ASR Principesa Margareta a României îşi lansează “Cartea regală de bucate”, la Ploieşti, Sibiu şi Braşov

mart. 24th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 25 martie 2011, şi sâmbătă, 26 martie 2011, ASR Principesa Margareta a României

îşi lansează volumul “Cartea regală de bucate”, apărut la Editura Curtea Veche Publishing. Lansările fac parte dintr-un turneu de promovare a cărţii şi sunt cu atât mai importante cu cât pe data de 26 martie, Alteţa Sa Regală îşi sărbătoreşte ziua de naştere. “Cartea regală de bucate”, îmbinând file de istorie cu reţete adunate de la marile case regale ale lumii, este una dintre cele mai bine vândute cărţi ale anului 2010.

“Titlul cărţii nu conţine nici o metaforă şi nici o ironie. Sunt fericită că vă pot oferi o carte de bucate, regală la modul propriu. Ştim cu toţii cat de importantă a fost şi rămane, in ritualul şi acţiunile publice ale Casei Regale, ospitalitatea.

De-a lungul sutelor de ani, Familiile Regale au adunat atâta tradiţie, frumos, calitate şi experienţă în comportamentul public, încât astăzi împărtăşirea lor este o binefacere. Desigur, a le oferi musafirilor tot ce este mai bun, mai preţios şi mai frumos este reflexul mândru al oricărei gazde, purtătoare de coroană regală sau nu. Dar, atunci când ospitalitatea îmbracă veşmintele simbolice ale unei întregi naţiuni, istorii, culturi sau tradiţii, ea are un înţeles şi o însemnătate în plus.

Ideea de a pune împreună reţete culinare, alături de poveşti cu oameni dragi, este plăcută şi amuzantă. Am făcut acest lucru cu pasiune, amintindu-mi o mulţime de detalii despre oameni pe care îi iubesc, îi admir sau cărora le port prietenie şi recunoştinţă.

Am fost crescută intr-o lume in care comunitatea şi spiritul asociativ sunt fundamentale pentru individ şi societate. Am fost mereu un om de echipă, iar prezenţa celor care imi impărtăşeau părerile, preocupările, profesia inseamnă mult pentru mine.

Timpul petrecut în jurul mesei de prânz sau cină este un act de generozitate, de comuniune spirituală şi de înţelegere omenească. Fiecare dintre noi se simte bine în aceste părţi din zi.

Capitolele cărţii nu respectă ordinea în care sunt servite felurile la masă, nici ordinea alfabetică sau cea a importanţei personalităţilor. Capitolele poartă numele celor de la care am reţetele şi sunt aşezate aproximativ in ordinea in care mi-am cunoscut rudele. Crescând în Anglia, Danemarca şi Italia, atât de aproape de bunicile mele, am început cu ele, apoi am continuat cu părinţii mei, Regele şi Regina, surorile şi verii pe care i-am ştiut de mic copil, Principele de Wales, Regina Sofia a Spaniei şi Ducele de Aosta.

Fiecare capitol cuprinde amintirile mele, detalii despre prietenia şi legătura noastră de rudenie, un crampei din lumea care ne uneşte, contextul cultural şi istoric in care familiile noastre au existat impreună, reţeta sau reţetele şi fotografii. Pentru fiecare dintre ele, am cerut acordul verilor mei, cărora le-am scris scrisori detaliate, le-am cerut reţetele preferate şi fotografii, incercand să le insuflu entuziasmul meu pentru acest volum. Am folosit şi multe fotografii din arhiva mea.

Cartea este un fel diferit de a cunoaşte Familiile Regale ale lumii. Sunt mândră de acest lucru. Şi sunt sigură că societatea românească va avea de câştigat din acest travaliu.

Sper ca volumul să le placă, să-i amuze, să-i intereseze, să-i informeze pe oameni, să fie o referinţă pentru ei.”, a scris Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României.

Programul lansărilor:

Ploieşti – vineri, 25 martie, începând cu ora 10.00 la Galeriile comerciale Winmarkt Grand Central (B-dul Republicii, nr. 17-25, Ploieşti). Va lua cuvântul prof. Nicolae Boaru, Directorul Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga”.

Sibiu – vineri, 25 martie, începând cu ora 17.00 la Librăria Humanitas „Constantin Noica” (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 16, Sibiu). Invitaţi vor fi prof. univ. dr. Ion Dur, decanul Facultăţii de Jurnalistică Sibiu, şi prof. Sabin Luca, Directorul Muzeului Naţional Brukenthal.

Braşov – sâmbătă, 26 martie, începând cu ora 16.00 în Aula Magna a Universităţii Transilvania, în cadrul Târgului Internaţional de Carte şi Muzică Libris. Vor lua cuvântul prof. Adrian Cioroianu, istoric, om politic şi conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie de la Universitatea Bucureşti şi scriitorul Doru Munteanu, Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Braşov.

Număr de vizualizări :724


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro