Expoziţia „Rusaliile negre: deportarea în Bărăgan”, la Muzeul Naţional al Satului «Dimitrie Gusti»

mart. 24th, 2011 | By | Category: Postcard

Vineri, 25 martie 2011, ora 12:00, la Muzeul Naţional al Satului  „Dimitrie Gusti” (Şoseaua Kiseleff nr. 28-30, Bucureşti), are loc vernisajul expoziţiei de fotografii şi costume populare „Rusaliile negre: deportarea în Bărăgan”. Expoziţia este organizată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei –Fundaţia Academia Civică. Realizator Romulus Rusan, în colaborare cu Ioana Boca, Virginia Ion, Angela Bilcea, Andreea Cârstea. Expoziţia vernisată la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” face parte din proiectul „Memoria deportărilor din România”, susţinut de programul „Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene. Întrebarea – pe care o pune expoziţia „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” – este: care a fost rostul dezrădăcinării unui număr atât de mare de oameni? Se temea regimul comunist de hărnicia, de seriozitatea, de anticomunismul lor, de speranţa cu care ei aşteptau ca americanii să-i elibereze, pătrunzând în ţară prin Iugoslavia lui Tito?

Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă unul (şi cel mai bestial) dintre numeroasele proiecte de epurare socială pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică.

În urma unui plan pregătit timp de trei luni, cu precizie diabolică, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 18/19 iunie 1951, fără nici un anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni, începând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu familiile lor, compuse din bătrâni de până la 85 de ani şi din copii de toate vârstele (unul din ei, născut abia cu două zile înainte).

După un drum tărăgănat, de două săptămâni, zăvorâţi în vagoane de animale, deportaţii au fost depuşi în câteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deşertului de stepă. Lăsaţi sub cerul liber, sub soarele năucitor de vară, au trebuit să-şi pregătească pentru început bordeie sub pământ, ca în comuna primitivă.

În anii următori şi-au construit case mai arătoase şi au desţelenit pământurile virgine. Au reuşit astfel să-şi procure hrana pentru ei şi pentru animalele din curte, biruind sărăcia şi izolarea, supravieţuind ca nişte Robinson Crusoe ai secolului XX.

Întrebarea – pe care o pune expoziţia „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” – este: care a fost rostul dezrădăcinării unui număr atât de mare de oameni? Se temea regimul comunist de hărnicia, de seriozitatea, de anticomunismul lor, de speranţa cu care ei aşteptau ca americanii să-i elibereze, pătrunzând în ţară prin Iugoslavia lui Tito?

Altfel nu se explică forţele uriaşe puse în joc: peste 10.000 de militari înarmaţi (securişti, miliţieni, elevi de şcoală militară, grăniceri şi pompieri), coordonaţi şi supravegheaţi de 2500 de activişti de partid.

Peste cinci ani, în 1956, deportaţii s-au întors la casele lor, dar mulţi le-au găsit ocupate de profitorii regimului şi pentru a doua oară au fost obligaţi să ia viaţa de la capăt. 1600 dintre ei (dintre care 175 copii) muriseră în detenţie şi curând osemintele lor au fost arate cu tractorul, odată cu satele făcute una cu pământul.

Unele sate au fost totuşi transformate în centre de „domiciliu obligatoriu” pentru miile de deţinuţi politici eliberaţi din închisori la expirarea pedepsei, dar consideraţi recalcitranţi şi „nereeducabili”.

Între 1955 şi 1964, s-au perindat pe la Rubla, Lăteşti, Măzăreni, Dropia, Zagna, Fundulea personalităţi ale vieţii politice şi culturale, între care Corneliu Coposu, Ion C. Brătianu, Dan M. Brătianu, Constantin C. Giurescu, Ion Diaconescu, Camil Demetrescu, Hans Bergel, studenţii Paul Goma, Dan Mugur Rusiecki, Ion Varlam.

Suplimentele de pedeapsă, mergând de la 12 la 60 luni, convieţuirea îndelungată într-un perimetru redus le-au permis să se împrietenească, să-şi  transforme noua existenţă într-o şcoală a solidarităţii. Cea mai neomenească detenţie în această perioadă a fost aceea a şapte copii – cu vârste între 1 şi 12 ani – expulzaţi la Lăteşti împreună cu mama lor, după ce tatăl, preot reformat, fusese condamant la 22 ani.

Un alt preot, ortodox, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru că a îndrăznit să părăsească pentru scurt timp DO, unde fusese adus după alţi 9 ani de detenţie.

În rezumat, totuşi, destrămarea ţesutului civic n-a reuşit nici în cazul deportaţilor, nici în cel al „DO-iştilor”, comuniştii trebuind să amâne atomizarea totală a societăţii până în anii 70-80, când noile generaţii au cedat în faţa terorii profilactice declanşate de noul regim comunist.

Expoziţia „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” este alcătuită din 28 de panouri în care sunt expuse cronologic şi tematic: situaţia internaţională din anii 50 (ruperea lui Tito de Kominformul stalinist), elaborarea planului de „dislocare”, alcătuirea „listelor negre”, pregătirea şi executarea deportării, viaţa în Bărăgan, clădirea caselor, procurarea apei şi mâncării, şcoala, munca, înmormântările, în sfârşit „Domiciliul obligatoriu”.

Textele explicative sunt completate de sute de fotografii, hărţi şi obiecte, toate provenind din banca de date a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului. Mărturiile personale sunt transcrieri ale înregistrărilor făcute de colaboratorii CISAC, în cadrul vernisajului fiind lansat şi un audiobook cu fragmente de amintiri.

Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului (director Romulus Rusan) funcţionează fără întrerupere de 18 ani şi este cea mai veche componentă a Fundaţiei Academia Civică şi, implicit, a Memorialului Sighet.

Arhiva sa – compusă din 6000 de ore de înregistrări de istorie orală, din aproape o sută de mii de fişe de detenţie politică, din 10.000 de acte de deces în detenţie, din mii de fotografii şi sute de filme documentare – este laboratorul de creaţie al Memorialului şi s-a materializat, totodată, publicistic prin editarea a peste 30.000 pagini  de carte.

Competenţa sa este girată de prezenţa în Consiliul Ştiinţific a unor mari specialişi în istorie aplicată, ca academicienii Şerban Papacostea şi Alexandru Zub, cercetătorii Stéphane Courtois, Thomas Blanton, Dennis Deletant şi Helmut Muller-Enbergs, fostul disident Vladimir Bukovski, sociologul Pierre Hassner. CISAC dispune de un personal extrem de restrâns, expoziţia fiind realizată de numai 5 persoane pe parcursul a două luni.

Expoziţia vernisată la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” face parte din proiectul „Memoria deportărilor din România”, susţinut de programul „Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene.
Colaborarea, devenită tradiţională, cu Muzeul Naţional al Satului (a doua, după cea realizată în anul 2009, când a fost vernisată expoziţia „Ţăranii şi comunismul. Recviem pentru ţăranul român”) constă din montarea în mijlocul exponatelor a unei bogate parade de costume populare din zona afectată de deportare.

Cât priveşte obiectele expuse, ele au fost transferate de la Memorialul Sighet pentru perioada când în timpul cât expoziţia va fi itinerată la Bucureşti, Timişoara, Drobeta-Turnu Severin, Brăila.

Număr de vizualizări :942


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro