Gânduri despre Romul Munteanu

mart. 18th, 2011 | By | Category: La Țintă!

Sunt zile când îţi dai seama ce viaţă de rahat duci, încorsetat în meschinării vremelnice fără de care n-ar fi nici un mâine, din păcate, că aşa-i la noi, în semi-jungla numită România, că efectiv uiţi de cei care te-au făcut ceea ce eşti, deschizându-ţi ochii la momentul potrivit.

De câteva ore mi-e ruşine de mine, şi sunt trist, şi n-am stare, şi fumez ca prostul spunându-mi ce nerecunoscător am putut să fiu. De când am aflat că a murit Romul Munteanu, cu o zi înainte să împlinească 85 de ani. Un om care a făcut lucruri memorabile pentru cultura română, în postura de critic literar, de profesor universitar, dar îndeobşte ca director la editura „Univers” între 1971- 1990.

Romul Munteanu a fost unul dintre criticii literari la care am ţinut în mod deosebit. Semăna perfect cu bunicul meu. Nici el nu mai este. A scris în anii 90 un articol extrem de elogios despre volumul de poeme cu care am debutat, „Neguţătorul de arome”, în săptămânalul bucureştean „Baricada”. I-am trimis cartea pur şi simplu la redacţie. Am ajuns să ne cunoaştem abia peste câţiva ani. Şi din cauza asemănării cu bunicul, dar şi fiindcă prin volumele sale „Jurnal de cărţi” din 1973, 1979, 1982 şi 1988 mi-a atras atenţia asupra unor mari scriitori ai lumii, i-am urmărit cu atenţie activitatea la sfârşitul anilor 80 şi începutul anilor 90 din secolul trecut. Ţin minte că în marţea apariţiei săptămânalului „Baricada”, când am deschis publicaţia la pagina unde ştiam că avea rubrica Romul Munteanu, am început să citesc cronica despre mine pe stradă până am dat cu capul într-un stâlp de curent. Eram în culmea fericirii. Şi-i expediasem volumul cu trei săptămâni în urmă. Când am reuşit să discutăm, peste un an sau doi, la un târg de carte, la o votcă, în personalitatea aproape idolatrizată de departe am descoperit un om modest, colocvial, fermecător. Revăd, de parcă n-ar fi trecut atâta amar de timp, cum, la un moment dat, rotind între degete paharul cu tărie, Romul Munteanu m-a atenţionat să nu abuzez cu băutura. Mi-a mărturisit cum a făcut-o el şi cum a reuşit să se oprească. Acum, mărturisesc că l-am ascultat. „Viaţa noastră este un amestec de episoade frumoase şi urâte şi lumea trebuie să o cunoască aşa cum a fost, pentru că şi din momentele noastre de tulburare, de dezechilibru pot învăţa cei ce vin în urma noastră. Ei trebuie să ştie, de pildă, de ce scriitorii au băut mai mult în anii ’70-’80 – îşi amorţeau durerile cu vodcă sau cu whisky, fiecare după banii lui. Aceasta era o formă de boală colectivă şi de tratament pe care mulţi, aplicându-şi-l în regim forte, nu l-au suportat şi au murit. Eu am scăpat pentru că m-am oprit la timp.”, a spus Munteanu în 2003, într-un interviu realizat de George Arion pentru „România literară”.

Pregătindu-mă să redactez aceste rânduri, am căutat referinţe despre Romul Munteanu pe Google. Şi am găsit foarte puţine, exceptându-le pe cele care-i anunţă decesul. A murit aproape uitat. Nu pot să-mi iert că n-am scris nimic despre acest om deosebit până în prezent. În 2010, în revista „Cultura”, Alex Ştefănescu afirma spre cinstea sa: „Cineva din altă ţară, care nu ne cunoaşte îndeaproape, ar putea sa creadă că România este o ţară cu bogăţii inepuizabile, judecând după modul cum le risipeşte. Cu o mare nepăsare sunt tratate la noi îndeosebi valorile culturale, iar creatorii lor au parte, şi ei, de o desconsiderare totală.

Iată ce se întâmplă acum, chiar acum: trăieşte în Bucureşti, imobilizat în casă şi orb, un intelectual de o valoare incontestabilă, care a făcut servicii preţioase culturii române, dar aproape nimeni nu se interesează de soarta lui: Romul Munteanu. Aproape nimeni nu îl invită la emisiuni TV, preferând să aducă în prim-plan femei dezbrăcate care se aplaudă între ele, când reuşesc să ghicească al doilea nume al lui Napoleon. Aproape nimeni nu-i citeşte cărţile, deşi ar putea găsi în ele mai multă erudiţie şi inteligenţă decât în acelea ale autorilor la modă. Aproape nimeni nu îl menţionează în lucrările de sinteză, pentru că în momentul de faţă nu conduce instituţii şi nu face parte din sindicate ale succesului literar.”

Romul Munteanu, îmi este ruşine! Dumnezeu sa te odihnească!

Alexandru Petria

Fotografii de Florin Dochia

P.S. Fiica regretatului Profesor Romul Munteanu, Ana Munteanu, a anunţat că trupul neînsufleţit al tatălui ei va fi depus, până duminică, 20 martie 2011, la Capela Mică a Cimitirului Bellu-Militar. Luni, 21 martie 2011, va fi depus, de la ora 10.00, la Capela Crematoriului Vitan-Bârzeşti din Bucureşti. Călătoria pământească a Profesorului Romul Munteanu se va sfârşi cu o slujbă religioasă, între orele 14.00-14-30. Dumnezeu să-l odihnească!

Referinţe pentre cei ce nu ştiu cine a fost Romul Munteanu- aici http://www.autorii.com/scriitori/romul-munteanu/

şi aici  http://www.cotidianul.ro/140204-A-murit-Romul-Munteanu

Număr de vizualizări :2960


7 Comments to “Gânduri despre Romul Munteanu”

  1. Popescu spune:

    Alexandru Petria, o reteta pt. a face rusinea (mai) suportabila – dupa mine – ar putea sa fie:

    – convingerea fiicei lui Romul Munteanu sa accepte publicarea imediata si fara nicio pretentie materiala, sub licenta Creative Commons si pe internet, a tuturor volumelor „Jurnalului de carti” pt. crearea unui „buzz” de interes public;
    – editarea imediat dupa aceea, in momentul de varf al recuperarii popularitatii profesorului Munteanu, a unei serii de „Opere” complete – de data asta fara sa mai renunte la drepturile de autor aferente insa pe cat posibil, din motive de costuri, tot pe internet – ca e-books;
    – constituirea unui premiu „Romul Munteanu” dedicat celor mai bune lucrari studentesti in domeniul analizei (re)conectarii culturii romanesti la cea occidentala – finantat (cel putin partial) din veniturile provenite din editarea „Operelor”.

  2. Alexandru Petria spune:

    Probabil ca doamna Ana Munteanu o sa va citeasca randurile…

  3. Ana Munteanu spune:

    Stimate domnule Alexandru Petria,
    Stimati domni, doamne, prieteni, discipoli ai tatalui meu, admiratori ai operei sale culturale sau doar cititori ai operelor pe care le-a scris ori le-a editat,
    Tuturor va multumesc din suflet pentru gandul pios indreptat catre el prin care l-ati ajutat in aceste zile sa se desprinda de PAMANT si sa se indrepte spre Calea de Lumina.
    Am citit articolul si multumesc, domnule Petria, iar daca l-ati scris acum si nu atunci, este pentru acum era menit s-o faceti. Am convingerea ca pana si aceste marunte si omenesti uitari trebuie traite pana la capat, de fiecare dintre noi, iar tatalui meu asa ii era destinul. Probabil ca si eu i-am ramas datoare cu multe semne de iubire, le voi aduce prinos tot restul vietii mele.
    In ceea ce privesc operele lui si mai ales Jurnalele de carti, promit sa fac toate diligentele trebuincioase ca ele sa fie culese in format electronic. Pentru Jurnalele de carti 1-4, copyrightul este liber din punctul meu de vedere, mai trebuie insa si incuviintarea sotiei lui. Pentru Jurnalele de carti 5-7 voi verifica indata ce-mi va sta in puteri situatia contractului cu Editura Libra si, la fel, este necesara incuviintarea sotiei tatalui meu.
    Ceea ce nu voi putea rezolva acum, voi rezolva cu prilejul succesiunii, si cu Voia lui Dumnezeu, atunci cand vom comemora un an de la despartirea sa de lumea noastra, nadajduiesc ca macar o parte din opera lui sa fie la dispozitia cititorilor.
    Voi cauta solutii si fonduri si pentru instituirea BURSEI ROMUL MUNTEANU, atata doar ca mi-as dori ca ea sa fie adresata masteranzilor de la literatura comparata. Sa ne ajute Dumnezeu! Pe tata sa-l odihneasca in pace!

  4. Alexandru Petria spune:

    Doamna Ana Munteanu, vă mulţumesc pentru cuvintele dumneavoastră. Ideea cu Bursa Romul Munteanu este excelentă.

  5. ovidiu spune:

    Din pacate aveti un stil de a povesti extrem de copilaresc . Va cred ca tineti la Romul Munteanu, pacat ca nu gasiti ritmul necesar

  6. Violeta Deminescu spune:

    Ana, ţi-am auzit glasul frumos, elegant, deplin explicit în ceea ce transmiţi şi mie-ste foarte dor de voi…de toţi!
    Am postat aseară câteva cuvinte In memoriam pe toate site-urile unde am câte-un profil: Reţeaua literară, Confluenţe lirice, Confluenţe Româneşti, Facebook…
    Sunt convinsă şi ştiu că ai făcut şi faci, înţeleaptă, tot ceea ce îţi stă în putinţă pentru a pune în valoare opera şi personalitatea tatălui tău, întru cunoaşterea lui de către contemporanii noştri!
    Toate la vremea lor…
    La vremea acestei dimineţi , am scris ; şi fie-i d-lui Romone de pomenire în spaţiul divin unde se află iar nouă de trezire:

    Culorile
    sunt copiii curcubeului
    care şi-i leagănă de somn
    în leagăn de om
    când pe ochi
    dăm cu apa dimineţii
    se face lumină
    ca la Cuvântul
    dintâi

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro