“Clarisse” de Frédéric Vitoux

May 15th, 2011 | By admin | Category: Agenda de carte

La Editura Spandugino, în colecţia “Cărţi din buzunarul din inimă”, a apărut volumul “Clarisse” de Frédéric Vitoux, în traducerea Cristinei Balmuş. “Clarisse” evocă o femeie ieşită din comun, un personaj romanesc, parte din familia lui Vitoux.  În cei 95 de ani de viață, Clarisse traversează trei generații din familia Vitoux. Romanul este impregnat de portretul acestei femei devotate.

Cunoscutul autor francez, membru al Academiei Franceze, critic literar la Nouvel Observateur (Noul Observator), romancier şi scenarist, Frédéric Vitoux a spus: “Mi-au trebuit 20 de ani ca să scriu acest roman.” Clarisse Doysié este o persoană care a existat cu adevărat și care a frecventat familia autorului. Era profesoară de engleză la colegiul Sophie-Germain de pe strada Jouy din cartierul Le Marais. În cei 95 de ani de viață, “Clarisse” traversează trei generații din familia Vitoux, a bunicilor dinainte de Primul Război Mondial și până spre anii 1933, a părinților în timpul celui de-al doilea Război și până la maturitatea lui Frédéric, devenit tânăr doctorand la Sorbona. Admiratoare până la adorație a Henriettei Vitoux, Clarisse va deveni ca o umbră, o omniprezență ce pare să nu incomodeze în mod special cuplul doctorului Georges Vitoux și al Henriettei, profesoară de engleză ca și Clarisse. Doctorul Georges Vitoux este pasionat de științele oculte, frecventează oameni bizari ce trec, în opinia lui, drept adevărați savanți. Împreună cu Henriette și cu fiul lor, Pierre, vor petrece câteva zile în insulele Boromee, unde Georges participă la un congres unde va susține o conferință despre hipnoză. Zilele calme ale acestei șederi vor fi tulburate de sosirea Clarissei, chemată prin telegramă de însăși Henriette. Cu timpul, mai ales după moartea Henriettei în 1933, Clarisse va deveni din ce în ce mai discretă, fără să înceteze însă să frecventeze familia Vitoux. Așa se face că, până la sfârșitul vieții, ea va căpăta din ce în ce mai mult dacă nu trăsăturile unei bunici, a unei mătuși, cel puțin a unei prezențe familiare, blânde, protectoare. Trebuie reținut portretul remarcabil al acestei ființe dragi de care este impregnat întregul roman: “Ce rost mai au, încă o dată, martorii, precizia reconstituirii, imparţialitatea judecăţii! Nu mai cred în niciuna din toate acestea. Aici nu e vorba de crime, greşeli sau responsabilităţi. Nici de justiţie, verdict sau imparţialitate. Dimpotrivă. Vreau să fiu părtinitor. Vreau să o iau pe Clarisse drept martoră, ca martoră a mea – acea Clarisse pe care o văd, pe care o reinventez, ale cărei imagini şi prezenţe le suprapun, acea Clarisse căreia îi aduc un omagiu prin intermediul acestor rânduri şi care, la ani de zile de la moartea ei, îmi provoacă şi acum un sentiment de fericire – o bucurie obţinută cu greu, poate, şi care trebuie meritată, dar există oare bucurii pe care să le obţii uşor?” Spre sfârșitul vieții, imaginea Clarissei va deveni ca o adevărată icoană, întocmai ca a unei sfinte reflectând toate virtuțile care împodobesc o ființă devotată și coborându-se pe sine pentru a scoate la lumină frumusețea de suflet a celor din jur, exprimată într-o frază de o mare simplitate și frumusețe: “Eu nu ştiu să iubesc, ştiu să ador”.

“Romanul mânuieşte cu graţie arta portretului, a evocării într-un stil epurat a chipului discret, misterios al acestei femei capabile de o iubire adevărată, infinită, pe care singură o defineşte: „Eu nu ştiu să iubesc, ştiu să ador”...Romanul Clarisse propune înainte de toate cititorilor un voiaj în lumea purităţii, a copilăriei, a prieteniei dezinteresate, a frumuseţii omului, a capacităţii lui de a se dărui celorlalţi.” (Dan Burcea)

“În Clarisse, Frédéric Vitoux redă viaţă unei figuri necunoscute, Clarisse Doysié, o femeie intim legată de familia autorului. Un omagiu la timpul trecut şi o lecţie de viaţă pentru prezent.” (Le Magazine littéraire)

Frédéric Vitoux (n.19 august 1944) este scriitor, jurnalist, cunoscut pentru romanele sale dar și pentru studiul esențial despre viața și opera lui Louis Ferdinand Céline: Louis-Ferdinand Céline, misère et parole (Gallimard). Începând cu anul 1973, a publicat cu regularitate romane, printre care, Sérénissime (Serenissimul) (1990), premiul Valéry-Larbaud, Charles et Camille (Charles şi Camilla) (1992), Marele premiu al romanului al municipiului Paris, sau La Comédie de Terracina (Comedia de la Terracina) (1994), Marele premiu al Academiei Franceze.

A publicat, de asemenea, şi eseuri: un studiu biografic asupra lui Rossini, o lucrare despre Veneţia şi mai multe cărţi dedicate lui Céline, în special Bébert le Chat de Louis Ferdinand Céline (Bebert Pisica lui Ferdinand Céline) (1976) şi La Vie de Céline (Viaţa lui Céline) (1988), care a primit bursa Goncourt pentru biografie, premiul Femina-Vacaresco şi premiul pentru critică al Academiei Franceze. În 2001, a fost ales membru al Academiei Franceze.

vizualizari: 1433


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro