Expoziţia de fotografie “Viaţa unui sat elveţian la 1896”, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

mart. 2nd, 2011 | By | Category: Eveniment

În perioada 10 martie-3 aprilie 2011, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti (Sala Irina Nicolau), are loc expoziţia de fotografie “Viaţa unui sat elveţian la 1896”. Evenimentul este organizat de Ambasada Elveţiei în România şi Muzeul Naţional al Ţăranului. Vernisajul expoziţiei are loc joi, 10 martie 2011, ora 18:00, la MŢR.

Expoziţia “Viaţa unui sat elveţian la 1896” aduce în atenţia publicului, prin intermediul fotografiilor, aspecte de viaţă cotidiană din Elveţia rurală de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

În cadrul expoziţiei sunt prezentate imagini reprezentând aşezări tradiţionale din cantoanele elveţiene între care se disting interioarele locuinţelor din Montbovon, Stanz precum şi ecourile Renaşterii târzii ale Casei Chalamala.

Acestora li se alătură imagini ale aşezărilor temporare din zona alpină, ale bisericilor săteşti, dar şi ale fermelor de prelucrare a laptelui, ocupaţie omniprezentă în satele elveţiene. Fotografiile ilustrează activităţile diverse din mediul rural, reprezentând industriile casnice elveţiene – ţesutul în Valais, prelucrarea firelor de borangic în Gersau, olăritul în centrul Heimberg. Atmosfera este completată de locuitori ai satelor îmbrăcaţi în costume de lucru sau de sărbătoare, remarcabile prin eleganţă, precum cele din St. Gallois sau Lucerna.

Expoziţia, cuprinzând şaizeci de imagini sepia – 45/30 – puse la dispoziţia muzeului de cercetătorul etnolog Radu Octavian Maier, marchează colaborarea Muzeului Naţional al Ţăranului Român cu instituţii reprezentative din Elveţia şi este premergătoare proiectelor comune ce se vor materializa în acest an prin deschiderea la Bucureşti, în luna septembrie, a expoziţiei „L’air du temps” în colaborare cu „Muzeul de Etnografie din Geneva”.


Număr de vizualizări :957


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro