“Sacrificiu final” de Richelle Mead, cel de-al şaselea titlu al seriei “Academia vampirilor”

apr. 20th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Leda-Grupul Editorial Corint a apărut volumul şase din “Academia vampirilor” de Richelle Mead, intitulat “Sacrificiu final”, colecţia “Fantasy”, în traducerea lui Adrian Deliu. În aceeaşi serie, “Academia vampirilor”, au mai apărut: “Academia vampirilor”, “Iniţierea”, “Atingerea umbrei”, “Jurământ de sânge” şi “Limitele spiritului”.

Regina a murit şi lumea Moroilor nu va mai fi niciodată la fel. Pe Rose, victima unei înscenări, o aşteaptă o execuţie nedreaptă – se pare că nici chiar Dimitri nu o va mai putea salva acum… Iar Lissa este implicată într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru tronul regal.

Fetele se văd nevoite să se bazeze pe duşmani şi să-i pună sub semnul întrebării pe cei în care aveau încredere…

Dar dacă singura soluţie ar fi de fapt să jertfească ceea ce este mai important pentru ele?
Să se sacrifice una pe alta?

Richelle Mead este o autoare americană de urban fantasy, atât pentru adulţi, cât şi pentru adolescenţi. A urmat cursurile Universităţii din Michigan şi are un master în Religie comparată. În 2007, a debutat cu două serii, una pentru adulţi, seria Georgina Kincaid (Tristeţi de sucub şi Nopţi de sucub) – , iar cealaltă pentru tineri, Academia Vampirilor, al cărei prim volum dă şi titlul seriei. În anul următor, lansează cea de-a treia serie de autor, Dark Swann Series. Succesul rapid al cărţilor ei îi impune un ritm alert de publicare, până în prezent având în portofoliu nu mai puţin de zece titluri din cele trei serii menţionate şi ocupând poziţii de top pe New York Times Bestseller List. Originară din Michigan, unde s-a născut în 1976, Richelle locuieşte în prezent la Seattle.

Număr de vizualizări :1490


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro