“Istoria longobarzilor” de Paulus Diaconus

mai 14th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Polirom, în colecţia “Biblioteca medieva”, a apărut volumul “Istoria longobarzilor” de Paulus Diaconus, în traducerea lui Emanuel Grosu.

Operă de maturitate a autorului, lucrarea reconstituie odiseea longobarzilor din momentul migrării din Scandinavia până la apogeul regatului pe care l-au întemeiat în Italia. Sursele folosite, concizia discursului, forţa narativă, dar şi numeroasele digresiuni sugestive recomandă “Istoria longobarzilor” ca operă istorică şi literară deopotrivă. Originalitatea expunerii constă în tensiunea dintre perspectiva romanizantă şi cea naţionalistă, autorul, longobard el însuşi, prezentându-şi poporul ca adevăratul moştenitor şi continuator al civilizaţiei clasice şi creştine. Alături de “Istoria goţilor (De origine actibusque Getarum)” a lui Iordanes şi de “Istoria francilor (Historiarum libri decem)” a lui Grigore din Tours, “Istoria longobarzilor” reprezintă o sursă de primă importanţă pentru cunoaşterea realităţilor istorice, politice şi sociale din vremea regatelor romano-barbarice întemeiate pe ruinele fostului Imperiu Roman de Apus, care, în esenţă, au constituit baza formării naţiunilor europene.

Număr de vizualizări :1531


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro