spot_img

Unora le place Dexter (II)

Cu mulţi ani în urmă, pe când eram într-o vacanţă de vară la Snagov, am avut parte de o întâmplare curioasă. Şi a fost atât de curioasă încât, iată, o ţin minte. Mă duceam, ca în fiecare zi, să înot în minunatul (pe atunci) lac. Şi în drumul spre ponton, preţ de vreo zece minute, un căţel alb, nici prea mic, nici prea mare, apărut ca din senin, m-a însoţit dând foarte prietenos din coadă. „Ce faci, cuţu?” Nu mai ştiu ce naiba i-am zis. Căci eu în general port dialoguri cu câinii furioşi, ca să-i calmez, după ce unul m-a muşcat urât de mână în copilărie, şi-am făcut nu ştiu câte injecţii în burtă. Acum, n-aş vrea ca acest text să capete o turnură confesiv-memorialistică, să vă fac dezvăluiri cu ce mi s-a întâmplat mie pe când mă numeam Daniel Enache, iar Claudiu Komartin încă nu se născuse.

Ca un mic sfat pentru cei înfricoşaţi de un câine cu ochii injectaţi, gata să sară asupra lor: e suficient să vorbiţi puţin cu el, cu o voce blândă. Orice tâmpenie aţi spune (faza mea preferată: „ce faci, prietene? Ei, ce bine îţi e ţie, tu ai blaaaană…”), câinele agresiv va bate în retragere, simţind inflexiunile vocii.

Dimpotrivă, căţelul acela alb de la Snagov era foarte prietenos. Am mers o bucată de drum împreună, sub soarele prânzului, el patruped cu blană, eu copil cu picioarele goale, căci îmi plăcea să simt asfaltul fierbinte. Şi-acum vine cotitura memorabilă. Când mai aveam foarte puţin până la ponton, drumul făcea un cot. Câinele alb a făcut dreapta şi a intrat într-o curte, printr-o poartă care nici azi nu-mi explic de ce era întredeschisă. Şi imediat ce a pătruns acolo, a fugit câţiva metri până la limita în unghi drept a gardului, de unde începea altă curte, şi a început să latre la mine cu înverşunare.

În primul moment, am rămas cu gura căscată. Cum, căţelul ăsta mă latră? De ce mă latră? Fiind eu un copil, dar unul relativ inteligent, în secundele următoare am înţeles. Căţelul acela alb, tovarăşul meu de drum, îşi marca şi îşi apăra teritoriul. Aia era curtea lui, pe care el trebuia s-o apere. De oricine, inclusiv de mine. Fiind eu un copil, dar unul mai năzdrăvan, mi-a trecut atunci prin minte următoarea idee. Ce-ar fi să intru după el în curtea asta, să-l ţin puţin de vorbă, să-l iau în braţe, să-l mângâi – şi deodată să-l arunc peste gard, afară în stradă? Ia să vedem, ce-o să facă atunci? Dar am abandonat imediat acest gând tentant. Dacă ar fi fost vorba de un Doberman, nu de un biet căţel de talie medie, tot aşa ceva mi-ar fi trecut prin cap? De Pitbull, Bull Terrier şi alte rase asasine nu se auzise pe vremea aia la noi. Pe atunci, vârful nostru de frică era legat de un Doberman. Mi s-a făcut deci ruşine de gândul meu năzdrăvan şi l-am lăsat în plata Domnului pe căţelul cel alb. M-am dus să înot; şi ce bine se mai înota pe vremuri în Snagov, când nu existau atâţia miliardari de carton şi atâta rahat al lor în apa minunatului lac!…

N-am povestit însă această întâmplare ca să fiu şi eu ecologist trendy ca Dragoş Bucurenci, şi nici ca să-l compar pe Claudiu Komartin cu un căţel alb iniţial prietenos cu un copil, apoi deodată furios, după un gard. Câinele acela baremi apăra ceva: curtea unei case, pe oamenii din casă, pe stăpânul care-l hrănise; nu ştiu, poate şi pe copiii stăpânului. Una-i una (îmi spunea el printre lătrături), alta-i alta. Afară, sunt prieten cu toată lumea, ai văzut că am fost şi cu tine. Aici, în curtea stăpânilor mei, eu trebuie să-i apăr; şi-i apăr, ham-ham, inclusiv de tine. Aş fi făcut deci o mare nedreptate să-l iau şi să-l arunc afară în stradă, peste gardul lui. N-ar mai fi înţeles nimic din viaţa lui de câine, din ce tot vor oamenii (ăia buni) de la el: să muşte sau să lingă? să dea din coadă sau să latre?

Aş spune deci că el, Claudiu Komartin, nu merită să fie comparat cu acel câine care, în primă şi ultimă instanţă, apăra ceva; şi care, în pofida unui comportament aparent ciudat, era de fapt coerent. Dar dacă am abandonat atunci rapid gândul de a intra după căţel în curte, trebuie să vă spun, acum, că odată şi-odată trebuia să-mi fac şi eu această mică plăcere. Apără Komartin vreo curte de oameni cinstiţi? L-a educat cineva să facă porcării, să scrie aberaţii, să insinueze, să calomnieze, să mintă cu neruşinare, şi pe deasupra cu o neîndemânare înduioşătoare? Nu cred. Claudiu Komartin e genul de elev pârâcios care nici să copieze nu ştie. Parcă văd că, din cauza unui „polemist” ca el, o să cadă un rând de colegi care i-au dat copiuţe unui fraier. Claudiu Komartin e genul de om care nici în registrul minciunii nu e bun; nici în cel al calomniei; nici în cel al turnătoriei. Acest încă tânăr poet e amator în adevăr şi diletant în minciună, este fake peste tot.

Băi, nene, zic eu, ăla academicul şi arogantul, dar are un punct tare: e poet. E un poet destul de bun, in my opinion, chiar dacă n-a reuşit încă să treacă de locul şapte în generaţia lui. Pentru acest singur punct (şi singurul care contează pentru mine, în tot ceea ce fac, în tot ceea ce scriu), Claudiu Komartin merită serialul de faţă. Eu sunt, înainte de orice şi dincolo de orice insulte, critic literar. Claudiu Komartin este pentru mine, înainte de orice şi dincoace de gardul calomniilor lui, un poet. Deci nu vă grăbiţi să vă bucuraţi, dragi forumişti curajoşi care îi tot daţi înainte cu nickname-uri şi pseudonime, de execuţia asta a lui Komartin. El măcar şi-a semnat insanităţile pe care le-a debitat, iar pentru asta îl respect. Voi sunteţi mai jalnici decât el, sunteţi în cloacă şi nu vă asumaţi niciodată nimic. Nu meritaţi nici un respect.

Revenind la Claudiu Komartin, eu am tot amânat să încep acest serial, dedicat unui poet pe care îl consider destul de bun. Pe lângă fair-play-ul pe care ţin să-l respect în orice dialog, i-am dat suficient răgaz şi o ultimă şansă să se reabiliteze. Trebuia doar să spună că regretă, atât; nu i-am cerut mai mult ca să-mi dovedească, în ceasul al paişpelea, că nu e un „mic caracter”. În loc să facă acest minim gest, el se apucă iar de minciuni şi calomnii, de data asta pe blogul lui. Şi cât de pueril poate să fie… mă apucă jena, e un adversar prea slab. Auziţi aici. Îi scrie o cititoare, „sophia”: „îmi pare ca te lasi ‘sufocat’ de prea multe ori.sunt multi cei care dau dovada de micime,de-acum groteasca,multi care se vor a fi luati in seama,cu orice pret,multi care ar trebui lasati sa se inece in propriul venin. enache… uatevăr”. Şi hai să nu mai punem noi diacriticele şi spaţiile. Hai să mai muncească şi ei puţin. Îi răspunde imediat Claudiu al nostru, cu diacritice: „nu mi-a plăcut niciodată să las lucrurile în aer, să nu răspund când îmi e aruncată mănuşa. Căcatul ăsta de orgoliu…”

Păi, dragă Claudiu, de când ţi-a fost „aruncată mănuşa”, cum zici tu, mai exact, de când ţi-am pus nişte întrebări simple şi la obiect pe site-ul Boomlit (8 ianuarie) – şi până ai ridicat mănuşa, pe blogul tău, prin nişte răspunsuri şi explicaţii încă mai penibile decât insultele şi calomniile (16 februarie), au trecut o lună şi o săptămână, timp în care eu am mai făcut câte ceva pe la cele „trei ziare” şi cele „şase sinecure” ale mele. Nu crezi că ai lăsat cam multişor „lucrurile în aer”? Dă-o încolo de treabă, credeam că înainte să faci o afirmaţie (orice afirmaţie) şi o negaţie (orice negaţie), ai nişte probe, nişte date, nişte elemente, ceva. Mostră de dialog à la Claudiu Komartin: el scrie despre mine, foarte sigur pe el, în inepţiile din ianuarie de pe Boomlit: „fireşte, în lumea din care vine el nici nu poate exista…”, eu îl întreb, tot acolo, la ce se referă, care este, adică, lumea din care vin eu (presupun în mod logic că e o lume nasoală aia din care vin eu, nu?); iar el îmi „răspunde” pe blogul lui, în postarea aia jenantă din 16 februarie: „Lumea dozatorului”.

Dragă Claudiu Komartin, eu n-o să citez din clasici şi n-o să zic: „Amice, eşti idiot?”. Nici n-o să te scuz cu scuza că eşti nebun. Nu eşti nici nebun, nici idiot. Eşti un pseudo-nebun, iar în rol de idiot, nu eşti mai convingător. Eşti un poet destul de bun; şi-n rest, un diletant. Tu când trebuie să fii serios o dai pe glume de clasa a II-a, iar când ar trebui să ai umor ne tăvălim cu toţii pe jos de râs, că n-ai. Nu ştiu dacă ţi-ai dat seama, eşti mult sub nivelul unora dintre cei opt cititori de pe blogul tău. Astfel, „mimi”, o admiratoare a ta, scrie: „Mi-e dor de un poem de-al tău”. Şi după aia vine un „Anonim” care te ia peste picior: „La toţi ne e dor de poetul Claudiu”. Şi un altul, „brokenpromiseland”, râde şi el puţin de tine; ca să vină apoi „sophia”, admiratoarea mai sus citată, fără diacritice. Iar după ea vii tu şi bagi postarea aia romantic-cavalerească: ţi-a fost „aruncată mănuşa”, astfel că tu, cu „căcatul ăsta de orgoliu”… Dragă Claudiu, scuză-mă, tu chiar n-ai simţul penibilului? Tu nu ştii să intri în dialog decât cu „sophia” şi cu „mimi”, iar când eu, ăla răul, ţi-am pus nişte întrebări atât de banale ai lăsat să treacă o lună şi o săptămână?

Hai că totuşi poţi. Eşti un poet destul de bun şi unul dintre numele cele mai rulate ale tinerei generaţii. Şi eu, unul te cred capabil să răspunzi la o întrebare simplă, directă, fără să-ţi distragă atenţia „mimi” şi „sophia”. Bun, înţeleg că la întrebarea aceea atât de sofisticată („care e lumea din care vine DCE?”), te-ai apucat de-o glumă. Bine, hai s-o lăsăm încolo de întrebare, cu tot cu insinuarea ta fără nici o direcţie care a generat-o. Hai să discutăm despre altceva. Ai scris în mod repetat, în trei locuri diferite (pe Boomlit, în „România literară” şi pe blogul tău), că eu sunt un „lefegiu”, un „trişor”, un „carierist”, un „rotofei critic sinecurist”, un „copil de casă” al unor „dinozauri”, un „valet”.

Şi fii atent, o să-ţi spun numai aici şi numai o dată unele dintre lucrurile pe care le-am făcut eu. Hai să le vedem, ca parte a discuţiei despre carierism şi/ sau solidaritate cu cineva. În ianuarie 2005, director fiind la Editura Institutului Cultural Român, mi-am dat demisia şi am plecat, din solidaritate cu Augustin Buzura. În martie 2005, cronicar literar fiind la revista „Adevărul literar şi artistic”, am plecat de acolo, din solidaritate cu echipa Cristian Tudor Popescu-C. Stănescu. În 2009 (nu mai ţin minte luna), moderator fiind la Cenaclul de la MNLR (alături de Tudorel Urian), am plecat de acolo, din solidaritate cu Radu Călin Cristea. În iulie 2010, redactor fiind la revista „Cultura”, am plecat de acolo, din solidaritate cu Alex. Ştefănescu.

Evident, sunt acum stânjenit. Pare că mă laud cu chestiile astea. Dar vreau să ne îndepărtăm, pe cât posibil, de „lumea dozatorului”, adică de glumele bune ale lui Claudiu Komartin, şi de sfera insinuărilor, a calomniilor, a porcăriilor pe care le-a tot scris şi repetat despre mine, pentru a vedea – simplu – ce a făcut Claudiu Komartin însuşi, pentru altcineva decât el. Căci, dragă Claudiu, concentrează-te puţin: dacă eu, „carieristul” şi „trişorul”, am făcut cele patru chestii menţionate mai sus, atunci înseamnă că tu, care nu eşti nici trişor şi nici carierist, ai făcut ceva mai mult decât atât.

Ia să vedem, Claudiu Komartin, tu ai plecat vreodată de undeva din solidaritate cu cineva? La această întrebare simplă, poţi da un răspuns serios, concret, la obiect? Dar, te rog, nu mai lăsa o lună şi-o săptămână să treacă până „ridici mănuşa”. Lasă-le puţin pe „mimi” şi pe „sophia”, şi încearcă să dai un răspuns până săptămâna viitoare, unde vrei tu.

Mulţumesc, dragă Claudiu.

Daniel Cristea-Enache

Articole recomandate

2 COMENTARII

  1. Acesta e, probabil, cel mai jenant text de autoapărare pe care l-am citit în ultimii ani. Până şi Sorin Adam Matei era mai urban când îi ataca (inexplicabil) pe „boierii minţii” din capul dumisale. Ştiu că pentru unii (printre care cred că vă număraţi) derapajul de la calomnie la insultă pare zemos şi irezistibil. Mie îmi arată doar că avem de-a face cu un ins care, deşi pledează pentru bun-simţ şi civilitate, îşi dă în petec într-un mod îngrijorător. Şi nu, nu sar în apărarea lui Claudiu Komartin pentru că aş avea ceva de câştigat de pe urma acestui act aparent gratuit, ci pentru că atitudinea dv., dle Cristea-Enache, este emblematică pentru cadrul mizerabil în care se desfăşoară la noi disputele publice. Chiar şi (sau mai ales) în zona culturală. În plus, dacă asta e relaţia pe care doriţi s-o cultivaţi între critic literar şi scriitor, mă tem că v-aţi ales greşit vocaţia. Poate v-ar sta mai bine pe stadioane.
    Cu nedisimulată stupoare,

  2. Vazand eu mai intai textul lui CK din Ro lit (si tot cu intarziere), ma asteptam sa dau aici peste o polemica plecand de la “Cei mai buni comentatori de poezie, singurii în care mai am încredere, au rămas câţiva poeţi cu spirit critic şi cultură aleasă”. Eram si eu curios cum au fost intampinate cartile de poezie aparute in 2010 (nu din pricina ca a aparut anul trecut si o antologie a douamiismului, despre aceea macar au scris vreo 7-8 critici, desi doar vreo 2 au comentat la obiect, restul pierzandu-se de tot in OffTopic; dar nu: ca de fiecare data in ultimii ani eram curios, detasat, de opiniile criticilor literari privind toate cartile aparute) si am dat peste tot doar de topuri… Ma asteptam sa gasesc aici, prin urmare, o polemica privind apatia criticii de intampinare, cu unele exceptii.

    In schimb DCE prefera sa isi apere doar onoarea. E ok (legitim) si-asa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508