sale cu mare succes la public sunt, pe lângă acestea, cele cu subiect istoric şi politic.

Număr de vizualizări :1350


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro