Felicia Donceanu şi Oltea Şerban-Pârâu, laureate ale Premiilor Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România

feb. 25th, 2011 | By | Category: Eveniment

Vineri, 25 februarie 2011, ora 14:00, în Aula Palatului Cantacuzino din Bucureşti, au fost premiaţi cei mai reprezentativi compozitori şi muzicologi ai anului 2010. Cu o tradiţie de peste 40 de ani în răsplătirea excelenţei în muzică, Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România a fost câştigat de compozitoarea Felicia Donceanu, aceasta fiind aleasă prin vot secret de Consiliul UCMR, chiar înaintea galei de premiere.

Lucrarea Sempre risoluto – pentru pian obligat şi orchestră, semnată de Mihai Măniceanu, a primit marele premiu pentru lucrări simfonice, EUIorEruImII de Octavian Nemescu pentru lucrări electronice, iar Fântâna tinereţii – pentru flaut,violoncel şi live electronics, de Nicolae Teodoreanu, a fost recompensată cu distincţia pentru lucrări camerale.

Premiul pentru publicistică muzicală i-a fost acordat muzicologului Oltea Şerban-Pârâu, redactor-şef al postului de Radio România Cultural şi director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio, pentru articolele publicate săptămânal de-a lungul anului 2010 în “Adevărul literar şi artistic” şi “Ziarul de duminică”. Tot în domeniul muzicologiei, pentru istoriografie a fost premiat Octavian Lazăr Cosma pentru volumele Opera Naţională din Cluj (vol.1) şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la 140 de ani Vol.3 şi Valentina Sandu Dediu pentru Alegeri, afecte, atitudini. Despre stil si retorica în  muzică.

În cadrul aceleiaşi gale, Marius Ţeicu a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun spectacol muzical, respectiv pentru musicalul “O premieră furtunoasă”, de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase din Bucureşti. Premiul pentru muzică de jazz i-a revenit lui Cătălin Târcolea, pentru CD-ul Synvionai 2, iar distincţia pentru muzică uşoară i-a fost acordată lui Andrei Tudor, pentru piesele “Iarna spune poveşti” şi “Nu te mai am”. Între premiile pentru anul 2010 decernate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor se mai numără cele pentru lucrare corală amplă, miniatură corală, istoriografie şi creaţie didactică.

Lista completă a Premiilor Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 2010:

MARELE  PREMIUFELICIA DONCEANU


PREMIU PENTRU LUCRĂRI SIMFONICE

Mihai Măniceanu – Sempre risoluto – pentru pian obligat şi orchestră

PREMIU PENTRU LUCRĂRI ELECTRONICE

Octavian Nemescu – EUIorEruImII- pentru clarinet,vioară şi bandă

PREMIU PENTRU LUCRĂRI CAMERALE

Nicolae Teodoreanu – Fântâna tinereţii – pentru flaut,violoncel şi live electronics

PREMIUL FILIALEI CLUJ

Valentin Timaru        –     Harfă de vânt, pentru voce şi ansamblu cameral

–          Sonata pentru violă solo Dolce-Dolician pentru fagot şi pian

PREMIU PENTRU MUZICĂ DE FANFARĂ

Gheorghe Vulpe – Suita Transilvană

PREMIU PENTRU LUCRARE CORALĂ AMPLĂ

Christian Alexandru Petrescu – Cărăbuşul, pe versuri de Lucian Blaga

PREMIU PENTRU MINIATURĂ CORALĂ

Marcel Octav Costea – Trei miniatur icorale  pe texte religioase (Asperges me, Domine,    Doamne-ndură-te de noi!, Aleluia! Domnul e păstorul meu)

PREMIU PENTRU MUZICĂ UŞOARĂ

Andrei Tudor –  piesele: Iarna spune poveşti, Nu te mai am, versuri Andreea Andrei

PREMIUL PENTRU MUZICĂ DE JAZZ

Cătălin Târcolea – CD-ul Synvionai 2

PREMIU PENTRU SPECTACOL MUZICAL

Marius Ţeicu -O premieră furtunoasă – musical prezentat în premieră la Teatrul C. Tănase din Bucureşti, în data de 19.03.2010

PREMIU PENTRU ISTORIOGRAFIE

Octavian Lazăr Cosma volumele Opera Naţională din Cluj (vol.1) şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la 140 de ani Vol.3

PREMIU PENTRU SISTEMATICĂ

Valentina Sandu Dediu – Volumul Alegeri, afecte, atitudini. Despre stil si retorica în muzică

Nicolae Gheorghiţă -Volumul Byzantine Music between Constantinople and the Danubian Principalities. Studies in Byzantine Musicology

PREMIU PENTRU PUBLICISTICĂ

Oltea Şerban-Pârâu

PREMIU PENTRU CREAŢIE DIDACTICĂ

Doina Paron – Florişteanu- Muzicieni români la Schola Cantorum

Număr de vizualizări :1238


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro