spot_img

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional nu e de acord cu mutarea monumentului „Crucea Secolului” din Piaţa Charles de Gaulle

Într-un comunicat remis presei, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) consideră că mutarea monumentului lui Paul Neagu – „Crucea Secolului” din Piaţa Charles de Gaulle „fără avizul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi fără acordul moştenitorilor dreptului de autor asupra acesteia, constituie o încălcare flagrantă a legii şi va fi sancţionată în consecinţă”. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă în rândurile următoare comunicatul de presă al MCPN.

„Referitor la intenţia Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti de a reamplasa monumentul „Crucea Secolului” (autor Paul Neagu), aflat în Piaţa Charles de Gaulle, Biroul de presă al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional este împuternicit să dea următorul comunicat:

Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (instituţie aflată în subordinea Primăriei) a transmis, cu nr.3864/26.10.2010, o documentaţie către Comisia Naţională pentru Monumente de For Public cu privire la mutarea temporară a lucrării de artă plastică monumentală de for public „Crucea Secolului” în Parcul Herăstrău, motivată de realizarea în acea zonă a unui pasaj subteran.

Documentaţia a fost analizată în şedinţa Comisiei Naţionale pentru Monumente de For Public din data de 18.11.2010 şi respinsă (aviz MFP nr.43/22.11.2010), Comisia considerând mai adecvat pentru reamplasarea temporară a aceastei lucrări scuarul aflat la intersecţia Bvd.Aviatorilor cu Şos. Nordului.

Prin adresa cu nr.4495/14.12.2010, A.M.P.T. a înaintat Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional o nouă documentaţie de mutare definitivă a lucrării menţionate pe amplasamentul propus de Comisie, cu motivaţia că „în urma studiilor de percepţie vizuală efectuate, s-a constatat faptul că relaţia dintre obiectul de artă şi actualul amplasament nu este dintre cele mai potrivite” (?). Comisia Naţională pentru Monumente de For Public a analizat această documentaţie în şedinţa din data de 16.12.2010, constatând cu surprindere neconcordanţa documentaţiei prezentate în şedinţa din data de 18.11 2010, în care se propunea reamplasarea temporară a lucrării, faţă de cea prezentată în şedinţa din data de 16.12.2010, în care se propune mutarea definitivă a acesteia pe un alt amplasament, cu o motivaţie nejustificată. Astfel, documentaţia a fost respinsă cu unanimitate de voturi (aviz MFP nr.51/17.12.2010).

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional consideră inoportună şi nejustificată mutarea definitivă a acestui monument şi atrage atenţia asupra ilegalităţii lucrărilor de mutare a acestuia, deja iniţiate.

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional consideră că mutarea acestei lucrări fără avizul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi fără acordul moştenitorilor dreptului de autor asupra acesteia, constituie o încălcare flagrantă a legii şi va fi sancţionată în consecinţă”.

Articole recomandate

3 COMENTARII

  1. Am aflat ieri cu mare suprindere de mutarea monumentului Crucea Secolului , realizat de Paul Neagu la comanda Ministerului Culturii si Patrimoniului National, amplasat in Piata Charles de Gaulle in 1997.

    Suntem impotriva unei reamplasari permanente, si ne mira faptul ca s-ar putea face o astfel de propunere de catre Primaria Municipiului Bucuresti fara sa fim consultati, fiind mostenitorii dreptului de autor. Speram ca este doar un zvon nefundamentat si ca actiunea in curs este doar o masura temporara.

    Sculptura a fost conceputa specific pentru locul unde a fost ridicata, si formeaza un intreg dinamic cu Arcul de Triumf si Statuia Aviatorilor. Amplasamentul este semnificativ, fiind un monument care comemoreaza pe cei ce si-au sacrificat viata in decembrie 1989, in Bucuresti, pentru libertate si democratie in Romania.

    Invitam Primaria Municipiului Bucuresti sa ne ofere o garantie ca sculptura Crucea Secolului va fi returnata in Piata Charles de Gaulle la completarea lucrarilor de infrastructura, ca nu vor fi instalate alte sculpturi care sa distraga de la proeminenta acestui monument si ca vom fi consultati in prealabil cu privire la metoda finala de (re)instalare – aceste masuri fiind necesare ca sa fie pastrata integritatea artistica a lucrarii.

    Semnatari: Iolanda Costide(Secretar UK), Anton Neagu (Secretar Romania), Serban Cantacuzino, Paul Ciucur, Henry Lydiate, Andreea Stulik – Trustees, Paul Neagu Estate (Mostenirea Artistica Paul Neagu)

  2. In Targu Jiu, ansamblul de arhitectura monumentala Brincusi este amplasat pe str. Eroilor,avand integrat in itinerariul comemorativ biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Un pelerinaj de la Masa Tacerii prin Aleea Scaunelor, pe sub Poarta Sarutului, primind binecuvantarea Sf. Apostoli, urcand la Coloana Infinitului (Mircea Eliade despre o axis mundi).
    In Bucuresti, Paul Neagu a intregit cupola energetica realizata de Arcul de Triumf (ce simbolizeaza lupta si triumf dupa Matei Stircea Craciun ), Statuia Aviatorilor (lupta si jertfa) si Crucea Secolului (jertfa fara lupta).
    Printr.o adresa din 7 martie 1951 trimisa de Sfatul Popular al Orasului Targu Jiu Ministerului Afacerilor Interne(Departamentul Gospodariei Cominale si Industriei Locale),se cerea „cuvenita aprobare pentru daramarea coloanei, materialele feroase rezultate putand fi prelucrate de Of. D.C. A. din localitate pentru a fi folosite la alte lucrari edilitre de prima necesitate ale orasului,Adresa v fi trimisa Consiliului pentru Arta, careo trimite Academiei Romane a R.P.R.care raspunde Comitetului pentru Arta :”Va aducem la cunostinta ca, intrucat Dv. ati constatat ca aceasta lucrare este o opera decorativa, inspirata din formele artei populare din regiune si merita a fi mentinuta ca atare, Academia si-a insusit acest punct de vedere si cere sa se comunice la Targu Jiu ca aceasta coloana nu trbuie distrusa.” Adresa este semnata de acad. Constantin
    Moisil.
    In anul 1954, fara nici-o aprobare ,s-a incercat daramarea coloanei cu ajutorul unui tractor .Lantul nu s-a rupt ,insa tractorul s-a ridicat in sus pe senile.
    Am incredintarea ca Crucea Secolului va dainui in locul consacrat de autor si ca tinerii casatoriti vor face fotografii de nunta cu ea ,asa cum a devenit un ritual la Targu Jiu cu operele lui Constantin Brancusi pe a carui linie se afla si Paul Neagu.

  3. Copletare la text
    Mircea Eliade despre o axis mundi: Ajungand la terasa de sus, pelerinul realizeaza o ruptura de nivel, patrunzand intr-o „regiune pura”, care transcende lumea profana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508