“Apel pentru memoria lui Emil Cioran”

apr. 9th, 2011 | By | Category: Eveniment

Sorin Ilieşiu, coautor – împreună cu Gabriel Liiceanu – al filmului documentar de lung-metraj „Apocalipsa după Cioran” prezentat în aceste zile de ICR-Paris, ICR-Madrid, ICR-Stockholm, ICR-Budapesta, ICR-Berlin, ICR-Viena, ICR-New-York, a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un „apel pentru memoria lui Emil Cioran”, adresat domnilor Emil Boc – prim-ministru, Kelemen Hunor – ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Daniel Funeriu – ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Teodor Baconschi – ministrul Afacerilor Externe şi Sorin Oprescu – primar general al Capitalei. Acesta solicită, printre altele, ca segmentul Bulevardului Dacia dintre intersecţia cu Calea Dorobanţilor şi intersecţia cu Calea Griviţei din Bucureşti, să se numească Bulevardul Emil Cioran, montarea unor plăci memoriale pe zidul clădirilor din Paris unde a locuit Emil Cioran,  iar Biblioteca Naţională a României să-şi schimbe denumirea în Biblioteca Naţională a României „Emil Cioran”. Redăm, integral, apelul domniei sale:

Apel pentru memoria lui Emil Cioran,

cel mai profund şi cel mai rafinat gânditor

despre umanitate şi Dumnezeu

C ă t r e

Dl Emil Boc – prim-ministru

Dl Kelemen Hunor – ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Dl Daniel Funeriu – ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Dl Teodor Baconschi – ministrul Afacerilor Externe

Dl Sorin Oprescu – primar general al capitalei

Astăzi 8 Aprilie 2011, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran care este, cred, cel mai profund şi cel mai rafinat gânditor despre umanitate şi Dumnezeu.

Prefer să nu comentez palma nimicitoare pe care au primit-o ieri autorităţile române de la dl George Brăiloiu care a achiziţionat din bani proprii „Arhiva Cioran” (perioada română a vieţii acestuia) pentru a o restitui patrimoniului naţional.

Domnule prim-ministru, domnule ministru al Culturii şi Patrimoniu Naţional,

Vă solicit ca statul român să achiziţioneze – din fondul de rezervă al guvernului – manuscrisele lui Emil Cioran care urmează să fie scoase la licitaţie, la Paris, în viitorul apropiat.

Domnule ministru al Culturii şi Parimoniu Naţional,

vă solicit ca Biblioteca Naţională a României să-şi schimbe denumirea în Biblioteca Naţională a României „Emil Cioran”. Menţionez că dl Gabriel Liiceanu l-a considerat pe Emil Cioran ca fiind „unul dintre cei mai te­ribili cititori ai secolului”.

Domnule ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

vă solicit ca Universitatea din Bucureşti (unde a studiat Emil Cioran) să-şi schimbe denumirea în Universitatea „Emil Cioran” din Bucureşti.

Domnule ministru al Afacerilor Externe,

vă solicit să faceţi demersurile necesare pentru montarea unor plăci memoriale pe zidul clădirilor din Paris unde a locuit Emil Cioran – rue de l’Odéon nr.21 , rue de Sommerard nr.13 (hotel Marignan), rue Racine (hotel Racine) – , precum şi pe zidul clădirii la parterul căreia se află „Café de Flore” din Bd Saint Germain nr.172 (Vreme de un an Cioran stă, cîte douăsprezece ore pe zi, asemeni unui funcţionar conştiincios, la cafeneaua „Flore”, locul de întîlnire al intelectualităţii franceze. – fragment din comentariul scris de dl Gabriel Liiceanu).

Domnule primar general al capitalei,

vă solicit ca segmentul Bulevardului Dacia dintre intersecţia cu Calea Dorobanţilor şi intersecţia cu Calea Griviţei să se numească Bulevardul Emil Cioran.

Cu încredere,

Sorin Ilieşiu coautor – împreună cu Gabriel Liiceanu – al filmului documentar de lung-metraj „Apocalipsa după Cioran” prezentat în aceste zile de ICR-Paris, ICR-Madrid, ICR-Stockholm, ICR-Budapesta, ICR-Berlin, ICR-Viena, ICR-New-York.

Bucureşti, 8 Aprilie 2011

Sorin Ilieşiu

Număr de vizualizări :1633


One Comment to ““Apel pentru memoria lui Emil Cioran””

  1. un roman spune:

    Solicit ca tara sa se numeasca Romania – Emil Cioran.
    Haideti, totusi, un pic de limite nu v-ar strica. Mai ales ca nu se stie cine e vanzatorul documentelor. Sa nu avem niscai surprize! Brancusi parca n-a iscat o astfel de polemica.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro