AgenţiadeCarte.ro şi scriitorul Dan Mircea Cipariu, distinşi cu Premiul de excelenţă al revistei „Dunărea de Jos”

ian. 13th, 2011 | By | Category: Eveniment

Vineri, 14 ianuarie 2011, ora 12:00, în Salonul Artelor din Centrul Cultural Dunărea de Jos (Galaţi) va avea loc decernarea Premiilor revistei “Dunărea de Jos”, ediţia a VI-a. Vor fi răsplătiţi tineri şi artişti consacraţi, publicişti, scriitori, istorici, filosofi, cronicari culturali, ziarişti, colaboratori ai publicaţiei culturale care de mai bine de zece ani (deşi actul de naştere oficial datează din 7 septembrie 1908) reflectă cu seriozitate, obiectiv, dar şi cu simţ critic, fenomenul cultural gălăţean. Acordarea premiilor va fi prefaţată de un mini-concert de muzică clasică, susţinut de către violonistul Emanuel Vardianu, elev al Liceului de Artă Dimitrie Cuclin din Galaţi, clasa profesor Anca Popovici.

Se vor acorda următoarele distincţii:

Premiul de excelenţă al revistei „Dunărea de Jos” pentru realizarea unor evenimente culturale de impact naţional, în colaborare cu instituţia „Dunărea de Jos”: Clara Mărgineanu – TVR Cultural şi Dan Mircea Cipariu – agentia de carte.ro.

Literatură: Poezie: Corneliu Antoniu, pentru volumul „fructedemare@ yahoo.com”; Proză: Nicolae Arefu, pentru romanul „Plantaţia de măceşi”; Dramaturgie: Octavian Miclescu; Eseu: Adina Fuică, pentru îndelungata şi constanta colaborare cu revista „Dunărea de Jos”; Cronică literară: Dan Bistricean, pentru realizarea rubricii „Strada Brăilei nr.2010″. Filosofie: prof.univ. Ivan Ivlampie, pentru cartea „Omul tranziţiei”; Cronică de film: Mitruţ Popoiu, pentru realizarea rubricii „Inimă de film”.

Premii speciale: Premiul „PAUL PĂLTĂNEA” pentru contribuţii deosebite aduse la cunoaşterea istoriei oraşului Galaţi: Cristian Căldăraru; Premiul „NICOLAE SPIRESCU” pentru contribuţii deosebite la dezvoltarea şi promovarea artelor plastice în oraşul Galaţi: Dan Basarab Nanu; Premiul „VASILE LICA” pentru dezvoltarea relaţiilor dintre instituţiile de învăţământ şi instituţiile de cultură: Vali Crăciun, poet şi profesor la C.N.M.Kogălniceanu; Premiul „CONSTANTIN BUZDUGAN” pentru dezvoltarea fenomenului revuistic de calitate: revistei „AXIS LIBRI”, director Zanfir Ilie.

Număr de vizualizări :1938


2 Comments to “AgenţiadeCarte.ro şi scriitorul Dan Mircea Cipariu, distinşi cu Premiul de excelenţă al revistei „Dunărea de Jos””

  1. Alexandru Petria spune:

    Felicitari!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro