Continuitatea unei mărturisiri – între porci, demoni şi oameni

apr. 10th, 2011 | By | Category: La Țintă!

De multe ori mă gândesc cu teamă că, dacă ar fi să fiu judecată de cei mulţi, atunci probabil că nu voi mai avea multe motive de bucurie. Dacă ar fi să traduc această teamă şi să o judec lucid, ea ar putea semnifica, de fapt, teama de ceva ce încă nu s-a întâmplat, dar am văzut că e posibil să se întâmple, teama de persoane care m-ar învesti şi cu altceva, care nu ar mai ţine de mine, ci de multe lucruri proprii lor. Dar în toate aceste posibile sau imposibile scenarii, tot răul ar trebui să fie spre bine, iar unii oameni şi judecăţi lăsate în urmă, pentru a face loc altora, mai serene şi valoroase.

În ultima vreme, tot mai mulţi scriitori de primă mână cad pradă mass-mediei naţionale şi internaţionale. Jurnaliștii fructifică devalorizant posibilele colaborări ale acestora cu fosta Securitate. Operele lor devin, astfel, un bun de “bâlci”, despre care îşi dau cu părerea foarte mulţi, care simt că de abia acum pot să atace cu adevărat scriitorul aruncat de presă în cel mai negru derizoriu.

Dacă 2012 cel des invocat de astrologi sau de oamenii de ştiinţă ar veni cu adevărat, mă întreb pentru ce cărţi am opta, pe care le-am salva, într-o ultimă încercare disperată. Ar mai exista vreo teamă, alta decât cea pentru sine, ar mai exista vreo spovedanie sau vreo acuzaţie, ieşite la iveală pe ultima sută de metri?

Ar trebui să ne gândim că, atunci când cineva te alege pentru astfel de mărturisiri, tu poţi fi factorul declanşator al unei temeri de care nu te credeai capabil. Că tu, indiferent că poţi înţelege sau nu anumite lucruri, poţi deveni un ascultător bun sau rău, al celui “demonizat”. Că de tine şi de alţii ca tine, poate depinde continuitatea unei mărturisiri. Şi nicidecum judecarea ei.

“Iar acolo era o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi l-au rugat să le îngăduiască lor să intre în porci; şi le-a îngăduit. Şi ieşind demonii din om au intrat în porci, iar turma s-a repezit de pe povârniş în lac şi s-a înecat. Iar păstorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin colibe. Atunci locuitorii au ieşit să vadă ce a fost şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi cu minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost mântuit demonizatul ” (Evanghelia după Luca. Cap. VIII, 32-37)

Nimic de adăugat, totul doar de citit și interpretat!

Andra ROTARU

Număr de vizualizări :1296


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro