Nassira El Moaddem şi Latifa Zahi, jurnaliste la “Bondy Blog”, în rezidenţă la Timişoara

apr. 29th, 2011 | By | Category: Postcard

În perioada 2-6 mai 2011, jurnalistele Nassira El Moaddem şi Latifa Zahi de la „Bondy Blog” vor fi rezidente la Timişoara, la invitaţia Institutului francez din Timişoara. „Bondy Blog” este un instrument media on-line creat în noiembrie 2005, în timpul mişcărilor sociale de la periferiile marilor oraşe. Scopul acestuia este de a povesti ce se întâmplă în cartierele populare şi de a face auzită vocea acestor cartiere. Pentru aceasta, pe blog se publică munca a aproximativ 30 de tineri cetăţeni, tineri în formare, la început de drum sau în căutare de lucru.

După mişcările sociale de la periferiile marilor oraşe din Franţa, în octombrie 2005, prin moartea a două adolescente la Clichy sous Bois, mai mulţi jurnalişti de la revista elveţiană L’Hebdo s-au întâlnit pentru trei luni la Bondy, în Seine-Saint-Denis, pentru a înţelege mai bine cotidianul celor care trăiesc la periferie şi motivele revoltelor. Site-ul web al revistei Courrier international s-a transformat în ecoul acestora, publicându-le reportajele şi comentariile. După 5 ani, jurnaliştii profesionişti au cedat locul „jurnaliştilor-cetăţeni”, care locuiesc şi trăiesc în aceste cartiere.

„Bondy Blog” este astăzi o marcă prezentă în 5 oraşe (Marsilia, Lyon, Vernier şi Lausanne), prin intermediul unei şcoli de blog şi unei pregăriri în jurnalism la Bondy (în parteneriat cu Şcoala superioară de jurnalism din Lille).

De la crearea sa, s-au materializat mai multe proiecte, printre care un BondyBlog la Dakar, Lausanne, Lille… iar de săptămâna viitoare, un nou bondy blog va apărea pe firmament: Bondy Blog Timişoara.

Din programul rezidenţei lor: întâlniri cu presa locală, cu comunitatea bloggerilor din Timişoara, cu Casa de Clovni, CRIES, Asociaţia Generaţia Tânără, Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi, Asociaţia femeilor ţigănci, dar şi o conferinţă la universitate, zile de reportaj cu elevii de la liceul Calderon, montarea unui blog.

Număr de vizualizări :2019


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro