“Ceilalţi şi eu. Cum să-ţi dezvolţi competenţele sociale” de Isabelle Filliozat

apr. 14th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Trei, în colecţia “Psihologie practică”, a apărut volumul “Ceilalţi şi eu. Cum să-ţi dezvolţi competenţele sociale” de Isabelle Filliozat, în traducerea lui Nicolae Baltă.

Să dai bună ziua, să spargi gheaţa, să începi o conversaţie, să stabileşti o relaţie, toate acestea se învaţă, se perfecţionează şi te fac fericit. Deseori însă teama de a deranja, de a fi judecaţi, de a nu şti ce să spunem ne împiedică să ne apropiem de ceilalţi. Ne simţim neajutoraţi, impresionaţi, ruşinaţi. Isabelle Filliozat oferă o adevărată meditaţie despre raporturile noastre cu ceilalţi. Ea descrie codurile, aceste gesturi şi cuvinte deseori automate de la începutul unui contact, şi exerciţii practice de combatere a timidităţii şi a prejudecăţilor. Într-adevăr, felul nostru de a saluta, de a întinde mâna sau obrazul, de a ne privi interlocutorul influenţează evoluţia relaţiei. Autoarea ne invită să redescoperim politeţea inimii, gustul discuţiei, al conversaţiei pentru a ne simţi mai liberi şi mai fericiţi. Îndrăznind să dăm şi să primim, devenim realmente subiectul şi nu, ca până acum, obiectul vieţilor noastre. O carte pasionantă despre recăpătarea controlului asupra emoţiilor şi a gesturilor noastre, pentru a putea intra în relaţie cu ceilalţi fără a ne teme de ei şi fără a-i judeca.

Isabelle Filliozat este psiholog clinician şi psihoterapeut din 1982. Este autoarea mai multor cărţi, printre care marele ei succes L’Intelligence du coeur (1997), Je t’en veux, je t’aime (2004) şi Il n’y a pas de parent parfait (2008).

Număr de vizualizări :884


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro