Expoziţia „Ion Grigorescu – colecţia Mircea Pinte”, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

apr. 25th, 2011 | By | Category: Postcard

Marţi, 26 aprilie 2011, ora 18:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca va avea loc vernisajul expoziţiei „Ion Grigorescu – colecţia Mircea Pinte.” Expoziţia va cuprinde lucrări de fotografie, grafică, pictură, film. Va fi proiectat şi un interviu cu artistul, realizat de Călin Stegerean. Curatorii expoziţiei: Mihai Pop şi Călin Stegerean. Evenimentul este organizat de Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în parteneriat cu Galeria Plan B.

Importanţa expoziţiei care se va deschide la Muzeul de Artă Cluj-Napoca în perioada 26 aprilie – 22 mai 2011 este dată şi de faptul că anticipează, cu o selecţie reprezentativă a operei sale, expoziţia la care artistul va fi prezent în pavilionul României din cadrul Bienalei de artă de la Veneţia, din iunie 2011.

Ion Grigorescu (n.1945), unul dintre cei mai importanţi artişti români contemporani, reprezentant al experimentalismului din România, a realizat o operă artistică a cărei tematică se centrează pe relaţia artistului cu propriul corp, cu ambianţa imediată sau cu societatea în ansamblul său. În perioada regimului comunist artistul a realizat o serie de lucrări, neexpuse decât în cercuri restrînse, care puneau în discuţie consecinţele regimului politic reprezentat de Nicolae Ceauşescu. Spre exemplu filmul „Dialog cu Ceauşescu” realizat în anul 1978, care va fi proiectat în expoziţie, prezintă un dialog imaginat de artist în condiţiile în care orice dialog cu dictatorul român era practic imposibil.

Prezenţa sa recentă în expoziţia „Out of place” la Tate Modern din Londra, expoziţiile personale din ultimii ani care i-au fost organizate la Milano, Stuttgart sau Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Varşovia demonstrează interesul pe care curatorii din spaţiul internaţional îl acordă operei acestui artist.

Număr de vizualizări :1953


One Comment to “Expoziţia „Ion Grigorescu – colecţia Mircea Pinte”, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca”

  1. carmen obreja spune:

    sint permise oare comentariile legate de furtul de proprietate intelectuala?

    sa-mi spuneti va rog daca mi-e permis sa comentez chiar eu legat de fotografia ce-mi apartine.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro