Ian McEwan, laureatul Premiului Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim, ediţia 2011

ian. 25th, 2011 | By | Category: Eveniment

Ian McEwan va fi scriitorul distins în acest an cu Premiul Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim, care va avea loc în perioada 18-25 februarie 2011. „Ian McEwan este unul dintre cei mai importanti scriitori ai timpului nostru.”, a motivat juriul alegerea.

Premiul Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim se acordă începând din 1963 şi este considerat una dintre cele mai prestigioase distincţii ale lumii literare, printre laureaţii ediţiilor anterioare numărându-se: Mario Vargas Llosa, J. M. Coetzee, Bertrand Russel, Octavio Paz, Simone de Beauvoir, Arthur Miller sau Susan Sontag.
Distincţia este acordată o dată la doi ani unui scriitor ale cărui scrieri tratează tema libertăţii individului în societate.
În istoria sa de aproape jumătate de secol, Premiul Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim n-a fost lipsit nici de incidente: chiar la ediţia anterioară, cea din 2009, Haruki Murakami s-a confruntat cu dorinţa grupurilor pro-palestiniene de a boicota ceremonia.

Cel mai recent roman al lui Ian McEwan, “Solar”, urmează să apară în traducere în cadrul colecţiei “BIBLIOTECA POLIROM”, în primăvara acestui an.

Ian McEwan, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori britanici contemporani, s-a născut în 1948 la Aldershot. A studiat literatura engleză la Universitatea din Sussex şi are un titlu de master, obţinut la Universitatea East Anglia. În anii ’70 a început să publice în American Review şi Transatlantic Review nuvelele adunate ulterior în volumul Prima dragoste, ultimele ritualuri (1975), distins cu W. Somerset Maugham Award. În 1978 i-a apărut un al doilea volum de nuvele, Printre cearşafuri (în pregătire la Polirom), apariţie umbrită însă de succesul romanului său de debut, Grădina de ciment, publicat în acelaşi an (1978; Polirom, 2002, 2009). Acesta a stârnit un uriaş scandal, consacrându‑l pe McEwan drept unul dintre cei mai originali scriitori ai momentului. Vor urma romanele Mângâieri străine (1981; Polirom, 2004), nominalizat la Booker Prize, Copilul furat (1987; Polirom, 2005), pentru care i s-a decernat Whitbread Novel Award şi Prix FeminaEtranger, Inocentul (1989; Polirom, 2004), Câinii negri (1992; Polirom, 2006), Durabila iubire (1997), Amsterdam (1998; Polirom, 2001, 2009), recompensat cu Booker Prize, Ispăşire (2001; Polirom, 2003, 2008), roman distins cu premii internaţionale de prestigiu, precum W.H. Smith Literary Award şi National Book Critics Circle Award, Sâmbătă (2005; Polirom, 2006), nominalizat la Booker Prize şi câştigător al premiului James Tait Black Memorial, şi Pe plaja Chesil (2007; Polirom, 2007), nominalizat la Man Booker Prize. Cel mai recent roman al lui Ian McEwan, Solar, a apărut în 2010 la Random House şi va putea fi găsit în librăriile autohtone la sfârşitul acestei primăveri.

Număr de vizualizări :903


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro