Archive for ianuarie 30th, 2011

„Adevărul” ipocrit!

ian. 30th, 2011 | By
„Adevărul” ipocrit!

Sunt oameni care au fost, din frică, din laşitate, din teama că aveau dosar prost, „supt vremi”. Unii dintre ei au colaborat cu Securitatea încercând un adevărat joc al „realităţii” şi al „ficţiunii”, mergând, numai ei ştiu cum, pe sârmă. Marele scriitor Ioan Groşan a semnat, la 18 ani, un angajament asupra căruia, cum reiese clar chiar din documentele CNSAS, de facto, a revenit prin refuzul de a mai da informaţii ofiţerilor Securităţii. Cazul lui Groşan ne pune sub lumină doar dezvăluirea jumătăţii de adevăr: a celui care a fost dezvăluit de CNSAS! El, dezvăluitul, trebuie dat drept exemplu de lipsă de moralitate, în timp ce ofiţerii care au construit reţelele de informatori şi au chinuit prin mijloacele opresive cele mai subtile un popor întreg pot să-şi bea liniştiţi cafeaua de pensionari inocenţi. Mi-e greaţă de revelarea acestui tip de adevăr al Istoriei, de acest tip de Judecată. Securiştii, mulţi dintre ei torţionari dovediţi cu acte, îşi privesc la televizor sau în ziare victimele lor de atunci şi de acum! Iar decizia redactorului-şef al „Adevărului”, Grigore Cartianu, de a renunţa la colaborarea cu „turnătorul” Ioan Groşan e un gest de ipocrizie maximă! De parcă în paginile acestui cotidian ar scrie numai cete de heruvimi şi campioni ai moralităţii!