“Ziua lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naţionale”, sărbătorită la Academia Română
ian. 14th, 2011 | By admin | Category: Agenda de carteSâmbătă, 15 ianuarie 2011, ora 11:00, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, în Aula Academiei Române din Bucureşti va avea loc dezbaterea “Ziua lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naţionale”. Dezbaterea va fi precedată de expoziţia “Donaţia George Oprescu”, care va fi deschisă de la ora 10:30, la sediul Bibliotecii Academiei Române, Sala “Theodor Pallady” (Calea Victoriei nr. 125, Bucureşti).
Evenimentul este organizat de Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi Biblioteca Academiei Române. La 6 decembrie 2010, a fost promulgată de către Preşedinte Traian Băsescu legea conform căreia data de 15 ianuarie devine Ziua Culturii Naţionale şi va fi sărbătorită în fiecare an prin evenimente dedicate Poetului Naţional Mihai Eminescu, dar şi culturii române vii.
Număr de vizualizări :1155