Colocviul Naţional al Tinerilor Critici Literari „G. Călinescu faţă cu noua critică literară”, ediţia a V-a

apr. 12th, 2011 | By | Category: Proiecte

Sâmbătă, 16 aprilie 2011, la Bucureşti începe cea de-a V-a ediţie a Colocviului Naţional al Tinerilor Critici Literari „G. Călinescu faţă cu noua critică literară”, care se va desfăşura la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. Evenimentul este prilejuit de apariţia volumelor: G. Călinescu: “Publicistică” (vol. IX-X), Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Colocviul este organizat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA), Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR), în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, şi va fi coordonat de Dan Mircea Cipariu. Dezbaterile vor fi moderate de acad. Eugen Simion şi de criticul literar Paul Cernat.

Sunt invitaţi 28 de tineri critici literari din ţară şi bursieri ai Şcolii Postdoctorale a Academiei Române. Discuţiile din cadrul Colocviului vor fi înregistrate şi vor constitui materialul publicistic al unei ediţii speciale dedicate evenimentului în revista „Caiete Critice”.
Invitaţii Colocviului: Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat, Bianca Burţa-Cernat, Teodora Dumitru, Mihai Iovănel, Florina Pîrjol, Oana Soare, Alexandra Ciocârlie, Cristina Balinte, Raluca Dună, Cătălin Sturza, George Neagoe, Bogdan Dascălu, Ana-Maria Dascălu Romiţan (Bucureşti), Crina Bud (Baia Mare), Emanuela Ilie, Loredana Opariuc, Şerban Axinte, Bogdan Creţu, Antonio Patraş (Iaşi), Ioana Revnic, Marius Miheţ (Oradea), Alex Goldiş (Cluj), Nicoleta Sălcudeanu (Târgu Mureş), Carmen Şerban-Năclad (Piatra Neamţ), Adrian Lăcătuş (Braşov), Adrian Jicu (Bacău), Andrei Terian (Sibiu).

Programul Colocviului: sâmbătă, 16 aprilie 2011, orele 10.00-13.00, sala de conferinţe a FNSA, dezbaterea „Resurecţia criticii literare” , moderator: acad. Eugen Simion; lansarea volumelor: „G. Călinescu: Publicistică” (vol. IX-X), Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; orele 17.00-19.00, Rotonda MNLR, dezbaterea “Ierarhiile literare, între canon şi lupte generaţioniste”, moderator: Paul Cernat.

„Într-o lumea a Sfârşitului, mai are critica literară resurse de regenerare capabile să acopere deriva estetică, valorică şi, mai cu seamă, spirituală a lumii noastre ce-şi spune, cu mult orgoliu, societate a cunoaşterii? Răspunsurile ce vor fi date la deja tradiţionala întâlnire de primăvară a tinerilor critici literari din România, iată suntem la a V-a ediţie a evenimentului iniţiat de Profesorul Eugen Simion!, vor fi bun prilej de ipoteze şi de certitudini privind felul în care critica literară îşi poate găsi impactul la un public care să conteze tot mai mult în formarea gustului public. O reinventare care e pusă faţă în faţă cu un subiect de mare actualitate, unul extrem de controversat: ierarhiile literare, între canon şi lupte generaţioniste. Se anunţă o nouă ediţie a Colocviului Naţional al Tinerilor Critici Literari cu multe argumente şi, cum şade bine spiritului critic, cu polemici cordiale”, a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul Colocviului.

Număr de vizualizări :1670


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro