Conferinţă despre “Martiri”, susţinută de Dan Puric, pe scena Ateneului Român

ian. 16th, 2011 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 19 martie 2011, ora 19:00, la Ateneul Român din Bucureşti, va avea loc o conferinţă despre “Martiri”, susţinută de actorul şi regizorul Dan Puric. Evenimentul e organizat de Art Production.

Dan Puric este şi autorul volumelor „Cine suntem”, „Omul frumos” şi a unui DVD-box care cuprinde conferinţele din 2009 de la Ateneul Român.

„Conştiinţa martirică este profund salvatoare. Ne salvează de la înecul istoric. Ea este un paradox izbăvitor ce anulează în chip firesc instinctul de conservare atunci când este vorba de apărarea chipului lui Dumnezeu. Iese astfel în mod nebănuit din lanţul cauzal al naturii aducându-ne o natură superioară. Contrazice flagrant raţiunea omenească, ascultând de o altă raţiune, de cea a lui Dumnezeu.”, a spus Dan Puric.

Număr de vizualizări :1086


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro