Bogdan O. Popescu, distins cu Premiul “TOP MEDICI” pentru abilitatea de comunicare

apr. 15th, 2011 | By | Category: Eveniment

Vineri, 15 aprilie 2011, ora 18.30, la Hotel Intercontinental din Bucureşti, are loc ceremonia prilejuită de cea de-a treia ediţie a Galei TOP MEDICI. Premiile acordate în cadrul Galei atestă performanţa, creativitatea, probitatea morală, devotamentul şi excelenţa profesională a medicilor români. Scriitorul şi neurologul Bogdan O. Popescu a primit Premiul “TOP MEDICI” pentru abilitatea de comunicare. Nominalizaţii la această categorie – alături de Bogdan O. Popescu- au fost Dr. Şerban Brădişteanu – pentru gestionarea relaţiei cu presa în cazul Adrian Păunescu şi Dr. Bogdan Opriţă – Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti – pentru calitatea informaţiei de presă. Consiliul Consultativ al Galei TOP MEDICI 2011 i-a acordat acest premiu Dr. Bogdan O. Popescu, purtător de cuvânt al Spitalului Universitar Bucureşti,  „pentru facilitarea accesului la informaţie şi disponibilitatea de comunicare”.

„Gala Top Medici este un modest semn al stimei pe care un mare număr de oameni din această ţară o poartă celor mai buni dintre profesioniştii medici; un prilej de recunoaştere necondiţionată a calităţii în domeniul medical. Nominalizaţii actualei ediţii şi laureaţii ediţiilor anterioare – nume de răsunet ale elitei medicale româneşti – oferă, fiecare în parte, un exemplu personal de credinţă în propria vocaţie, de totală dăruire profesională”, a declarat Rodica Sărmaş Furnea, coordonatoarea proiectului.

“Sunt onorat pentru faptul că mă aflu, prin acest premiu, alături de personalităţi de prim rang ale medicinei româneşti. Mulţumesc celor care m-au nominalizat şi celor care au considerat că merit acest premiu. Cred, pe de altă parte, că şi ceilalţi medici nominalizaţi meritau în egală măsură premiul, şi aş dori să îi felicit pentru performanţa domniilor lor în comunicare. Este o încercare să comunici ca medic în ziua de azi, când stăinătatea este un subiect atât de frecvent în mass-media şi când există încă atât de multe lucruri de rezolvat.”, a declarat Bogdan O. Popescu pentru AgenţiadeCarte.ro

Bogdan O. Popescu Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în Bucuresti. A absolvit Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, în 1996, din 1997 lucrând ca medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgență din Bucureşti, și din 2009, și ca lector. Din 2004 este șeful laboratorului de Medicină Moleculară de la Institutul Naţional de Patologie “Victor Babeș” din Bucureşti. A susţinut două teze de doctorat: la Bucureşti, în 2001, şi la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, în 2004. Contribuţia sa științifică se referă în principal la mecanismele bolilor neurodegenerative (boala Alzheimer, boala Parkinson), aceasta materializându-se în publicaţii de prim rang din Europa şi SUA,  şi în peste 200 de citări în literatura internațională de specialitate. Este membru al Societăţii Europene de Neurologie. A obținut, în 2007, premiul „Victor Babeș” al Academiei Române pentru cercetare medicală, și în 2010, premiul de excelență pentru știință al Fundației Naționale pentru Știință și Artă. Din 2001 este Secretar General al Societăţii de Neurologie din România. Pe lângă activitatea sa de practică şi cercetare medicală, Bogdan O. Popescu este scriitor, cu 6 volume de versuri publicate în perioada 1996-2010 (“La revedere, prințesă” – 1996, “Poemul de gardă” – 1999, “Leul de după extravaganțe” – 2002, “Mașinăria de uitare” – 2004, “Poeme în loc de tutun” – 2007, “Aerobiciclete” – 2010) și un volum de povestiri scurte, în curs de apariție la Editura Polirom (“Viață de aruncat”). Nu a fost niciodată membru al vreunui partid politic.

Mai multe amănunte despre Bogdan O. Popescu şi despre premianţii Galei TOP MEDICI 2011 la pagina web: http://www.topmedici.ro/stiri.php

Număr de vizualizări :1423


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro