Unora le place Dexter (III)

mart. 1st, 2011 | By | Category: No comment

Cla-u-diu! Claaaauuuudiuuuu! Hai, tu, Ko-mar-tin! Olariooooo!

Pare că-mi retrăiesc copilăria în această „polemică”, în care omul nostru se arată fie prea limbut, fie prea tăcut. O fi fost anestezicul prea puternic pentru constituţia lui morală şi acum trebuie să ne resemnăm cu nişte maxilare încleştate? Unde e verva lui Claudiu Komartin dinaintea operaţiei? Unde sunt calomniile lui suitoare şi săltăreţele insulte?

Totuşi, i-am pus o întrebare destul de simplă săptămâna trecută: „Claudiu Komartin, tu ai plecat vreodată de undeva din solidaritate cu cineva?”. Dragă Claudiu, am înţeles că pe mine nu dai doi bani; şi îţi accept exigenţa evaluativă. Dar respectă-ţi cititorii, admiratorii, admiratoarele: nu-i lăsa în neştiinţă asupra faptelor tale. E păcat să laşi impresia că nu poţi menţiona măcar una.

Până te trezeşti şi te mai gândeşti tu, eu aveam de explicat cititorilor de ce am scris că preopinentul meu (aici mă tem că e vorba de tine, Claudiu) „mă injuriază pe toate site-urile exact de la ultima mea cronică despre el”. Păi, hai să vedem. Cronica mea despre volumul Un anotimp în Berceni a apărut în „Bucureştiul cultural”, nr. 22 (85), pe 16 iunie 2009. http://www.revista22.ro/a-href-bucurestiul-cultural-22-part-i-6250html-titlebucurestiul-cultur-6250.html Pe 5 august 2009, sub o cronică scrisă de Anca Ursa, pentru „Tribuna”, despre cartea mea Timpuri noi, un nickname, „mr. kalm”, face următorul comentariu: „dce e un geniu al mediocrităţii”. http://ancaursa.wordpress.com/2009/08/05/92-de-cronici-calatoare/ Pe 12 iunie 2010, pe blogul white noise şi într-o discuţie cu care n-aveam vreo tangenţă, Claudiu Komartin postează următoarea aberaţie: „iovănel, înapoi în cuşcă sau îl chem pe cristea-enache!:)”. http://whitenoise4ever.blogspot.com/2010/06/pds-foto-53.html Mă rog, glume în genul mai aspru, mai viril, al lui Claudiu. În fine, într-o cronică la ediţia a XXVII-a a Institutului Blecher, din 22 octombrie 2010, asistăm la următoarea discuţie pe marginea poeziei Aidei Hancer. Ion Zubaşcu „intervine, spunând că ţine la poezia Aidei, i-a citit cărţile, a apărat-o de Daniel Cristea-Enache când a criticat-o în cenaclu, dar are aşteptări mai mari din partea ei decât poemele citite astăzi.” La care moderatorul Claudiu Komartin dă replica: „Daniel Cristea-Enache se pricepe la poezie cum mă pricep eu la bujii.” http://institutulblecher.blogspot.com/2010_10_01_archive.html

OK, dragă Claudiu, ţi-am spus deja că nici una dintre obiecţiile tale nu mă afectează; şi că poţi formula un verdict oricât de dur în legătură cu scrisul meu. Aceasta e regula jocului literar, valabilă pentru toţi. Cine se supără pentru un verdict critic se plasează, singur, în afara jocului, dovedind o flagrantă lipsă de fair-play. Prin urmare, Claudiu Komartin poate să susţină orice despre mine – cum a şi făcut, în ultima vreme. Pot însă, la rândul meu, să constat o schimbare spectaculoasă a opiniilor lui despre subsemnatul, înainte de publicarea cronicii mele despre Un anotimp în Berceni şi, respectiv, după apariţia acesteia. Ridicînd mănuşa pe blogul lui, sub ochii lui mimi şi ai sophiei, Claudiu Komartin ni se explică acum, retrospectiv, ca „un foarte tânăr poet care a trimis sau dăruit primele sale cărţi criticilor activi (printre care făceai şi tu parte) şi poeţilor pe care îi stimez.”

Dincolo de scăparea gramaticală („printre care făceai şi tu parte”), nu-mi vine să cred că în primăvara lui 2009 Claudiu Komartin era „un foarte tânăr poet”. Deşi apare şi ipoteza următoare. E posibil ca tu, dragă Claudiu, să fi fost fraged în aprilie 2009, iar cronica mea din iunie să te fi maturizat accelerat, astfel explicându-se toate acuzele tale ulterioare. Dar oricât m-aş copilări eu cu tine şi aş scanda în faţa blocului „Hai, tu, Ko-mar-tin!”, zău că la infantilism nu te întrece nimeni. În minciunile pe care le torni eşti atât de naiv, de neinspirat, de (iartă-mă) amator, încât în loc să mă împingi pe mine în mlaştină, calci pe propriile şireturi şi nu mai e nimeni să ţi le lege.

Acum, doar n-o să credem că eşti un adult sedat, cu dinţii strânşi şi maxilarele blocate de-o injecţie. Eşti mai curând un copil bosumflat: tot tu înjuri ca la uşa cortului şi tot tu te superi. Ţi-oi fi dat seama ce ţi-a făcut „un căcat de tactician”? Dar ce ţi-a făcut, în fond? N-a făcut decât să te ajute în (auto)descoperirile tale: să treci de pe forumurile unor bloguri mai puţin accesate la lumina principalei reviste a Uniunii Scriitorilor din România. N-a fost mai bine, pentru tine, ca lumea să vadă cum scrii, cum te exprimi, cum argumentezi? Şi nu e frumos-ironic, rotund, circular că acum îţi tot ţine lecţii de conduită, în „România literară”, un inexistent profesor provincial?

E de râsu’-plânsu’, dragă Claudiu Komartin, cum ai ajuns. Iar calomniile factuale cu care m-ai împroşcat sunt atât de ridicole, încât nu-mi trebuie mai mult de un alineat pentru a-ţi demonstra că nu aveam cum să public acelaşi articol în „trei ziare”, de vreme ce am colaborat până acum numai la două („Adevărul” şi „Evenimentul zilei”); şi că nu pot avea „şase sinecure”, de vreme ce tu nu ştii ce e aceea sinecură. Dragă Claudiu, de fiecare dată când ne-am întâlnit – cu o tulburătoare exactitate matematică – eu eram într-un loc în care munceam, făceam ceva, răspundeam de ceva, iar tu erai în vizită simbolică. Când spun „simbolică”, încerc să eufemizez oarecum cealaltă faţă a insultelor tale de azi. La „Ziarul de duminică” eu lucram, iar tu veneai şi mă întrerupeai din lucru. La cenaclul de la MNLR, eu eram moderator, alături de Tudorel Urian; tu ce căutai pe-acolo? „Din amiciţie, am acceptat să citesc pentru cei zece oameni care veneau”, spui tu, iarăşi minţind (căci ai fost de mai multe ori), cu o stridentă ineleganţă faţă de toţi participanţii. „Din amiciţie” pentru cine ai acceptat să citeşti, dragă Claudiu Komartin? Nici chestia asta n-am înţeles-o; ai putea să fii mai explicit?

Pe lângă multe calităţi şi pe lângă minciuna continuă şi grosieră cu care le mânjeşti, tu ai un tip cu totul special de memorie. Tu nu-ţi aminteşti ce a fost; şi îţi aminteşti ce n-a fost. Prima secvenţă ar evoca senilitatea: dar cum e posibil aşa ceva, la un poet atât de fraged? A doua secvenţă te relivrează mitomaniei. În chiar portretul odios pe care mi-l faci, dovedeşti de la o frază la alta că nu ai o linie, nişte repere, o schemă a odioşeniei mele. Ba sunt, pentru tine, un „valet” şi „copilul de casă” al unor „dinozauri” ca Eugen Simion şi Augustin Buzura, ba sunt „clonat” după Adrian Năstase. Ba „funcţionez” în „medii puturoase”, ba sunt „înfipt” la Academie, la Universitate, la reviste. Ca şi la întrebarea aceea: „Care e «lumea din care vine el» (DCE)?”, la care Claudiu Komartin mi-a răspuns spiritual: „Lumea dozatorului”, am avut curiozitatea de a afla mediile mele puturoase”. L-am întrebat pe Komartin. Ce mi-a răspuns: „Acelea pe care eu doar le observ şi am câteodată curajul să vorbesc despre lucrurile strâmbe care se petrec pe-acolo”. Dragă Claudiu, iartă-mă, dar nu înţeleg nimic nici din răspunsul ăsta. De ce îţi trebuie curaj pentru a menţiona mediile puturoase în care mă aflu eu?

Oricum, aproape înălţătoare este perspectiva pe care insultele lui Claudiu Komartin o oferă asupra mea. Din toate aberaţiile pe care le-a susţinut rezultă o complexitate tipologică uimitoare. Sunt valetul mai multora şi manipulatorul tuturor. Sunt instrumentul şi totodată cauza tuturor relelor. Eu aranjez ploile la Academie şi la Universitate, eu am dat premii la Uniunea Scriitorilor. Dau acelaşi articol în trei ziare şi am şase sinecure, poate chiar mai multe. Sunt cel mai tare copil de casă. Drept care, anul acesta mi-am propus să nu mai fac parte din nici un juriu. Ia să vedem, pot eu să decid tot şi de la distanţă – sau numai dinlăuntrul instituţiei de premiere?

Provocarea aceasta cu sclipiri paranormale mi-o lansez mie. Pentru Claudiu Komartin am o altă invitaţie la dialog, la finalul acestui penultim episod. De vreme ce a susţinut în trei locuri (pe Boomlit, în „România literară” şi pe blogul lui) că eu sunt „instrumentul lui Lupescu”, un critic fără „etică profesională”, „arvunit de-o editură”, „criticul oficial al unei edituri cu care nu are, desigur, nici o legătură când e prin jurii, comitete şi comiţii”, îmi va îngădui, poate, să listez următoarele cronici negative scrise despre cărţi de la Polirom şi Cartea Românească după ce am plecat de la Corint şi am devenit consilier editorial la Polirom. M-am uitat în arhiva personală, şi uite ce-am descoperit: Pledoarie fără poezie, în „România literară”, nr. 46, 23 nov. 2007 (despre Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie de Simona Popescu, CR, 2006); Îndreptar pătimaş, în „România literară”, nr. 4, 1 febr. 2008 (despre Literatura română în postceauşism, I, de Dan C. Mihăilescu, Polirom, 2004); Amintiri venerice, în „România literară”, nr. 13, 4 apr. 2008 (despre Naşterea dorinţelor lichide de Ruxandra Cesereanu, CR, 2007); Eul care tot scrie, în „România literară”, nr. 14, 11 apr. 2008 (despre Poezia vie de Dan Cristea, CR, 2008); Zero-proză, în „România literară”, nr. 28, 18 iul. 2008 (despre Urbancolia de Dan Sociu, Polirom, 2008); Vremuri grele, în „România literară”, nr. 5, 6 febr. 2009 (despre Mirii nemuririi de Radu Aldulescu, CR, 2006); Cod roşu (I), în „România literară”, nr. 13, 3 apr. 2009; Cod roşu (II), în „România literară”, nr. 14, 10 apr. 2009 (despre Întoarcerea tatălui risipitor de D.R. Popescu, CR, 2009); O telenovelă, în „România literară”, nr. 16, 24 apr. 2009 (despre O pasăre pe sârmă de Ioana Nicolaie, Polirom, 2008); Cum a devenit huligan. Despre „extremistul” Mihail Sebastian (I), în „Idei în dialog”, nr. 9 (60), sept. 2009; Cum a devenit huligan. Despre „extremistul” Mihail Sebastian (II), în “Idei în dialog”, nr. 10 (61), oct. 2009 (despre Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian de Marta Petreu, Polirom, 2009); Colăcelul de grăsime, în „Cultura”, nr. 8, 4 mart. 2010 (despre spaţiu privat: a handbook de Elena Vlădăreanu, CR, 2009); Gulagul nostru, în „Observator cultural”, nr. 273, 1-7 iul. 2010 (despre Ultimii eretici ai Imperiului de Vasile Ernu, Polirom, 2009); Poezia mare şi poezia oarecare, în „Bucureştiul cultural”, nr. 104, 22 febr. 2011 (despre de-a viul de Teodor Dună, CR, 2010).

Dragă Claudiu Komartin, ca şi în finalul episodului al doilea, te rog să te concentrezi numai puţin. Dacă eu, „criticul arvunit de-o editură”, fără „etică profesională”, am scris şi-am publicat cronicile de mai sus, atunci înseamnă că şi tu, care ai „creat cu o bună prietenă o mică editură” (şi care ai, spre deosebire de mine, etică profesională), ai criticat ceva apărut la mica editură. Fiind a ta şi a bunei prietene, nu cred că riscai ceva.

Te supăr tare dacă te rog să faci o menţiune în acest sens, până săptămâna viitoare? Unde vrei tu.

Mulţumesc, dragă Claudiu.

Daniel Cristea-Enache

Număr de vizualizări :2979


4 Comments to “Unora le place Dexter (III)”

  1. Stimate domn, credeţi că interesează pe cineva să reveniţi cu detalii miriapode? Eleganţa dvs. miroase a lut încins.
    E adevărat, numele Claudiu Komartin vinde, dar reveniţi-vă în fire. Numărul de vizualizări e direct proporţional cu numărul de discreditări, în cazul dvs., prin articole de genul ăsta miop.

  2. komartin spune:

    chiar crezi că mai am de gând să îmi pierd vremea cu frustrările tale mai mult decât am făcut-o deja? eu am spus destul de clar ce aveam de spus în articolul din RL şi pe blogul meu…

    ăsta e un joc pe care l-am închis odată cu răspunsurile pe care ţi le-am dat şi la care nu mai e nimic de adăugat (fiindcă oricum tu nu ai dat nici un răspuns rezonabil).

    fă-ţi un bine şi opreşte-te aici, eşti ca un muscoi din ăla de care nu mai scapă omul.

  3. razvan spune:

    Eu cred ca este foarte interesant ce face aici Daniel.
    Totusi, sa te lauzi cu „solidaritatea” fata de sefi pate ca nu este cel mai inspirat mod de argumentatie. poate doar daca ai in vedere un job la securitate. Seamana al naibi cu „solidaritatea” declarata prin notele informative. Tot fata de „valorile” vremii.

    Cat despre „eu ti-am aratat-o pe a mea, arata-mi-o si tu pe a ta” nu cred ca este modalitatea prin care sa iti faci o prietena pe internet.

    Daca e sa ne intoarcem la sefiii cu care zici ca esti solidar trebuie sa iti dau o veste. Nu faptul ca sunt dinozauri ii califica drept critici literari. Eugen Simion a scris o carte absolut respectabila despre poetii romani vechi, iar Alex Stefanescu l-a descoperit pe Mihail Galatanu (daca vorbesc doar despre poezie pt ca asta ma intereseaza).
    Esti la varsta la care ar fi bine sa lasi tulburarile de crestere deoparte si sa descoperi si tu ceva. Altfel… Iti mai aduci aminte de criticul literar Mircea Micu? era un pic mai simpatic decat tine dar nici el nu a reusit sa descopere decat tramvaiul de noapte care circula candva in Bucuresti. Si exact asta a ramas. Noi o sa murim… ce o sa povestim despre el?!

    Gandeste-te la singura idee buna pe care ai avut-o: cartea interviu cu Ileana Malancioiu. Lasam la o parte faptul ca ai facut-o abia dupa ce castigase premiul Eminescu. Nu iti pare un pic rau ca, dupa ce ai chinuit omul cu un interviu, poezia ei nu e cu nimic mai cunoscuta? Si Ileana Malancioiu chiar ar fi meritat sa fie mai bine cunoscuta. Dar se pare ca nu povestindu-i poemele in stilul care te-a consacrat o sa se intample asta.

    Si promiteai atat de mult, Daniel Cristea Enache. Nu te baza pe prietenii de la Agentie sa iti cenzureze toate comentariile care te arata asa cum esti. Nici macar nu are importanta cum esti. Doar, fa ceva.

    Imi dau seama ca nu e usor nici pentru tine sa tot faci rezumate la cronici pe care le-ai mai scris, si crede-ma am fost primul care a apreciat cand ai inceput sa te imbraci si altfel decat un controlor, ca si acum cand chiar ai reusit sa reformulezi pentru Dilema articolul tau mai vechi din Observator cultural. Sunt niste progrese, nu deznadajdui!

    Te-ai gandit vreodata ca literatura nu are cum sa inlocuiasca viata sexuala? si pentru, Dumnezeui, este prea devreme sa ne povestesti relatiile cu caini. Uite, daca vrei, aceasta este ultima oara cand iti scriu numele. Orice, numai sa te stiu un pic mai impacat cu tine.
    Dar, daca tot vrei sa te imprietenesti cu Claudiu Komartin, iti recomand sa ii cumperi muzica. E singura ta sansa cu dictia pe care o ai in articole de felul astuia. Altfel, o sa trebuiasca sa te gandesti iarasi la cainii care te-au facut fericit si e pacat de sufletul tau de rebel cu voie de la sefi.

  4. noaptea devoratorilor de publicitate spune:

    asta a fost tot?

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro