Dezbatere pe tema „Horia Bernea – Artistul în Biserică”, la Conferinţele „Mircea Vulcănescu” de la MŢR

mart. 13th, 2011 | By | Category: Postcard

Joi, 17 martie 2011, ora 18:00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a  conferinţelor „Mircea Vulcănescu”, cu tema “Horia Bernea – Artistul în Biserică”. Invitaţi: părintele profesor Constantin Coman, pictorul Mihai Sârbulescu şi teologul Costion Nicolescu. Moderator: Mihai Gheorghiu, cercetător MŢR.

Constantin Coman este conferenţiar la Catedra de Teologie Biblică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti, doctor al Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, doctor al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena.

Mihai Sârbulescu este cofondator al Grupului „Prolog”, doctor al Universităţii de Arte din Bucureşti cu teza „Dosar Prolog”.

Costion Nicolescu – până de curând cercetător la Muzeul Ţăranului Român, doctor în teologie la Institutul de Teologie Ortodoxa „Saint Serge” din Paris.

Conferinţele „Mircea Vulcănescu” au menirea să constituie la MŢR un spaţiu al dialogului intelectual centrat pe teme ale ştiinţelor socio-umane, cu deosebire orientat spre tematica raportului între tradiţie şi modernitate în istoria şi devenirea culturii şi civilizaţiei româneşti a secolului XX şi a începutului de secol XXI. De asemenea, dialogul între cultură şi religie va fi privilegiat ca temă de reflecţie şi dezbatere.

Cultura română modernă s-a născut din apelul la modernitate şi s-a dezvoltat apoi în tensiunea polară dintre modernitate şi tradiţie. A fost această tensiune benefică, genuină, a dus la rezultate notabile, la o anumită identitate culturală sau nu? Mai este astăzi această tensiune reală, efectivă, mai există în cultura română un ferment al tradiţiei? Şi ce ar putea să însemne în contextul postmodernităţii, secularizant şi globalizant, apelul la tradiţie?

Vor fi abordate teme diverse de istoria culturii, a civilizaţiei, de istorie a constituirii disciplinelor socio-umane pe tărâm românesc, de istorie a instituţiilor culturale româneşti, teme ţinând de antropologie, etnologie, istoria religiilor, istoria ideilor. Se vor lansa întrebări şi se vor amorsa polemici, totul pentru a readuce la prezenţă cultura dialogului intelectual, dezbaterea de idei, polemica civilizată.

Număr de vizualizări :1624


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro